Greco-catolicii şi reformaţii contraatacă

Untitled document

Evenimentul Zilei, Joi 20 iulie 2006

Greco-catolicii sunt nemultumiti de cum decurge procesul de retrocedare a bisericilor care au apartinut acestui cult.

Sinodul Permanent al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (BRU), întrunit ieri la Cluj-Napoca, consideră că statul român este dator să elaboreze o lege în acest sens.
Pozitia BRU, la care s-a raliat şi Biserica Reformată, vine în replică la un memoriu al mai multor episcopi ortodocşi ardeleni, in care BRU este acuzată, printre altele, de prozelitism. Aceiaşi episcopi au ameninţat şi cu renunţarea la neutralitatea politică, dacă nu le sunt îndeplinite doleanţele.

Lacasuri confiscate abuziv

Potrivit unui comunicat semnat de PS Virgil Bercea, Episcop Eparhial de Oradea, PS Florentin Crihalmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, si PF Lucian Mureasan, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia si Fagaras, la 16 ani de la instituirea democratiei, statul roman nu a elaborat o lege a retrocedarii bunurilor bisericesti, ci a facut doar „propuneri ce urmaresc tergiversarea retrocedarii lacasurilor de cult”
„Anumite actiuni sunt menite nu numai sa favorizeze unilateral dezvoltarea unei confesiuni, cat mai degraba sa impiedice refacerea fireasca a celeilalte confesiuni, privita ca o amenintare prozelitista”, opineaza cei trei ierarhi.(…)

Articol integral http://www.evz.ro/article.php?artid=265881   


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Nu se pot exprima aici opinii.