Intelectualii ardeleni cer BOR să lase politica

Untitled document

România Liberă, Ed. Transilvania, vineri 14 iulie 2006

Societatea civila se ridica impotriva mitropolitului Bartolomeu

Intelectualii ardeleni cer BOR sa lase politica

Un grup format din 25 de intelectuali de marca din Transilvania si din Bucuresti a reactionat cu vehementa la amenintarea formulata de sinodul mitropolitan ortodox de la Cluj, legata de reimplicarea Bisericii Ortodoxe in politica, daca acest cult nu va fi improprietarit cu bunurile confiscate greco-catolicilor de autoritatile comuniste. Intelectualii ardeleni au lansat un apel public adresat ierarhilor ortodocsi, carora le cer sa isi reconsidere pozitia.
Reactia vine dupa ce alti reprezentanti ai societatii civile din Transilvania au calificat drept "santaj politic" declaratia adoptata de sinodul mitropoliei de la Cluj. Intelectualii semnatari ai apelului sustin ca atitudinea ierahilor ortodocsi ar fi "o abordare inadecvata, unilaterala, a chestiunii proprietatilor bisericesti confiscate de regimul comunist".
"Indreptarea acestui abuz trebuie sa se refere neconditionat la toate confesiunile religioase din Romania care au avut de suferit (ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici, reformati etc.), indiferent de numarul de enoriasi sau de etnia acestora si avand ca unic criteriu reglementarile stabilite de dreptul international si de Constitutia Romaniei in ceea ce priveste proprietatea – principiul fundamental si ineludabil al statului democratic de drept", se arata in apelul public.
Tot semnatarii acestuia se declara "surprinsi de discursul netemperat al Comunicatului Bisericii Ortodoxe Romane, care proiecteaza spectrul santajului cu implicarea politica" ("…ne va obliga la o revizuire a neutralitatii noastre in perspectiva viitoarelor alegeri"), in cazul in care dorintele sale nu vor fi concretizate intr-o lege speciala in favoarea BOR, care ar urma sa implementeze "pacea sociala". "Apreciem ca un autentic dialog ecumenic nu se poate realiza decat inter-confesional, intr-un cadru de discutie pasnic si de pe pozitii egale, fara implicarea Bisericii in sferele seculare ori viceversa".

Emil Boc, criticat de semnatari

Membrii grupului de intelectuali, care a reunit personalitati de diferite confesiuni religioase, mai sustin ca "Dimensiunea politica a discursului Sinodului, inspirata de viziunea ecleziastica si publica a Mitropolitului Bartolomeu Anania, a provocat instantaneu reactia politica a domnului Emil Boc (presedintele PD Ð n.r.): "Daca (situatia Ð n.r.) nu se va rezolva pe cale amiabila, vom fi nevoiti sa gasim o solutie legislativa care sa porneasca in primul rand de la numarul de enoriasi existent in Romania, pentru a curma aceste dispute, care nu fac bine nici societatii romanesti, nici bisericii in ansamblu. Emisa de catre un profesor de drept constitutional, solutia tradeaza mai degraba interese politice de moment, decat interesul pentru principiile dreptului de proprietate, care este garantat de Constitutie si care nu incumba nimic in plus (criterii de numar, sex, gen etc.)".
Printre semnatarii apelului se regaseste cunoscuta dizidenta anticomunista din Cluj, Doina Cornea, presedintele Aliantei Civice, profesorul Serban Radulescu Zoner, scriitorii Simina Mezincescu, Adrian Popescu, Alex. Cistelecan, Ion Muresan sau Rodica Palade. Lor li se alatura cunoscutii cercetatori ai crimelor comunismului, Marius Oprea sau Stejarel Olaru, precum si realizatoarea de televiziune Lucia Hossu-Longin.
Pe lista se mai afla academicianul Cornel Taranu, reprezentanta fundatiei "Memoria", Dana Taranu, decanul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii "Babes-Bolyai", Toader Nicoara, sau prorectorul Serban Agachi, alaturi de directorul Bibliotecii Centrale Universitare, Doru Radosav, sau de cercetatorii Eugen Cucerzan, Mircea Braga, Ruxandra Cesereanu sau Sorin Iliesiu.

Un articol de Claudiu Padurean

Articol publicat la: http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z14072006&idx=190


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Nu se pot exprima aici opinii.