Interviu la Radio Maria despre învăţământul greco-catolic

Radio Maria, 20 septembrie 2007

Luni, 17 septembrie, scoala a inceput si pentru elevii din Blaj. Dintre primii au fost si elevii blajeni ai Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” (Clasele I-XII), o noua institutie de învatamânt preuniversitar, care a rezultat din fuziunea Scolii „Surâsul Copiilor” Clasele I-IV, Blaj, cu Liceul teologic Sf. Vasile cel Mare, Blaj, dar si copiii prescolari ai Gradinitei „Surâsul Copiilor” Caritas Blaj, gradinita care va functiona din aceasta toamna cu program prelungit. Copiii impreuna cu parintii lor, dar si cu un grup de preoti si oficialitati locale au participat la celebrarea Te-Deum-ului prezidat de Preafericirea Sa Lucian Muresan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, care s-a desfasurat cu prilejul începerii noului an scolar în curtea scolii din Blaj, str. Republicii 8 (sediul Caritas Mitropolitan Greco-Catolic).

Despre a afla cum s-au desfasurat evenimentele in prima zi de scoala vorbim cu dna Angela Mosneag, responsabil cu învatamântul preuniversitar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia si Fagaras.

„Activitatile s-au desfasurat incepind cu ora 10. In acest an am avut bucuria ca deschiderea anului scolar sa fie o intarire a invatamintului greco-catolic preuniversitar in dorinta noastra de a reinvia traditia scolilor blajene de odinioara – lucru care s-a realizat in acest an prin fuziunea Scolii cu clasele I-IV – Surisul Copiilor – sub egida Caritas, o scoala care are 70 de elevi cu Liceul Teologic Greco-Catolic de la Blaj. In acest fel s-a reusit o continuare si o completare a unei linii de invatamint preuniversitar la Blaj de la clasa I pina la a XII-a, completat cu un ciclu prescolar in care invata 55 de prescolari de la gradinita Surisul Copiilor. Nu pot sa nu marturisesc bucuria tuturor celor care au participat la acest eveniment – undeva la peste 500 de persoane, de a-l avea in mijlocul nostru pe Arhiepiscopul Major al Bisericii Romane Unite, PF Lucian Muresan si pe primarul municipiului Blaj, dl Bacila Simion.

As puncta in acest context faptul ca, avind acum la Blaj o linie completa a invatamintului preuniversitar, cu o oferta educationala specifica si cu un nivel calitativ al procesului institutiv-educativ in mod deosebit transpusa in rezultatele si performantele copiilor, Asociatia Caritas Mitropolitan Blaj impreuna cu partenerii externi din Austria, Germania, Italia si Spania au pus la dispozitia copiilor si cadrelor didactice un nou spatiu de invatamint dotat dupa normele europene, o investitie care s-a finalizat la suma de 215 710 euro, suma care n-a fost completata cu nimic din bugetul de stat.

Speram ca aceasta formula a invatamintului de stat in care am intrat cu Scoala cu clasele I-IV va deschide perspectiva de a intari, in viitor, si mai mult alternativa educationala a Bisericii. ”

Radio Maria: „Invatamintul preuniversitar greco-catolic este in colaborare cu statul sau independent fata de acesta?”

Dna. Angela Mosneag: „Este in colaborare cu statul prin aceasta decizie a Inspectoratului Scolar al Judetului Alba de fuziune intre cele doua institutii amintite mai sus. Clasele I-IV au fost o forma de invatamint particular – alternativa la invatamintul de stat, iar liceul vocational este un invatamint de stat, asteptind dupa aceasta fuziune legiferarea invatamintului confesional, care este prezent in Constitutia Romaniei, dar nu este detaliata in legea invatamintului actuala.”

Radio Maria: „Aria Curriculara este cea data de Ministerul Educatiei?”

Dna. Angela Mosneag: „Este Curricula Nationala, care implementeaza programele scolare si prescolare specifice invatamintului public, completate de o oferta educationala specifica la solicitarea parintilor si in functie de resursele noastre. Copiii invata aici din clasa I doua ore pe saptamine limba engleza, de la gradinita inca limba italiana la toate clasele sau Clubul de Gimnastica Euritmica, internet, dans de societate, si cel mai important lucru este dorinta noastra de a realiza un profil moral al viitorului cetatean asa cum ar trebui s-o aiba toti viitorii cetateni; morala si etica Bisericii si a demnitatii umane.”

Parintele William Bleiziffer – consilier al PF Lucian Muresan, Arhiepiscop Major al BRU, pe probleme de invatamint ne-a vorbit despre ceea ce inseamna invatamintul greco-catolic din Romania.

„Daca ne gindim la toate realizarile pe care invatamintul greco-catolic le-a indeplinit cel putin dupa perioada de comunism cred ca, totusi, acestea sint evidente si nu pot sa nu remarc faptul ca invatamintul catolic din Romania a fost un invatamint de traditie. Nu trebuie decit sa ne gindim la faimosul eveniment al deschiderii scolilor in limba romana dela 1754 si, desigur, tot curentul iluminist, care a marcat Transilvania si mai apoi si Romania cu beneficii enorme pentru intreaga natiune romana.

In toate eparhiile Bisericii noastre exista forme de invatamint direct patronate de Biserica, desigur forme de invatamint care respecta inclusiv legislatia statala in vigoare si ma reger aici la legea invatamintului, dar dupa cum sublinia si dna Angela Mosneag, responsabil cu învatamântul preuniversitar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia si Fagaras, invatamintul greco-catolic urmareste in primul rind trasarea profilului moral al viitorului cetatean al Romaniei, un profil moral pe care ni-l dorim de cel mai inalt nivel. Doresc sa subliniez faptul ca de-a lungul anilor prin efoturile unor oameni cu inima mare, unor oameni implicati in dezvoltarea sistemului de invatamint catolic, si in speta greco-catolic, s-a putut da fiinta unor institutii de invatamint, care, iata, pleaca de la ciclul prescolar chiar si care se conchide cu ciclurile universitare din facultatile noastre de teologie. Acest lucru nu numai ca este imbucurator, dar ne da si speranta unei ulterioare dezvoltari a invatamintului preuniversitar pentru ca menirea noastra este aceea de a fi, asemeni lui Hristos, si invatatori. Cred ca aspectul central asupra caruia Biserica insista este acela de a impartasi, nu neaparat valorile civile, sociale, ci, in special, acele valori care tin de crestinism, de catolicism si acele valori care, in ultima instanta sint valorile lui Hristos Insusi.”

Radio Maria: „Credeti ca invatamintul greco-catolic din Romania reuseste sa se bucure de aceeasi imagine pe care a avut-o in trecut sau deocamdata acesta incearca doar sa se redreseze?”

Pr. William Bleiziffer: „Eu cred ca este mai degraba vorba de o tentativa de a ne redresa. Spun acest lucru pentru ca imi amintesc cuvintele domnului primar al municipiului Blaj, dl Bacila Simion, pe de o parte si cele ale pr. Anusca Nicolae, directorul Caritas Mitropolitan Blaj. Pina acum, din partea statului nu am avut nici un fel de sprijin. Nu este vorba de faptul ca am fost frinati ci este vorba de lipsa de ajutor din partea Statului. Ceea ce este important de stiut si imbucurator pentru noi este si mesajul pe care dl primar Bacila l-a adresat celor prezenti atunci cind s-a referit la faptul ca va depune toate eforturile ca inclusiv statul sa se implice mai mult in sprijinirea acestui tip de invatamint. Desigur ca pina acum aceste ajutoare sau sprijinuri din partea statului au fost aproape inexistente. S-au acordat doar avizele necesare care erau, conform legii, necesare de acordat. Doresc sa subliniez, in schimb, ajutorul pe care l-am primit din partea Inspectoratului Scolar al judetului Alba, pentru ca, in mod sigur, fara aportul si fara sprijinul inspectorului scolar general, dl. prof. Sandu, nu s-ar fi putut realiza aceasta fuziune de care s-a amintit. In concluzie, pot afirma ca in urma promisiunilor pe care le avem din discursul oficial al dlui primar Bacila speram si avem nadejdea ca incepind cel putin din acest an, Blajul si intreaga scoala catolica sa se poata bucura de un sprijin din partea Statului, cu atit mai mult cu cit scoala catolica a fost un pilon esential in formarea intelectuala, morala si spirituala a multora dintre personalitatile actuale si foste ale Romaniei.”

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia