Jubileul, poveste sau realitate?

de Pr. Alexandru Ploștinaru
Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj

Jubileul în Vechiul Testament

Termenul Jubileu își are originea în cuvântul ebraic jobel sau yovel, care indică cornul de berbec, folosit ca și goarnă pentru a anunța începutul Anului Sfânt, în ziua a zecea a lunii Tisri (septembrie), zi ce purta numele de „Yom Kippur”, ziua iertării publice a tuturor păcatelor poporului.

Fundamentul teologic al jubileului îl găsim în cartea Leviticului cap. 25. 9-18: „9. Și să trâmbițezi cu trâmbița în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii; în ziua curățirii să trâmbițezi cu trâmbița în toată țara voastră. 10. Să sfințiți anul al cincizecilea și să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toți locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se întoarcă fiecare la moșia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său. 11. Anul al cincizecilea să vă fie an de slobozenie: să nu semănați, nici să secerați ceea ce va crește de la sine pe pământ, și să nu culegeți poama de pe vițele netăiate, 12. Că acesta e jubileu; sfânt să fie pentru voi; roadele de pe ogor să le mâncați. 13. În anul jubileu să se întoarcă fiecare la moșia sa. 14. De vei vinde ceva aproapelui tău sau de vei cumpăra ceva de la aproapele tău, să nu înșele nimeni pe aproapele său. 15. După numărul anilor trecuți de la cel din urmă jubileu să cumperi de la aproapele tău, și după numărul anilor de cules să-ți vândă el. 16. Dacă au rămas ani mai mulți până la jubileu, sporește prețul, iar dacă au rămas puțini ani, micșorează prețul, căci un anumit număr de secerișuri îți vinde el. 17. Să nu înșele nimeni pe aproapele său; teme-te de Domnul Dumnezeul tău; Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

Celebrarea unui an jubiliar odată la 50 de ani, pentru poporul evreu, implica acordarea iertării, însă și restituirea terenurilor vechilor proprietari, iertarea datoriilor, eliberarea sclavilor și lăsarea pământului să se odihnească prin nelucrare.

Primirea iertării era condiționată de acordarea iertării, (aceeași atitudine o regăsim și noi creștinii în rugăciunea Tatăl Nostru), însă efectele jubileului în Vechiul Testament, erau mai de grabă exterioare și cu caracter social-economic. Prin instituirea anului jubiliar, exista posibilitatea restabilirii unui echilibru economic și financiar pentru cei care au fost nevoiți să-și înstrăineze bunurile în condiții defavorabile sau din cauza unor datorii etc., deoarece își puteau recupera bunurile în condiții avantajoase. Prin instituirea anului jubiliar, Dumnezeu voia să transmită poporului său atitudinea Sa blândă și milostivă față de oameni, dar pentru a beneficia de aceasta, la rândul lor oamenii trebuiau să fie iertători și îngăduitori cu semenii lor.

Jubileul în Noul Testament sau în timpul Bisericii

Isus Cristos, a venit nu pentru a strica legea lui Moise, ci pentru a o împlini (Mt. 5. 17). De aceea, învățătura Mântuitorului conține multe îndrumări și parabole referitoare la milostivirea sau clemența lui Dumnezeu.

Același evanghelist Matei în cap. 6 versetul 11, redă cuvintele lui Cristos, prin care i se spune omului că Dumnezeu îi iartă păcatele, în măsura în care și el, îl va ierta pe aproapele său. Referințe la aceeași logică divină asupra iertării o găsim și la Lc. 15. 3-32, prin parabola fiului la început risipitor, a Tatălui întotdeauna milostiv și în cele din urmă a Fiului recâștigat de atitudinea iertătoare a Tatălui.

Matei în cap. 18. 21-35, prezintă mesajul clar al Mântuitorului, pe care trebuie să-l transmită oamenilor de la Tatăl vis-a-vis de conceptul de iertare, prin parabola slujitorului nemilostiv. Dumnezeu Tatăl, are mai multe atribute: Dumnezeu este: Atotștiutor, Atotputernic, Veșnic, Bun, Milostiv, Iertător, Drept și Just etc. Prin exemplul exhaustiv și clar al acestei parabole, Cristos dorește să transmită oamenilor, că Dumnezeu este răbdător cu omul, este dispus să fie mai întâi milostiv și iertător dacă are cu cine, însă dacă omul are impresia că îl poate fenta pe Dumnezeu, se înșală amarnic, deoarece fiind Drept și Just, este nevoit să facă dreptate (nu să se răzbune).

Fundamentele teologice neotestamentare sunt numeroase și vin să întărească atitudinea lui YAHWE din legea lui Moise. Dumnezeu este întotdeauna coerent în acțiunile sale, spre deosebire de om. Mai mult decât atât, Cristos dă urmașilor săi, apostolilor, prin Petru potestem clavium, adică puterea cheilor, aceea de a lega și dezlega (Mt. 16. 18-19). Biserica bazându-se pe toate aceste cuvinte ale Mântuitorului, prin instituirea jubileului, nu a făcut altceva decât să pună la dispoziție membrilor ei, posibilitatea de a beneficia de îndurarea Dumnezeiască și sub această formă a indulgenței plenare.

Indulgența parțială și plenară

Indulgența se referă la ștergerea urmărilor lăsate de păcatele de moarte. Pentru a beneficia de această indulgență, care poate fi parțială sau plenară, persoana trebuie să se spovedească, având părere de rău, sinceră pentru păcatele sale și să beneficieze de iertarea acestor păcate, prin preotul care dă dezlegarea. Însă, întotdeauna rămân de ispășit/răscumpărat urmările lăsate de păcate, prin suferințele care trebuiesc îndurate în Purgator.

Pentru a fi mai concreți, voi evoca un exemplu clasic. Ar trebui să ne imaginăm că viața noastră, la început este ca și o ușă nouă și curată, apoi prin fiecare păcat, am bate câte un cui în ușă. Ușa, cu timpul va fi mai mult sau mai puțin plină de cuie-păcate. Prin spovadă, scoatem cuiele-păcate, însă urmările rămân, adică urmele lăsate de cuie în ușă.

Pentru ca ușa, să arate impecabil trebuie acoperite, reparate urmele cuielor. Această reparație/restaurare, poate fi făcută printr-o răscumpărare/efort, de către om prin suportarea unei pedepse, deoarece a fost încălcată o normă/poruncă, sau prin intermediul unui har/grații, conferit/e de către legiuitor, adică de Dumnezeu, în cazul nostru religios-spiritual.

Lumea fizică și temporală a lui Kronos, în care trăim și noi are propriile legi, diferite de ale lui Dumnezeu, care trăiește în Kairos. Acțiunile exterioare-sociale și cele interioare-spirituale ale omului, urmează aceleași principii, bazate pe voință și libertate, care implică inevitabil responsabilitatea.

Exterior-social, încălcarea legilor de către om, atrage sancțiuni contravenționale și penale, deoarece lezează pe cel de lângă el, creând o dezordine. Interior-spiritual, încălcarea normelor morale și divine (10 porunci), prin care omul îl lezează pe Dumnezeu și pe aproapele său, conduce inevitabil la o sancțiune, pedeapsă. Prin canonul de la spovadă, credinciosul primește o penitență/corecție de îndeplinit pentru îndreptarea celor făcute.

Cuvântul penitență provine din lat. poena. ae = pedeapsă. Așadar, penitența presupune o pedeapsă, pentru repararea prejudiciului adus prin păcatul făcut.

Aceasta este legătura dintre păcat și urmările acestuia, care sunt inerente. Posibilitatea de a îndrepta cele cauzate prin păcat, se poate face prin asumarea unei penitențe, spre ispășire prin intermediul spovedaniei și a canonului sau prin grațiere de către legislator, adică de către Dumnezeu. Putem vedea asemănarea izbitoare, dintre legile penale ale statului și cele spiritual-religioase ale Bisericii, iar jubileul poate fi asemănat cu grațierea făcută de către Rege sau Președinte, în cazul nostru spiritual de Dumnezeu. Cele arătate, nu sunt doar simbolice, iar în spatele analogiei există o corespondență reală, specifică fiecărei realități.

În Biserica Catolică anul jubiliar este cel al iertării păcatelor, al reîmpăcării, al convertirii și al penitenței. Anul jubiliar este o realitate spirituală cu efecte concrete.

Scurt istoric al anului jubiliar

Primul jubileu despre care ex istă și documente care îl atestă (această practică în realitate pare să fi fost mai veche), a avut loc în anul 1300 și a fost instituit de către papa Bonifaciu al VIII-lea, prin Bula Antiquorum habet fida relatio, în 22 februarie 1300. Prin această Bulă, s-a acordat indulgența pleanară celor care veneau la Roma în pelerinaj, iar jubileul urma să fie din nou declarat peste 100 de ani.

În anul 1350, Papa Clemente al VI-lea, a decis ca anul jubiliar să fie declarat odată la 50 de ani, conform vechiului testament. Mai târziu, Papa Urban al VI-lea, a scurtat perioada la 33 de ani, la fel cât a trăit și Isus, iar papii Nicolae al V-lea și Paul al II-lea, la 25 de ani.

Anul jubiliar ordinar este declarat odată la 25 de ani, iar cel extraordinar cu anumite ocazii speciale mai repede de 25 de ani.

Secolul trecut, papa Pius al XI-lea, a declarat anul 1933 an jubiliar. Papa Ioan Paul al II-lea, a declarat anul 1983 an jubiliar extraordinar cu ocazia aniversării a 1950 de ani de la moartea și învierea lui Cristos. Iar în anul 2000, același papă Ioan Paul al II-lea a declarat marele jubileu ordinar, următorul urmând a fi celebrat în 2025.

Papa Benedict al XVI-lea, a proclamat anul Paulin, un an jubiliar special din 28 iunie 2008 – 29 iunie 2009, în amintirea apostolului Pavel, cu ocazia aniversării a două milenii de la nașterea sa.

Ritualul inaugurării anului jubiliar

Ritualul inaugurării anului jubiliar se face prin deschiderea Porții Sfinte a Bazilicii Sf. Petru din Roma, care se află în partea dreaptă a acesteia, fiind zidită de fapt, această Poartă se deschide doar când se sărbătorește anul jubiliar. Ceremonia este foarte simplă. Sfântul Părinte cere deschiderea Porţii, iar apoi trece pragul acesteia. În urma Pontifului, trec pragul Porții Sfinte cardinalii, episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi laicii. Ei se îndreaptă apoi, în procesiune, până la mormântul Sfântului Apostol Petru, unde are loc ritualul de încheiere al Sfintei Liturghii. La ora 12:00, potrivit tradiţiei, Sfântul Părinte recită rugăciunea mariană Îngerul Domnului de la fereastra Palatului Apostolic, împreună cu pelerinii prezenţi în Piața Sfântul Petru.

De ce jubileul se inaugurează prin deschiderea unei porți? Ritualul deschiderii Porții Sfinte și trecerii prin ea simbolizează trecerea de la o stare la alta, depășirea unui obstacol, accesarea unei noi căi/posibilități, renunțarea la păcat și trecerea spre o altă viață. Botezul este numit și el Poarta Sacramentelor, deoarece prin ritualul spălării cu apă, persoana se leapădă de omul cel vechi al păcatului și dobândește o identitate nouă în Cristos. Totodată, fără botez, nimeni, nu poate avea acces la celelalte porți care se deschid creștinului spre mântuire, adică la celelalte sacramente și haruri pe care Biserica le pune la dispoziție fiilor săi.

Locul unde poate fi dobândită indulgența plenară

Sfântul Părinte a dat posibilitatea episcopilor catolici din toată lumea, ca în diecezele și eparhiile lor să inaugureze anul jubiliar pentru credincioșii lor, în bisericile pe care aceștia le consideră potrivite pentru acest eveniment.

Astfel, nu este necesar să se meargă până la Roma în mod expres pentru a beneficia de obținerea indulgenței, ci ea poate fi dobândită și în bisericile catedrale, protopopiale sau sanctuare, pe care episcopii locului le-au desemnat pentru obținerea acestei grații.

Modalitatea dobândirii indulgenței

Pentru ca credincioșii creștini să poată obține ștergerea pedepselor, care ar trebui ispășite din cauza păcatelor, aceștia sunt nevoiți ca în timpul anului jubiliar, să meargă la o biserică desemnată de episcopul locului ca biserică jubiliară, unde se poate obține indulgența plenară, să treacă prin poarta sfântă, să participe la Sf. Liturghie, să fie spovediți de curând, având o autentică părere de rău pentru păcatele lor și aflați în stare de har sfințitor, să se împărtășească, iar la sfârșit să se roage rugăciunile special desemnate pentru această intenție de către Sf. Părinte.

Pentru cine se poate obține indulgența plenară?

Indulgența plenară se poate obține atât pentru păcatele proprii ale fiecăruia dintre noi, cât și pentru sufletele aflate în Purgator și care așteptă să se purifice prin suferințele care le îndură. Indulgența parțială șterge doar o parte a pedepselor, pe când cea plenară șterge toate pedepsele, pe care omul ar trebui să le ispășească.

Jubileul extraordinar al milostivirii

Jubileul extraordinar al milostivirii a fost declarat pe data de 13 martie 2015, de către Papa Francisc, prin Bula Misericordiea Vultus, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II (11 octombrie 1962 – 8 decembrie 1965), cu începere din data de 8 decembrie 2015, până în 20 noiembrie 2016.

Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, departamentul însărcinat de Papa Francisc cu organizarea și desfășurarea Jubileului Milostivirii afirma cu câteva zile în urmă: „Acest Jubileu va fi o experiență de milostivire prin care se simte mai aproape de sine iubirea lui Dumnezeu care, ca un tată, pe toți îi primește și pe nimeni nu-l exclude. Va fi un moment forte pentru toată Biserica pentru a aminti că milostivirea este esența vestirii sale în lume și pentru a-l face pe fiecare credincios un instrument tangibil al blândeții lui Dumnezeu”. După cum scria Papa Francisc, „în parohiile noastre, în comunități, în asociații și în mișcările bisericești, oriunde există creștini, oricine trebuie să aibă posibilitatea de a găsi o oază de milostivire”.

Papa Francisc în ziua deschiderii Porții Sfinte declara: „Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri exprimă măreția iubirii lui Dumnezeu. El nu este doar Cel care iartă păcatul, dar în Maria ajunge până la a preveni vina strămoșească, pe care orice om o poartă cu sine intrând în această lume. Este iubirea lui Dumnezeu care previne, care anticipă și care mântuiește. Începutul istoriei păcatului în grădina Edenului se încheie în planul unei iubiri care mântuiește. Cuvintele din Geneză redau experiența de fiecare zi pe care o descoperim în existența noastră personală. Există mereu tentația neascultării, care se exprimă în voința de a organiza viața noastră independent de voința lui Dumnezeu. Aceasta este dușmănia care atentează în continuu la viața oamenilor ca să-i opună la planul lui Dumnezeu. Și cu toate acestea, istoria păcatului poate fi înțeleasă numai în lumina iubirii care iartă. Păcatul se înțelege numai în această lumină. Dacă totul ar rămâne legat de păcat, am fi cei mai disperați dintre toate făpturile, în timp ce făgăduința victoriei iubirii lui Cristos cuprinde totul în milostivirea Tatălui”.

O scurtă remarcă asupra cuvintelor Sfântului Părinte referitoare la legătura dintre păcat și iubirea Tatălui. Omul căzut în păcat, poate fi comparat cu un copil care se joacă cu mingea în stradă și nu în curte cum îi spusese Tatăl, și până la urmă sparge geamul de la mașina vecinului. Copilul, din cauza vârstei și capacităților sale limitate, nu are posibilitatea de a repara prejudiciul produs. Singurul care îl poate scoate din această situație este Tatăl, care are toate resursele necesare pentru a readuce lucrurile la situația anterioară și a repara prejudiciul. Copilul, datorează totuși niște scuze atât vecinului, cât și Tatălui pentru dauna produsă, în cele din urmă rămânând în continuare fiul său iubit și moștenitor al tuturor bunurilor Tatălui. Aceasta este istoria omenirii prezentată într-o manieră foarte simplistă, care arată neputința și limita omului totodată, în ciuda faptului că stăpânește pământul, însă mai puțin pe sine.

Cum ar trebui să privim jubileul ca și creștini?

Dincolo de a privi anul jubiliar ca pe un instrument, prin care omul are acces la împărăția lui Dumnezeu, acesta ar putea fi privit ca pe o OPORTUNITATE oferită de Dumnezeu și pe care a omul, nu ar trebui să o scape. Este oportunitatea, de a beneficia de Darul Harului, acela al grațieirii divine. Și cum Dumnezeu, vine întotdeauna în întâmpinarea fiilor săi, spre „norocul” nostru, nu trebuie să facem o cerere de grațiere, nu trebuie să așteptăm să fie verificat motivul cererii de vreo comisie, și nici să așteptăm cu sufletul la gură decizia suveranului, care poate să fie favorabilă sau nu. Pentru noi, creștinii, obținerea grațierii de pedeapsa păcatelor nu ține de voința altora, ci exclusiv de voința noastră. În concluzie, depinde de fiecare dintre noi, dacă jubileul este și rămâne doar o poveste despre care am auzit ori știam, sau putem participa activ la realitatea acestui har.

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia