Nenea Gusti, rugător pentru o „moarte bună”

România Liberă, 3 ianuarie 2007
Articol de Gelu Trandafir

Pe parintele greco-catolic Augustin Ciungan mi-l amintesc, asemenea multor altor credinciosi uniti din Capitala, rugandu-se mereu pentru o moarte buna. In anii ’90, dupa savarsirea fiecarei Sfinte Liturghii, vicarul emerit al Bucurestilor, nascut in 1911, ingenunchea in fata iconostasului spre a incepe o lunga rugaciune pentru un „sfarsit crestinesc” al vietii noastre. Aveam putin peste 20 de ani, eram la inceputul unui drum spiritual; liturghia mi se parea lunga si marturisesc ca imi era putin straina insistenta cu care, dupa Sfanta Liturghie, acest om al carui chip hieratic era parca desprins dintr-o icoana rasariteana ii cerea lui Dumnezeu o „moarte buna”.

Prietenii ii spuneau „nenea Gusti”. In ultima zi a lui 2007, la despartirea de „nenea Gusti”, l-au pomenit pe blandul si curajosul pastor al greco-catolicilor din Bucuresti din anii clandestinitatii si de dupa Revolutie: cum umbla din casa in casa sa spovedeasca, sa impartaseasca, sa dea Sfantul Maslu sau sa slujeasca Sfanta Liturghie; cum stia fiecare credincios pe nume, toate legaturile sale de rudenie, ce au muncit parintii si bunicii sai in Ardeal sau cand si in ce conditii au ajuns in Vechiul Regat; cum insela vigilenta autoritatilor comuniste umbland in public cu reverenda ascunsa sub un loden si prinsa cu ace de siguranta; cum cara dupa el o servieta mare in care avea antimisul si toate cele necesare savarsirii Liturghiei, teancuri de caiete scrise toate de mana lui, cu carti de rugaciuni copiate, la indigo ori batute la masina, sau literatura religioasa tradusa de el, un casetofon si casete cu cantece religioase, dar si o umbrela cu care sa se apere de cainii vagabonzi. Odata, in anii ’80, a petrecut toata Saptamana Mare la niste cunoscuti, intr-un apartament inghesuit in Macaralei; mi-au spus cum a slujit acolo toate Deniile, fara a se abate o iota de la textele liturgice in ciuda conditiilor improprii ale clandestinitatii, cum a rostit la un altar improvizat toate rugaciunile de taina, pe care preotul le rosteste de obicei in spatele iconostasului. Nenea Gusti era un bun cunoscator si pastrator al liturghiei bizantine, isi luase doctoratul la Roma, unde locuise la Colegiul grec Sfantul Atanasie.

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia