Parada mărţişoarelor, la Liceul Greco-Catolic

Crişana, 27 februarie 2009
Articol semnat de Augustin Mureşan

image Ieri, la Liceul Greco-Catolic, s-a desfăşurat proiectul „Parada Mărţişoarelor”, în cadrul căruia elevi din clasele I – XII au confecţionat şi oferit spre vânzare mărţişoare ecologice. Fondurile strânse în urma vânzării vor fi folosite pentru a finanţa revista şi site-ul oficial al şcolii.

Începând cu ora nouă dimineaţa, copiii de la Liceul Greco-Catolic s-au adunat în sala festivă pentru a-şi prezenta expoziţia inedită formată din podoabe confecţionate din materiale ecologice. „Prin această acţiune am vrut să dezvoltăm creativitatea tuturor elevilor noştri şi totodată să îi învăţăm să preţuiască mediul înconjurător. Activitatea le-a prins foarte bine şi i-a învăţat să lucreze în echipă, bineînţeles sub îndrumarea cadrelor didactice din liceu”, a declarat Andrei Cristea, directorul instituţiei. În fiecare pauză dintre ore, începând de la nouă şi până la 13, elevii şi-au prezentat operele părinţilor, iar cinci dintre ei au fost mereu prezenţi la standuri pentru a vinde podoabele primei zile de primăvară contra sumei simbolice de un leu. Învăţăceii au fost foarte entuziasmaţi de acest program şi chiar dacă au strecurat printre exponate mărţişoare create din alte materiale decât plante, cartoane sau sticlă evenimentul nu şi-a pierdut nimic din importanţă. Toate fondurile strânse în urma vânzării de mărţişoare vor ajuta la finanţarea publicaţiei liceului şi al site-ului de internet al instituţiei.

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia