Unul din generalii Papei, în România

Sursa: portalul “OradeaPress” 15 august 2011
Articol semnat de Ramona Băluţescu

O lună ca pentru parada unei jumătăţi de univers e pe cerul Lugojului şi, implicit, peste grădiniţa cu flori şi legume a Surorilor Baziliene de aici când intru să o întâlnesc pe “generala” ordinului, aflată în vizită în România. O lună mare, străvezie, pe cerul de seară, la început, înainte de a debuta interviul “de aproximativ 20 de minute” pe care îl cerusem. Şi una în putere, în întunericul de vară, cu miros de flori de regina nopţii, la ieşire, după cele vreo două ore în care nu m-am putut rupe de maica Miriam Claire Kowal – din Provincia “Isus Iubitor de Oameni”- Philadelphia – USA, care este acum  superioară generală a ordinului.

În lume există sute de ordine şi congregaţii ale călugărilor şi călugăriţelor catolice şi Surorile Baziliene fac parte din această pleiadă. Ele se identifică drept fiicele spirituale ale Sf. Vasile cel Mare (329-379) şi ale surorii sale, Sf. Macrina (328 – 380). Prima mănăstire baziliană pentru femei a fost organizată de Sf. Macrina pe malul râului Iris, la Annesi, în anul 355, ceea ce face ca ordinul să fie unul foarte vechi.

În România, Surorile Baziliene se constituie în Provincia “Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria” şi au avut în ultimii ani în jur de 50 de surori cu voturi precum si novice. Activitatea lor se desfăşoară în trei eparhii greco-catolice: cea de Cluj-Gherla (unde se află şi administraţia provincială) , cea de Maramureş şi cea de Lugoj.

Comunitatea Surorilor Baziliene din România a trecut şi ea, prin călugăriţele sale, ca şi toţi cei care au făcut parte din Biserica Greco-Catolică, printr-o aspră prigoană din 1948 încoace. Călugăriţele au fost urmărite, şicanate, întemniţate. Cu toate acestea, noi fete doritoare sa îmbrace haina călugăriei în acest ordin s-au pregătit şi au fost înveşmântate şi înainte de 1989, în ciuda tuturor riscurilor.

Ordinul şi-a continuat activitatea, a ieşit din clandestinitate iar azi este condus de maica Valentina Hădărău, (superioara provincială), una dintre cele care au prins şi câţiva dintre anii negri, cu hainele călugăriei adânc ascunse în dulap.

Dar esenţa călugărițelor baziliene din România a rămas aceeaşi, fie că erau hăituite pe faţă de către Securitate, fie în anii prigoanei ceva mai subtile, de după revoluţie, împotriva greco-catolicilor din ţara noastră, când Statul le recunoaşte drept legală existenţa, există legi potrivit cărora ei trebuie să îşi recapete bunurile pe care le-au avut înainte de 1989 şi de care ţin ortodocşii cu dinţii dar de cele multe ori drepturile lor rămân stipulate doar pe hârtie.

Călugăriţele baziliene nu s-au oprit în asta şi şi-au continuat activitatea care îmbină latura spirituală cu slujirea activă a celor de lângă ele, în grădiniţe, şcoli, spitale, biblioteci, librării sau la birourile eparhiale şi oriunde sunt solicitate.

Ordinul are provincii,vice-provincii şi delegaturi în Statele Unite ale Americii, Argentina, Ucraina, România, Croaţia, Slovacia, Polonia, Brazilia, Ungaria, Australia şi Germania iar administraţia generală îşi are sediul la Roma. Maica superioară generală, care acum este maica Miriam Claire Kowal, cu care urmează să discut, este conducătoare a tuturor călugăriţelor baziliene din lume şi are sarcina ca, în timpul mandatului ei, să viziteze toate ţările unde îşi desfăşoară apostolatul surorile din subordinea ei.

De aici o vizită lungă, de o lună de zile, în România, desfăşurată în vara aceasta, prilej pentru noi de a afla şi cum se vede munca bazilienelor  din România din afara lor dar şi pentru a afla mai multe despre cea care le conduce şi care este subordonată Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi, ulterior, Papei Benedict al XVII-lea.

Pentru că superioara generală baziliană este, ca să pornim de la numele funcţiei sale dar şi de la o replică din interviu, un “general al Papei”. Care general are mult de alergat prin lume şi de bifat atât muncă de birou, birocraţie, cu un cuvânt, dar şi întâlniri directe cu oamenii din patru continente. Şi care a oferit, totuşi,un interviu pe parcursul vizitei în România – acesta.

Sunt dintre “civilii” care pot înţelege destul de greu spre deloc viaţa din o mănăstire de clausură. Dar, ca diferenţă, deja cunosc câte ceva din activitatea Surorilor Baziliene, care nu sunt deloc aşa (adică închise după ziduri groase), şi de pe vremea în care au fost nevoite să devină “maici de subsol”, de catacombe, şi de acum, de după revenirea la lumină. Iar ce ştiu despre activitatea lor socială este foarte pe gustul meu, dacă e să-mi exprim o părere.

Mi se pare absolut de admirat ca cineva care îşi leapădă viaţa personală să nu rămână doar încremenit în rugăciune ci să ajute pe cei în care vede pe “aproapele său în nevoie”. Iar maicile baziliene fac asta. De aici şi interesul meu de a o întâlni pe cea care le conduce, pe parcursul vizitei ei în România.

Aşa s-a nimerit, ca întâlnirea aceasta cu maica Miriam, “generalul Papei”, să aibă loc la Lugoj, într-o seară târzie. Este de faţă şi maica Valentina Hădărău, şefa provinciei România, formidabila maică ce în Roma îmi traducea din italiană, în ajunul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea şi în Ucraina, evident, din ucraineană. Dar acum nu voi avea nevoi de traducere dintr-o limbă în alta ci doar, eventual, de explicarea unor sintagme din lumea bisericească.

articolul integral

 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii