"De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc"

Vineri, 29 septembrie 2017, Eminența Sa, Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, a binecuvântat noul sediu al Episcopiei Greco-Catolice de București, cu ocazia finalizării primei etape de restaurare. În discursul său, Cardinalul a amintit că aici nu e vorba de o simplă binecuvântare a unor ziduri, ci de un moment […]

IPS Cyril Vasil’ la sărbătoarea hramului bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din București

Arhiepiscopul Cyril Vasil’ SJ, secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, a celebrat Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Mihai și de întreaga comunitate din București cu ocazia sărbătorii hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila). În predica sa, ierarhul slovac a vorbit despre maternitatea divină a Mariei a cărei inimă a fost alături de cea a Fiului ei, […]

Prima întâlnire a tinerilor din Eparhia de București

Prima întâlnire a tinerilor din Eparhia noastră! Cu câtă nerăbdare am așteptat această zi în care cu adevărat Cel Atotputernic ne-a pregătit lucruri mari! Am așteptat-o cu nerăbdare pentru că așa așteptăm întotdeauna toate întâlnirile noastre, ale tinerilor din Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București. De ce? Pentru că noi ne cunoaștem cu […]

Experimentarea contemporaneității: drumul de la Străin la Prieten

“A avea o frumoasă istorie în spate – nu ne prea ajută la mers, căci privind înapoia noastră – ne expunem nedoritelor accidente; nici nu ne face mai frumoși atunci când ne privim în oglindă – suntem într-atâta de urâți, încât mai bine să nu o facem! – și nici nu ne dă dreptul la […]

Cum putem transforma în victorie exilul istoric și deșertul interior?

„Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” este titlul cărții lansate ieri, 17 decembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Pe lângă autor, au mai luat cuvântul Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, (ambele fiind profesoare la Facultatea de Limbi Străine a Universității București) și pr. Marius Taloș SJ, superiorul provinciei din […]

Cercetașii din București au deschis un nou drum de aventură și credință

Sâmbăta, 22 octombrie 2016, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, a avut loc deschiderea Anului Cercetășesc 2016-2017. Grupul din București a urmat astfel grupurilor de cercetași din Oradea și Râmnicu Vâlcea din Asociația Cercetașii Români Uniți în deschiderea ceremonială a unui nou parcurs de aventură și credință pentru tineri. Celor trei patrule de cercetașe […]

Fidelitatea în lucrurile mici, pentru a le dobândi pe cele mari

Înaintea încheierii Anului Jubiliar al Milostivirii, sâmbătă, 15 octombrie, Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București a organizat o zi de reculegere pentru familii cu tema Fidelitatea în lucrurile mici, pentru a le dobândi pe cele mari. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni, Snagov, și a adunat aproximativ 100 […]

Întâlnirea națională a Reuniunii Mariane la București

„Luaţi din nou în mâini, cu încredere Rozariul, redescoperindu-l în lumina Scripturii, în armonie cu Sfânta Liturghie, în contextul vieţii de zi cu zi” (cf. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, Rosarium Virginis Mariae). Încurajaţi de acest îndemn şi susţinuţi de Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, […]

Aniversare dublă în parohia din Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă, 27 august 2016, comunitatea greco-catolică din Râmnicu Vâlcea s-a bucurat de o aniversare dublă: 15 ani de la constituirea parohiei – 15 august 2001 – şi alţi 10 ani de la sfinţirea bisericii parohiale – 1 octombrie 2006. Punctul central al acestei sărbători a fost Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la care, alături de preoţii […]

Hram și Sfântă Împărtășanie solemnă în parohia din Râmnicu Vâlcea

Duminică, 22 mai, biserica greco-catolică din Râmnicu Vâlcea și-a cinstit cu bucurie ocrotitoarea, pe Sfânta Rita. Satisfacția mulțimii de credincioși care a participat la Sfânta Liturghie a fost sporită și de prezența la această sărbătoare a Preasfințitului Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București. Alături de Preasfinția Sa, la Sfântul Altar […]

Episcopii catolici se reunesc la București

CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIAStr. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – BucureştiTel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro București, nr. 65/09.05.2016 COMUNICAT DE PRESĂEpiscopii catolici se reunesc la Bucureștiîn sesiune plenară a Conferinței episcopale (9-11 mai) Sesiunea de primăvară din acest an a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER) se va deschide luni, 9 […]

Împărtăşanie solemnă în parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Bucureşti

Duminică, 24 mai 2015, la Sfânta Liturghie din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti, a avut loc Sfântă Împărtăşanie solemnă a 12 copii. Cei 6 băieţi şi cele 6 fete, pregătiţi timp de 8 luni de părintele paroh Constantin Oltean, l-au primit pe Isus în prezenţa familiilor şi a credincioşilor din parohie, veniţi în număr […]