La 18 martie, ziua în care Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Ciril, Arhiepiscopul Ierusalimului, Preasfinţia Sa Episcopul Vasile a binecuvântat capela nou amenajată în cadrul Spitalului Municipal Blaj, capelă dedicată Sfântului Apostol Luca. Iniţiativă comună a Bisericii Greco-Catolice şi a conducerii Spitalului Municipal Blaj, personal a domnului director Dr. Mihai Nemeţi, amenajarea capelei s-a făcut prin strădania Pr. Darius Crişan, paroh al parohiei Blaj-Spital, încurajat de către Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian. Capela, situată în clădirea veche a spitalului, a fost dotată cu mobilierul necesar, altar, bănci, încăperea fiind renovată, au fost amplasate icoane precum şi Calea Crucii.

Ceremonia binecuvântării a început la orele 12 cu oficiul sfinţirii apei. La masa altarului, alături de Preasfinţia Sa Vasile, s-au aflat protopopul Blajului, Pr. Ioan Fărcaş, Pr. paroh Darius Crişan, Pr. cancelar William Bleizzifer, Pr. consilier Viorel Comşa, Pr. Daniel Câmpean. Preasfinţia Sa s-a adresat celor prezenţi, insistând pe complementaritatea actului medical cu activitatea Bisericii, pe nevoia concomitenţei asistenţei medicale cu asistenţa spirituală. După binecuvântarea lăcaşului de închinare, toţi cei prezenţi au primit binecuvântarea Ierarhului.

Scurte cuvinte de mulţumire au fost adresate de către părintele paroh, cât şi de către directorul spitalului.

Au participat la ceremonie conducerea Spitalului – Dl. director Dr. Mihai Nemeţi, Dl. director economic Cornel Sălcudean, medici, asistente şi personal tehnic din secţiile care fiinţează în clădirea veche a Spitalului Municipal, pacienţi aflaţi la tratament, dar şi Viceprimarul Municipiului Blaj, Dl. Gheorghe Valentin Rotar.

Alexandru Petărlecean

img10

img11

img12