În Duminica a doua după Rusalii, la 14 iunie, în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, 12 copii au primit pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti. Pregătirea copiilor de către Surorile Baziliene este o tradiţie, care a început încă din anul 1990. Prima grupă de copii a primit Sfânta Împărtăşanie în anul 1991 din mâinile Î.P.S. Ioan Ploscaru de Pie Memorie.

Programul a început cu o procesiune a copiilor de la Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru”, spre catedrală fiind însoţiţi de Sora Valeria OSBM, şi de alţi copii şi tineri.

Sfânta Liturghie a fost pontificată de P.S. Alexandru care i-a avut alături pe: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, pr. Teodor Baba, Protopop de Lugoj, pr. prot. on. Pr. Ioan Pop, parohul catedralei şi pr. dr. Vasile Orghici. Răspunsurile au fost date de corul catedralei „Reînvierea”, dirijat de D-na prof. Olimpia Drăgan.

Înainte de rostirea Crezului, copiii pregătiţi pentru prima împărtăşanie împreună cu toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au reînnoit promisiunile de la Botez.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei. Adresându-se copiilor, Prea Sfinția Sa a spus: „Bunul Dumnezeu, Preacurata Fecioară Maria şi îngerii privesc spre voi şi-L văd în sufletele voastre pe Isus Cristos. Pentru voi, dragi copii, este o zi foarte importantă. V-aţi pregătit prin cunoaşterea catehismului şi prin taina Sfintei Spovedanii, unde păcatele voastre au fost şterse.” Prea Sfinţitul i-a îndemnat pe copii să urmeze un program zilnic spiritual care să cuprindă rugăciunile de dimineața şi de seara precum şi faptul de a participa la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. I-a felicitat pe părinţii şi bunicii lor pentru că i-au îndemnat pe copii către Sfânta Biserică. A felicitat pe Sr. Valeria OSBM pentru pregătirea catehetică a copiiilor.

„Rog pe bunul Isus Euharisticul”, a spus P.S. Alexandru în încheierea cuvântului său „să vă menţină curaţi. Prea Curata Fecioară Maria să vă ia sub ocrotirea ei de Mamă Cerească şi îngerii să vă păzească pe voi şi pe cei dragi din familiile voastre”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii copiii au recitat poezii specifice pentru prima împărtăşanie. În semn de amintire de la acest deosebit moment, P.S. Alexandru le-a înmânat copiilor câte un rozar şi câte o diplomă, „amintire de la Prima Sfântă Împărtăşanie”.

După Sfânta Liturghie, bucuria a continuat cu o agapă la Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru”. Bucuria sărbătorii s-a încheiat cu o serie de momente recreative, ce au constat din diferite jocuri, coordonate de d-na Camelia Popescu (AlternativEd).

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.