Duminică, 04 august 2013 în Duminica a VI-a după Rusalii, Parohia greco-catolică Ferneziu a sărbătorit hramul bisericii parohiale „Schimbarea la faţă a Domnului”, ocazie cu care a fost sfinţită Sfânta Masă a Altarului.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de către Preasfinţitul Vasile şi de către Preasfinţitul Alexandru, originar din această parohie actualmente episcop al Eparhiei de Lugoj, însoţiţi de un sobor de preoţi şi de către credincioşi din parohiile învecinate.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa Alexandru a vorbit despre importanţa credinţei şi despre bogatele roade pe care le primim atunci când suntem perseverenţi în aceasta, iar Preasfinţia Sa Vasile a vorbit la finalul Sfintei Liturghii despre simbolistica locului de jertfă şi a mulţumit Veşnicului Arhiereu Isus Hristos pentru rezistenţa şi perseverenţa în credinţă de care au dat dovadă membrii acestei comunităţi în perioada comunistă şi până în prezent, dăruind un însemnat număr de preoţi şi episcopi.

Le mulţumim tuturor celor care au participat la acest eveniment important al parohiei noastre precum şi corului Armonia din Baia Mare condus de domnişoara Beatrice Mureşan.

Acest eveniment s-a încheiat cu o bogată agapă fraternă pusă la dispoziţie de bunii credincioşi ai parohiei Ferneziu.

Administrator parohial pr. Mihai Bogdan ŞIMONCA

DSC_0240

DSC_0292

DSC_0308