Liturghie şi Parastas, la parohia greco-catolică din Şomcuta Mare, Jud. MM
Duminică, 24 mai 2009, la ora 10.00

image Pr. Ioan Lazăr s-a născut la 14 iulie 1905, în satul Fericea, com. Valea Chioarului, Jud. Maramureş, din părinţi ţărani, greco-catolici, el fiind unul dintre cei 4 copii ai lui Teodor si Ana Lazăr . Tatăl lui a fost cantorul bisericii greco-catolice din sat. Ioan îşi face şcoala primară, 4 clase, în comuna sa natală şi gimnaziul, 4 clase, la Cehul Silvaniei din judeţul Sălaj.

La vârsta de 14 ani, în timpul unui pelerinaj al PS. Iuliu Hossu, Ioan se întâlneşte cu PS. Hossu, care îl îndeamnă să-şi dezvolte talentul de cantor bisericesc. Va face ucenicia de cantor bisericesc într-un sat din apropriere, la Perii Vadului pe Someş, în comuna Ileanda. Este de notat că în decursul primului război mondial, Ioan este singurul, în satul său, capabil să scrie şi să citească, astfel este solicitat să ţină corespondenţa cu cei de pe front. Mai apoi va urma şcoală normală greco-catolică din Gherla, devenind învăţător.

Funcţionează un an, ca tânăr învăţător, la şcoala catolică a Pr. Haag, din Sulina, înlocuindu-l pe Pr. Cornel Chira. Îşi face mai apoi stagiul militar, un an si jumătate, la Satu Mare. Se întoarce di nou la şcoală, acum ca învăţător şi director , la comuna din Bozânţa Mică, jud. Maramureş.

Îndemnat de Pr. Haag, la 19 septembrie 1930, intră în noviciatul iezuiţilor de rit latin din Satu-Mare, ca şi Pr. Chira, cu trei ani înainte (primul iezuit greco-catolic), îndemnat tot de Pr. Haag. Acolo îşi face noviciatul în limba maghiară, după care depune primele voturi la 24 septembrie 1932.

Mai apoi este trimis pentru studii filosofice la Jersey, o insulă din canalul Mânecii, unde Provincia Franţei avea filosofatul. In toamna lui 1934 este trimis în Polonia (Cracovia), pentru a-şi continua studiile filosofice şi unde îşi ia şi licenţa. Întors în ţară, în 1935, este trimis, timp de doi ani, ca profesor, la Seminarul catolic din Iaşi. În anul 1937 pleacă la Roma, la Universitatea Gregoriană, 4 ani, pentru studii teologice. La 17 mai, 1940 este hirotonit preot din partea PS. Evrainoff, Exarhul ruşilor catolici orientali. Îşi face mai apoi, la Florenţa, Probaţia a III-a (un an de reflecţie şi de interiorizare a spiritualităţii ignaţiene). In anul 1942 se întoarce în ţară şi este trimis la Bucureşti, pe strada Cuza Vodă, unde iezuiţii aveau o comunitate de rit latin şi o biserică, Sfanta Elena, unde se slujea şi în rit latin şi în rit bizantin. Din Bucureşti desfăşoară o activitate pastorală în toată ţara, mai ales în Seminarul din Blaj şi din Iaşi, precum şi în diferite case ale surorilor greco-catolice. Este numit profesor de religie pentru elevii greco-catolici din Bucureşti. Concomitent studiază Literele la Universitatea din Bucureşti, fiind studentul renumiţilor profesori Ion Bianu, Tudor Vianu, Dumitru Caracostea, Alexandru Rosetti şi George Călinescu, profesorul cu care are şi o relaţie de deosebită colaborare. Îşi ia licenţa în Litere, în anul 1947, cu Prof. George Călinescu. La 15 august 1977 depune ultimele voturi.

Pentru o mai bună desfăşurare a misiunii primite: organizarea activităţii şi dezvoltarea vieţii spirituale a tineretului greco-catolic, în anul 1945 înfiinţează revista „Raiul Tineretului” la care va fi redactor până în anul 1948. La ea vor colabora şi unii profesori şi studenţi pe care îi cunoscuse la Universitate; revista va avea un succes deosebit în Bucureşti şi în ţară, fiind o noutate în materie. Mai are şi alte sarcini precum, profesor suplinitor de religie pentru fetele greco-catolice de la şcolile secundare din Bucureşti şi asistent spiritual al Congregaţiei Mariane. Din 1946 este numit şi Superior al comunităţii iezuite din Bucureşti şi consultor al Vice-Provinciei SJ din România.

După desfiinţarea bisericii greco-catolice şi a ordinelor religioase în anul 1948, de către regimul comunist, se refugiază în Ţara Haţegului; aici este implicat în mişcări bisericeşti de rezistenţă . Ca să nu fie recunoscut şi pentru a i se pierde urma îşi vopseşte şi părul în roşu; astfel, va putea, timp de doi ani, să stea în diferite localităţi din zonă, continuându-şi activitatea sa apostolică în secret, fără a fi prins de securitate. Descoperit în anul 1950, i se impune domiciliu forţat la mănăstirea franciscană din Gherla, unde fuseseră adunaţi de securitate şi alţi iezuiţi, preoţi şi fraţi, şi unde va rămâne timp de 7 ani. Aici, cu ceilalţi confraţi, se implică, clandestin, în toate obligaţiile legate de biserică, remarcându-se în mod deosebit, în grija faţă de tineret, pe care îl îndruma cu multa răbdare şi dragoste. Se şi implică, împreună cu P. Batay, în tratamentul unor boli pe cale naturistă, prin ceaiuri din plante medicinale; fapt care va atrage multă lume la mănăstire şi le va permite iezuiţilor, în mod indirect, să facă îndrumare spirituală şi cateheză, pentru întărirea credinţei credincioşilor. Această activitate va asigura şi o sursă de venituri pentru întreţinerea iezuiţilor închişi.

După terminarea domiciliului obligatoriu la Gherla, în iarna lui 1957/58, i se stabileşte domiciliu obligatoriu în satul său natal, Fericea, cu interdicţia de a părăsi localitatea fără aprobarea securităţii. Va locui în casa surorii sale, Rozalia, timp în care este des vizitat de credincioşi şi de oamenii nevoiaşi şi în care continuă, tot anul, să strângă plantele medicinale necesare tratamentelor. Fiind din ce în ce mai solicitat, casa lui va deveni un loc de lumină pentru sat şi pentru oamenii din împrejurimi care îl vizitează, dar şi care alertează securitatea.

În 1960 este mutat la Şomcuta Mare, pentru o supraveghere mai atentă. Aici se adresează de multe ori autorităţilor pentru a solicita o muncă calificată, conform pregătirii sale profesionale, dar este respins; i se spune, de către fostul său prieten, Coti Francisc, că poate lucra numai ca muncitor necalificat. Astfel, este constrâns să se angajeze ca muncitor necalificat, la Agevacoop. Un accident de muncă, în 1961, îl va face să-şi piardă, în scurt timp, vederea la un ochi. Pr. Lazăr se luptă să supravieţuiască cu un salariu de mizerie, de 6 lei pe lună, cu care vor trebui să trăiască el şi doi nepoţi care veniseră la Şomcuta pentru şcoală. Aici dă şi ore în particular elevilor nevoiaşi şi predă lecţii, pe ascuns, elevilor evrei, unguri şi români.

Zilnic celebrează Sf. Liturghie în casa cu rudele sau prietenii apropiaţi, care n-aveau să-l denunţe la securitate. În 1964, la presiunea guvernelor occidentale, se dă o amnistie generală pentru toţi foştii deţinuţi politici care mai supravieţuiseră închisorilor comuniste. Pentru scurt timp, lucrurile se detensionează, dar cei eliberaţi vor sta în continuare sub strictă supraveghere. Prin urmare, Pr. Lazăr va putea fi angajat în calitate de profesor de latină şi franceză, la liceul teoretic din Şomcuta Mare, de unde, în anul 1973, va fi pensionat obligatoriu, la presiunea securităţii..

Pentru meritele dovedite în cursul vieţii sale, Pr. Arrupe, Superiorul general al Ordinului iezuit,îi oferă, Pr.Lazăr, posibilitatea de a depune voturile solemne, ca profes, în Societatea lui Isus (4 voturi), profesiune pe care o face la 31 iulie 1975, în ziua Sf. Ignaţiu de Loyola, întemeietorul Ordinului..

Ca pensionar, şi în dorinţa de a păstra legătura cu lumea intelectuală şi cu cărţile, se angajează ca zilier la coaserea dosarelor, la diferite arhive ale instituţiilor din zonă. Sporadic, pentru a nu rupe legătura cu natura, se va ocupa şi de culesul plantelor pentru ceaiuri.

La propunerea sa, împreună cu un grup de preoţi apropiaţi, se întemeiază tribunalul matrimonial pentru Maramureş, în conformitate cu canoanele Bisericii greco-catolice. Pr. Lazăr continuă şi să ţină exerciţii spirituale pentru diferite categorii de persoane: preoţi, călugări, călugăriţe, preotese, tineri; activitate pe care o desfăşoară în special la Cicârlău, o comună de lângă Baia Mare, în casa Pr. Ilie Bondea, călugăr Basilian şi a Sr. Zelia, călugăriţă de la Congregaţia Maicii Domnului.

Cunoscând diferite limbi, Pr. Lazăr s-a ocupat şi cu traducerea de cărţi: vieţile sfinţilor şi documente bisericeşti, unele documente din Conciliului Vatican II şi altele, pentru a se ţine la curent cu noutăţile din Biserica Romei şi pentru a-i forma mai bine pe preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care veneau la el pentru îndrumare spirituală (printre care sunt de amintit viitorii ierarhi PF. Lucian Mureşan, PS. Ioan Şişeştean şi PS. Alexandru Mesian); munca aceasta era făcută pe ascuns, cu frica de a fi descoperit, şi cu preocuparea continuă de a căuta noi ascunzători pentru manuscrise. Pr. Lazăr participa şi la pregătirea clandestină a unor tineri pentru preoţie, printre care Pr. Mesaroş Simion, Pr. Cornel Ardelean, Pr. Cristian Albu, Pr. Cornel Deac şi alţii.

In toată această perioadă păstrează strânse legături cu PS. Dragomir, Pr. Prunduş, Pr. Astelean Pantelemon, Pr. Godo, Pr. Puni, Superiorul lui, şi alţi ierarhi, precum viitorul Cardinal Todea, şi preoţi şi călugăriţe, pentru a se ţine informat despre mersul problemelor din ţară şi ale Bisericii.

În ultimii 10 ani de viaţă devine din ce în ce mai bolnav, motiv pentru care va trebui să ţină un regim alimentar foarte strict. La 17 mai 1989, la spitalul din Baia Mare, sărbătoreşte 49 de ani de preoţie, printr-o sfântă liturghie celebrată cu ajutorul uni confrate preot; trăieşte un moment de deosebită mulţumire şi fericire pentru darul preoţiei şi al călugăriei. A decedat în mod edificant la 25 mai 1989 în mijlocul familiei, înconjurat de cei doi nepoţi, Nicolae şi Gheorghe Dod, pe care îi crescuse de mici şi de familiile lor. Însuşi Pr. Puni, Superiorul său, l-a îmbrăcat cu hainele de preot greco-catolic..

În testamentul său îşi exprima dorinţa ca înmormântarea să nu fie celebrată de preoţi necatolici, să fie fără pompă, fără coroane şi fără tradiţionala masă de pomană, el fiind călugăr şi cu votul sărăciei, şi ca totul să fie numai pentru cea mai mare mărire a lui Dumnezeu şi pentru triumful Bisericii.

Autorităţile comuniste, cu o anumita rezistentă, au acceptat , la început, să fie înmormântat numai de un preot romano-catolic, dar Pr. Puni, fiind acolo, a protestat vehement, spunând că voinţa familiei este să fie înmormântat de un preot greco-catolic. Imediat a şi telefonat la PS. Todea, viitorul Cardinal şi persoana apropiată de Pr. Lazăr, care a venit la înmormântare cu mulţi preoţi, la care s-au adăugat şi mulţi preoţi din zonă, P. Lazăr fiind îndrumătorul spiritual al celor mai mulţi dintre ei.

Ceremonialul modest al înmormântării a fost condus de PS. Alexandru Todea, în rit greco-catolic. Astfel, Pr. Lazăr a fost dus pe ultimul său drum de un mare alai de preoţi, călugăriţe şi credincioşi veniţi din toată ţara.

Pr. Lazăr a fost un adevărat iezuit: un om îndrăgostit de Dumnezeu şi pasionat de oameni şi de creaţie. Înzestrat cu o bogată cultură şi cu o adâncă viaţă spirituală, a ştiut să le pună în serviciul bisericii şi al binelui sufletelor Această amintire să ne fie prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru un astfel de preot şi călugăr, care şi azi continuă să ne vorbească prin exemplul lui de viaţă, trăită în dragoste pentru Dumnezeu şi fidelitate faţă de Biserică şi de propria lui vocaţie, şi care l-au făcut om al luminii şi al speranţei în momentele de întuneric.

AMDG

Material pus la dispoziţie de iezuiţi.