Agenda liturgică 2025

marţi, 6 ianuarie 2026

(+) BOTEZUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU ISUS HRISTOS ÎN IORDAN (EPIFANIA; BOBOTEAZA). EvU Mc 1,9-11; Lit Sf Ioan Gură de Aur; Antifoane. Ap Tit 2,11-14;3,4-7; Ev Mt 3,13-17. Sfinţirea cea mare a apei: Ap 1Cor 10,1-4; Ev Mc 1,9-11.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna ianuarie * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: Tit 2,11-14;3,4-7 Mt 3,13-17

Tit 2,11-14;3,4-7: Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor,  Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie;  Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Isus,  Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.  Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,  El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Spiritului Sfânt,  Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru,  Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice. 

Mt 3,13-17: În acest timp a venit Isus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.  Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?  Şi răspunzând, Isus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.  Iar botezându-se Isus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Spiritul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.  Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". 

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2025 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.