Agenda liturgică 2026

vineri, 30 octombrie 2026

Sf. m. Zenovie şi sora sa Zenovia († 309). Ap 1Tes 2,14-20; Ev Lc 11,23-26.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna octombrie * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: 1Tes 2,14-20 Lc 11,23-26

1Tes 2,14-20: Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Isus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,  Care şi pe Domnul Isus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,  Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.  Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră.  Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu Pavel - o dată şi încă altă dată, - dar ne-a împiedicat satana.  Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Isus, întru a Lui venire?  Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră. 

Lc 11,23-26: Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte.  Când spiritul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.  Şi, venind, o află măturată şi împodobită.  Atunci merge şi ia cu el alte şapte spirite mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. 

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2025 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.