Agenda liturgică 2026

sâmbătă, 1 august 2026

* Scoaterea Sf. Cruci; Cei 7 prunci m. Macabei, mama lor Salomoni şi învăţătorul lor Eliazar (sec. II îHr.); [Sf. ep. Alfons Maria de Liguori († 1787)]. Ap Rom 14,6-9; Ev Mt 15,32-39.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna august * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: Rom 14,6-9 Mt 15,32-39

Rom 14,6-9: Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu.  Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine.  Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.  Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii. 

Mt 15,32-39: Iar Isus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum.  Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulţime?  Şi Isus i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Ei au răspuns: Şapte şi puţini peştişori.  Şi poruncind mulţimii să şadă jos pe pământ,  A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor.  Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu rămăşiţe de fărâmituri.  Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de copii şi de femei.  După aceea a dat drumul mulţimilor, S-a suit în corabie şi S-a dus în ţinutul Magdala. 

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2025 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.