Agenda liturgică 2026

duminică, 9 august 2026

* DUMINICA a 10-a după RUSALII (Vindecarea lunaticului). Sf. ap. Matia (sec. I); [Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), patroana Europei († 1942)]. G 1; EvÎ 10. Ap 1Cor 4,9-16; Ev Mt 17,14-23.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna august * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: 1Cor 4,9-16 Mt 17,14-23

1Cor 4,9-16: Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor.  Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!  Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim,  Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.  Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.  Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi.  Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Isus Hristos.  Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos. 

Mt 17,14-23: Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,  Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.  Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.  Iar Isus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.  Şi Isus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.  Atunci, apropiindu-se ucenicii de Isus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?  Iar Isus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.  Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.  Pe când străbăteau Galileea, Isus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.  Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte! 

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2025 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.