In contextul declarării de către Sfântul Părinte Papa Benedict XVI a Anului Sfintei Preoții, Parohia greco-catolică Șăulia de Câmpie din Protopopiatul Râciu (MS) a organizat în zilele de 22 și 23 noiembrie 2009 o serie de manifestări liturgice și de evocări, menite să marcheze împlinirea a 125 de ani de la nașterea – în această localitate – a Mitropolitului Alexandru Rusu, mitropolit ales de sinodul electoral mitropolitan în anul 1946, la Blaj, alegere confirmată de Sf. Scaun dar neconfirmată de către guvernul comunist condus de Petru Groza.
Duminică seara, 22.11.2009, în capela greco-catolică amplasată fosta școală în care în urmă cu mai bine de un secol, Alexandru Rusu făcea primii pași înspre lumina cunoașterii, preoții protopopi ai Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu preoții parohi ai Protopopiatului Râciu au săvârșit slujba Vecerniei, la sfârșitul căreia pr. Ioan Fărcaș, vicar mitropolitan și protopopul de Blaj, a transmis tuturor salutul și binecuvântarea Preafericitului Lucian, Arhiepiscopul Major și Mitropolit al Blajului.
Tot atunci, pr. protopop al locului, Toader Dulău, a mulțumit atât gazdelor cât și onoranților invitați pentru organizare și împreună-liturgisire într-un astfel de moment omagial, prezentând pe scurt și temele ce vor fi abordate a doua zi.
În dimineața următoare s-a celebrat – în aceeași locație și formulă – Sfânta Liturghie, prilej cu care pr. paroh Claudiu Duda a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor care, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, contribuie la ridicarea noii biserici parohiale, evidențiind îndeosebi aportul credincioșilor din parohie, și a exprimat ruga-dorință ca Bunul Dumnezeu să rânduiască, ca la vreme potrivită, noul lăcaș al Domnului din Șăulia să poată avea ca hram secundar „Sfântul Alexandru Rusu”.
În continuare s-a derulat programul de evocări, a cărui ordine de zi a avut ca temă de debut „Viața și activitatea Mitropolitului Alexandru Rusu – Scurte repere biografice”, teme prezentată de pr. Alexandru Biriș, protopop de Ocna-Mureș. Cucernicia Sa a zugrăvit prin tușe ample, dar ferme figura unui martir mărturisitor al credinței catolice, ale cărui cuvinte din ultima zi de viață pământească (adresate colegilor de suferință din penitenciarul Gherla) sunt extrem de expresive: „Frații mei, acum mă duc la Dumnezeu să-mi primesc răsplata pentru viaţa primită de la El pentru Biserică şi pentru români.”
In prezentarea sa, pr. Biriș a evocat mai întâi anii copilăriei lui Alexandru Rusu la Șăulia, în familia cu 12 copii a pr. protopop onorar Vasile Rusu și a preotesei Rozalia Rusu, nepoata canonicului Ioan Antonelli, unul dintre participanţii activi la Revoluţia din 1848 şi figură proeminentă a Şcolilor blăjene.
Anii de școală pot fi evocați doar în termeni precum ”eminent” sau „excepțional”, după cum erau și rezultatele acestuia la fiecare din școlile frecventate: de la școala din satul natal, la gimnaziul de la Liceul german din Bistrița, unde a terminat clasele primare şi primele două clase gimnaziale (după uzanţa timpului său), sau de la Liceul romano-catolic din Târgu Mureş (clasele III-IV de gimnaziu), la Liceul din Blaj, (clasele V-VIII), unde a promovat examenul de maturitate în anul 1903 cu calificativul eximio modo (excepţional). În continuare studiază teologia la Budapesta și Viena, finalizează cu succes doctoratul în teologie la Budapesta în anul 1910, an în care se întoarce la Blaj, este hirotonit preot celibatar și numit profesor titular al catedrei de Teologie dogmatică din cadrul Academiei teologice din Blaj, prefect de studii al Seminarului Teologic precum şi professor de religie la Liceul Sf. Vasile. În anul 1920 este numit Secretar Mitropolitan, iar în anul 1923 Canonic al Capitulului Mitropolitan, în capitlul mitropolitului Vasile Suciu. Între anii 1925 – 1930 a fost rector al Academiei Teologice din Blaj.
După ce la 17 octombrie 1930 Sf. Părinte Pius XI îl numește episcop, la 30 ianuarie 1931 a avut loc la Blaj, în catedrala mitropolitană, consacrarea sa în calitate de Episcop de Maramureş, de către Mitropolitul Vasile Suciu, asistat de către episcopii Iuliu Hossu al Clujului şi Alexandru Nicolescu al Lugojului, iar la 2 februarie 1931 este instalat ca prim episcop al noii Episcopii de Maramureș.
Primele cuvinte ale episcopului Alexandru Rusu, spuse la consacrarea sa, aveau să se dovedescă profetice: În lume scârbe veţi avea…Cutezaţi, Eu am biruit lumea… cu convingere în puterea acestor cuvinte, Biserica Blajului, urgisită sub stăpânire străină, urgisită şi azi, stă mândră şi biruitoare, pe cât de creştină pe atât de românească.
În anul 1946 sinodul electoral mitropolitan întrunit la Blaj l-a ales pe episcopul Alexandru Rusu pe locul întâi în ternarul candidaţilor la scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite, rămas vacant prin moartea lui Alexandru Nicolescu în 5 iunie 1941. Sf. Scaun a confirmat alegerea, însă tratativele duse de Sfântul Scaun Apostolic cu Guvernul Groza, pentru recunoaşterea mitropolitului ales nu au dus la rezultatul scontat şi, astfel, scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite nu s-a mai completat.
Anul 1948 îl găseşte pe mitropolitul Alexandru Rusu, la Baia Mare, el fiind un stâlp al credinţei în faţa valului de teroare ce urma să se reverse asupra Bisericii lui. La 18 octombrie 1948 a fost destituit din funcţie prin decret guvernamental, dar a rămas în continuare la Baia Mare până la 28 octombrie când a fost arestat, alături de ceilalţi episcopi. Au urmat ani lungi pe un drum al Calvarului cu multe opriri: Dragoslavele, Mănăstirea Căldăruşani, Sighetu Marmaţiei, Bucureşti (spitalul “Gerota” ), apoi domiciliu obligatoriu la mănăstirile Curtea de Argeş, Ciorogârla și Cocoş (jud.Tulcea). La data de 12 mai 1957 a fost judecat de Tribunalul Militar din Cluj şi condamnat la 25 ani muncă silnică pentru instigaţie şi înaltă trădare și dus la penitenciarul din Gherla. În toți acești ani mitropolitul s-a comportat cu demnitate ierarhică ireproșabilă, însă viaţa dură de temniţă i-a grăbit sfârşitul şi, îmbolnăvindu-se grav în primăvara anului 1963, la 9 mai în acelaşi an a trecut la cele veşnice.
Pr. protopop Alexandru Biriș a prezentat în încheierea materialului său exemple și mărturii ale activității de teolog erudit, de apărător neînduplecat al Bisericii, de preot devotat, de om de cultură și de publicist, de pedagog laborios, de luptător înflăcărat pentru cauza națională a românilor a mărturisitorului de credință Alexandru Rusu.
Momentul următor l-a constituit evocarea unei alte personalități grandioase a Bisericii Române cu Roma, de la a cărei trecere la Tatăl se împlinesc o sută de ani: Istoric-preot-savant Augustin Bunea. Venerabilul părinte protopop Liviu Sabău, care tocmai sărbătorea „împlinirea a 90 de ani de viață și a 41 de ani de preoție”, a vorbit cu entuziasm despre Blajul în care au fost aprinse de către episcopul întemeietor Ion Inochentie Micu și lăsate moștenire urmașilor, pe de o parte, credința nezdruncinată și iubirea nețărmurită față de Dumnezeu și dragostea arzătoare față de neamul său românesc, față de istorie, față de țară și față de limba românească. Un urmaș vrednic întru toate de această moștenire a fost preotul Augustin Bunea, născut la 4 august 1857, în familia preotului greco-catolic din satul Vad, comitatul Făgăraș. După studiile primare și gimnaziale de la Ohaba, Brașov și Blaj, urmează cele acadeice de filosofie și teologie la Roma, încununate de titlul de doctor obtinut în 1882. In 1881 este hirotonit preot la Roma, dar se întoarce la Blaj, fiind numit profesor de teologie dogmatică la Academia teologică, apoi secretar mitropolitan și canonic mitropolitan. La puțin timp după alegerea sa ca membru al Academiei Române, la 30 noiembrie 1909, moare la Blaj.
În ședința camerelor deputaților de a doua zi, Nicolae Iorga spunea:
Domnilor colegi, ieri s-a stins în Blaj canonicul Augustin Bunea, care a fost o glorie a culturii românești de dincolo. Istoric desăvârșit, care a pus bazele studiilor critice privitoare la istoria românilor din Ardeal, orator fără pereche, scriitor din aceia cu care româniide dincolo își fac cinste, Augustin Bunea a ținut strânse, în toată activitatea literară, legăturile culturale ale Românilor din Ardeal cu Românii de aici… Academia Română s-a grăbit în sesiunea sa generală din trecut să recunoască meritele covârșitoare ale lui Augustin Bunea… Datorința Statului Român față de această cultură este fără margini și cred că noi nu putem lăsa pe frații noștri din Ardeal în marea lor durere, prin pierderea unui fruntaș al vieții culturale fără mărginire.
Pr. Sabău Liviu a concis spunând că Augustin Bunea, prin calitățile excepționale dovedite atât ca profesor cât și în activitatea literară sau de luptător național, se înșiră în pleiada marilor dascăli ai Blajului… Cercetător al adevărului, iubitor al binelul și frumosului, caracter integru, îmbina toate aceste calități printr-o muncă asiduă în serviciul credinței sale în Dumnezeu și a încrederii în viitorul neamului său.
În încheiere părintele Florin Gatea, protopopul Sebeșului, a făcut o recenzie a cărții „Admirabila viață a parohului din Ars”, de Mons. Francis Trochu, Editura Viața Creștină, 2004. Au fost puse astfel în lumină cele mai importante momente ale vieții și activității pastorale ale preotului Ioan Maria Vianney, cel pe care Papa Pius XI, în 1925, l-a ridicat la cinstea altarelor, iar în anul 1929 l-a declarat patron al clerului parohial din toată lumea. Parohul din Ars era copleșit de măreția Sfintei Preoții și a darului primit de la Dumnezeu prin această Sfântă Taină: „Of! Ce lucru mare e preoția! nu va fi înțeleasă bine decât în cer…Dacă ar fi înțeleasă pe pământ s-ar muri, nu de spaimă, ci de iubire!”. Iată de ce Sf. Părinte Papa Benedict XVI l-a și propus pe parohul din Ars în acest An al Sfintei Preoții drept model de admirat și de urmat, atât de preoți cât și de credincioși.
Toate cele trei persoane consacrate evocate la manifestările de la Șăulia sunt asftel de modele. Preoți devotați credinței lor în Dumnezeu și misiunii primite de Domnul, iubitori de adevăr, dreptate și pace.
Pr. Adin Pop
