Seria manifestărilor interprotopopiale dedicate celebrării Anului Familiei și Sfintei Taine a Căsătoriei în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a continuat sâmbătă, 7.05.2011, cu întâlnirea protopopilor și preoților din Protopopiatele Gheorgheni, Reghin și Teaca. De această dată, gazdă primitoare a fost Protopopiatul Reghin, în capela din sediul căruia s-a celebrat de la orele 10,00 Sfânta Liturghie, prezidată de pr. Ioan Fărcaș, vicar mitropolitan și protopop al Blajului.
Pentru pr. protopop al Reghinului Florin Boitoș această Sfântă Liturghie și o altă semnificație, Preacucernicia Sa sărbătorind de acea zi implinirea a 16 ani de la propria hirotonire, eveniment marcat de bucuria de a-i avea alături în celebrare liturgică și rugăciune pe părinții consilieri mitropolitani Ioan Fărcaș, Viorel Comșa și Dan Fodor și pe protopopii și preoții celor trei protopopiate.
În cadrul predicii de la Sf. Liturghie pr. Ioan Fărcaș a ținut doar să puncteze reperele întâlnirii de la Reghin, invitând pe toți credincioșii prezenți să participe la expunerea Pr. Dan Fodor și la discuțiile ce vor avea loc în continuarea Liturghiei.
Pr. Dan Fodor, protopopul de Tg. Mureș, și-a început expunerea sa cu un act de consfințire către Sf. Fecioară Maria a tuturor familiilor creștine și a încheiat-o cu rugăciunea pentru familii a Fericitului Ioan Paul al II-lea.
Pr. protopop și-a structurat expunerea pe urmatoarele subiecte: 1. Familia creștină în demnitate, 2. Lucrarea lui Dumnezeu în familia crestină, 3. Unitatea indivizibilă a familiei creștine, 4. Euharistia, viaţa familiei, 5. Rugăciunea familială.
Plecând de la pasajul biblic al genezei omului: „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; …l-a făcut bărbat şi femeie” (Gen 1,27), părintele a subliniat că „a fi bărbat şi a fi femeie sunt unicele modalităţi de existenţă. Ca om, eşti sau bărbat, sau femeie. Astăzi se subliniază faptul că bărbatul şi femeia sunt două fiinţe complete, două fiinţe egale pentru că au aceeaşi natură, egale în demnitate, care merită acelaşi respect, dar sunt, în acelaşi timp, diferite.”
În continuare pr. Fodor a arătat că:
„Adevărata comuniune a acestor două fiinţe, bărbat şi femeie, este, înainte de toate, comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea de dragoste, pe care bărbatul şi femeia o trăiesc în căsătorie în dăruirea sinceră de sine, reflectă în lume comuniunea de iubire ce există în Sfânta Treime, unitatea celor trei persoane divine. Am putea spune chiar că unitatea celor doi în căsătorie e sacramentul vieţii lui Dumnezeu, sacrament înţeles ca semn care traduce în lumea vizibilă misterul invizibil ascuns în Dumnezeu de veacuri. Această comuniune umană, după chipul şi asemănarea comuniunii trinitare, este un dar din partea lui Dumnezeu şi, totodată, o sarcină încredinţată libertăţii omului. Şi ceea ce am spus mi se pare atât de important, încât îmi permit s-o mai spun o dată: dragostea dintre cei doi este atât un dar al lui Dumnezeu, cât şi o datorie a omului… Legătura dintre soți este desăvârșită prin sf. Taină a Căsătoriei, în care Spiritul Sfânt, revărsat în celebrarea sacramentală, oferă soţilor creştini darul unei comuniuni noi de iubire, care este imaginea vie şi reală a acelei uniri cu totul speciale care face din biserică indivizibilul trup mistic al lui Cristos Domnul”.
„Familia este comuniunea de viaţă şi iubire care se realizează între un bărbat şi o femeie, după modelul iubirii lui Cristos cu Biserica sa. Dumnezeu Tatăl, în marea sa iubire, l-a creat pe om, bărbat şi femeie, pentru ca cei doi să nu mai fie singuri, ci, împreună, să formeze un singur trup. Cristos a copleşit unirea dintre cei doi cu o binecuvântare specială, ridicând căsătoria la rangul de sacrament, astfel încât familia este întemeiată pe consimţământul reciproc de iubire dintre bărbat şi femeie. „De aceea, nu vor mai fi doi, ci un singur trup”, asemenea lui Cristos cu Biserica sa. Iubirea soţilor are la bază izvorul nesecat al dragostei divine.”
Pr. protopop Dan Fodor și-a încheiat expunerea cu rugăciunea pentru familii a Fericitului Ioan Paul al II-lea:
„Dumnezeule, de la care provine orice paternitate în cer şi pe pământ, Tată care eşti iubire şi viaţă, fă ca harul tău să conducă gândurile şi faptele soţilor pentru binele familiilor proprii şi al tuturor familiilor din lume.
Fă ca tinerele generaţii să afle în familie un sprijin puternic pentru viaţa lor şi pentru maturizarea lor în iubire şi adevăr.
Fă ca iubirea, întărită de harul sacramentului Căsătoriei, să se arate mai puternică decât orice slăbiciune şi decât orice criză, prin care de multe ori trec familiile noastre.
În sfârşit, te implorăm, prin mijlocirea Sfintei Familii de la Nazaret, ca Biserica, în mijlocul tuturor popoarelor pământului, să-şi poată îndeplini misiunea ei în familie şi prin familie. Tu care eşti viaţa, adevărul şi iubirea, în unire cu Fiul tău şi cu Spiritul Sfânt. Amin.”
După acest moment, toți participanți au cântat „Preot în veac ești tu!” părintelui Protopop Florin Boitoș, urându-i preoție sfântă sub ocrotirea Sfintei Fecioare și cu binecuvântarea darurilor Spiritului Sfânt; Preacucernicia Sa, cuprins vizibil de emoția și bucuria acestei aniversări, a mulțumit tuturor reușita evenimentului, îndeosebi pr. protopopi Fărcaș și Fodor, ca și celor care au venit de departe.
După prânzul oferit de protopopiatul gazdă la sediul său, pr. vicar mitropolitan Ioan Fărcaș a prezentat tema liturgisirea și celebrarea Vecerniei, insistând asupra unor detalii ce țintesc obținerea unei mai bune uniformizări rituale. S-au abordat și analizat apoi și alte teme pastorale și liturgice.
În încheiere, grupul de preoți și protopopi a făcut o vizită comemorativă la casa Cardinalului Alexandru Todea, unde s-au evocat amintiri și mărturii despre activitatea și suferința Cardinalului, vizita încheindu-se cu întreita cântare a troparului Cristos a înviat!.
Pr. Adin POP








