Luni, 28 aprilie 2008, a II-a Zi de Paşti, a avut loc la Braşov binecuvântarea interiorului noii biserici greco-catolice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din strada Zizinului.
Binecuvântarea a fost celebrată de PS Vasile, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore. În continuare s-a celebrat Sfânta Liturghie, la care au fost prezenţi pe lângă arhiereul sosit de la Blaj, Pr. Bleiziffer William, cancelarul Arhiepiscopiei Majore, protopopul locului Pr. Sita Ilie Claudiu, parohii romano-catolici din oraş, călugări franciscani capucini de la Oneşti, precum şi ceilalţi preoţi greco-catolici din localitate. Răspunsurile Sfintei Liturghii au fost date de către Corala „Credo” a bisericii braşovene. În încheierea măreţului eveniment, care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a credincioşilor, a avut loc o agapă frăţească.
Chiar dacă mai rămân lucrări de terminat, – cum ar fi renovarea subsolului, exteriorul bisericii şi curtea, – finalizarea interiorului si binecuvântarea acestuia au fost un pas deosebit de important pentru comunitatea greco-catolica din Braşov. Slujbele liturgice care se ţineau la demisolul bisericii pot fi de acum celebrate sus în noua biserică, fapt ce ne umple sufletele de nemărginită bucurie şi lumină.
Aducând mulţumiri bunului Dumnezeu pentru aceasta realizare, îl rugăm să ne binecuvânteze în continuare cu plinătatea harurilor Sale.
Pr. Emil Moldoveanu



