La 15 octombrie 2007 Sfântul Părinte Papa Benedict XVI a făcut publică numirea Excelenţei Sale Monseniorul Jean-Claude Perisset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, ca Nunţiu Apostolic în Germania, ţară de origine a actualului Suveran Pontif.
La numai câteva zile de la acest anunţ, Excelenţa Sa Nunţiul a fost prezent la întrunirea Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ca invitat cu statut de expert, întrunire ce a avut loc în perioada 17-18 octombrie ac. la Blaj. Sfânta Liturghie pontificată în Catedrala Blajului de Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian Mureşan şi concelebrată alături de Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic şi de Preasfinţiţii Episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a dovedit a fi modul cel mai potrivit prin care Biserica noastră să-şi arate dragostea, recunoştinţa şi aprecierea pentru cei nouă ani de sfântă slujire şi misiune diplomatică, pe care Nunţiul Apostolic le-a săvârşit în ţara noastră.
În acest context, Excelenţa Sa ne-a făcut onoarea de a ne acorda următorul interviu.
– Excelenţa Voastră, iată că vă apropiaţi de sfîrşitul unei călătorii misionare de aproape nouă ani pe meleagurile româneşti. Ce sentimente vă încearcă în aceste momente, mai ales când vă îndreptaţi ochii sufleteşti spre Biserica Blajului?
– Înainte de toate doresc să-mi mărturisesc bucuria că în aceşti nouă ani am putut fi părtaş eforturilor voastre de reconstrucţie a structurilor bisericeşti care s-au întors la lumină după decenii de persecuţie.
Dacă ar fi să numesc câteva evenimente memorabile din aceşti ani, înainte de a aminti aniversarea a 300 de ani de la unirea românilor cu Biserica-Mamă a Romei şi cea a celor 150 de ani de la întemeierea Mitropoliei Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş, aş numi vizita istorică făcută Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în România, între 7 şi 9 mai 1999. Chiar dacă Sfântul Părinte nu a putut să viziteze Blajul şi nici măcar Ardealul, concelebrarea Sfintei Liturghii în ritul bizantin în Catedrala Sf. Iosif a lăsat loc mărturisirii întregii iubiri fraterne şi a preţuirii pe care papa Ioan Paul al II-lea a avut-o faţă de Biserica Greco-Catolică din România.
Expresia acestor sentimente a fost reînnoită de către actualul Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea, îndeosebi prin ridicarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de la rangul de Biserică mitropolitană la cel de Biserică arhiepiscopală majoră. Acesta este încă un moment istoric, care marchează în fapt recunoştinţa Romei faţă de jertfa şi devotamentul dovedite de această Biserică martiră şi care este de altfel un semn de recunoaştere şi încredere a Sfântului Scaun în maturitatea acestei Biserici. Această maturizare se poate observa şi din eforturile susţinute de reînnoire şi restructurare bisericească, restructurare impusă de noul statut şi de noua autoritate ce decurge din acesta.
Trebuie să amintesc apoi că, pentru mine personal, o semnificaţie cu totul aparte a avut-o binecuvântarea de a-l întâlni pe Eminenţa Sa Alexandru Cardinal Todea, pe care l-am vizitat de unsprezece ori la Reghin şi o ultimă dată la Spitalul din Tg. Mureş. Ziua înmormântării Eminenţei am perceput-o ca pe o zi de mărturie a ceea ce a însemnat pentru Biserica voastră „viaţa în întuneric”. Fiecare întâlnire cu Eminenţa Sa a fost un har dumnezeiesc, având în faţa mea un mărturisitor al credinţei şi al fidelităţii faţă de Roma. Şi acest lucru pentru mine este foarte important.
– E binecunoscut faptul că Excelenţa Voastră a sprijinit mereu Biserica Română Unită cu Roma în raporturile pe care aceasta le are cu Statul român şi cu diversele autorităţi locale şi centrale. Având în vedere experienţa dumneavoastră în acest domeniu, cum apreciaţi evoluţia acestor raporturi?
– Eu am fost chiar acuzat că de a mă fi amestecat în afacerile interne ale României, dar trebuie spus clar şi răspicat, că Nunţiul are datoria de a reprezenta Biserica Romei şi de a-i apăra libertatea şi interesele, pentru a-şi putea împlini cît mai bine misiunea Sa. În particular apoi, însuşi numele Bisericii Greco-Catolice din România specifică faptul că este „Unită cu Roma”, iar eu am simţit întotdeauna şi faţă de această aceeaşi responsabilitate şi datorie. Pentru mine a fost aşadar o onoare de a-mi fi împlinit această datorie dată de Suveranul Pontif.
Cât privesc relaţiile cu Statul, cu diferitele autorităţi locale şi centrale şi chiar bisericeşti este absolut necesară deschiderea spre dialog. Dar acesta e doar un prim pas, următorul fiind disponibilitatea de a găsi un răspuns concret sau efectiv. Am avut impresia adesea, cum ar fi în cazul deja arhicunoscut al salvării Catedralei Sf. Iosif, că, deşi autorităţile manifestă o „anumită curtoazie”, nu lasă să se întrevadă că sunt cu adevărat interesate de găsirea unor soluţii care să ajute ambele părţile în discuţie.
Cred că, pentru România, faptul că este stat-membru al Uniunii Europene implică şi asumarea unor responsabilităţi, printre care şi aceea ca toată lumea, începând cu autorităţile Statului, să se conformeze în mod egal ordinii de drept naţionale şi europene. În acest sens sunt optimist şi consider că eventualele inadvertenţele pot fi puse pe seama dificultăţilor oricărui început de drum.
– Ce mesaj aţi dori să transmiteţi în aceste momente preoţilor şi credincioşilor greco-catolici?
– Le spun să-şi păstreze fidelitatea faţă de Cristos în comuniunea cu Roma. Vreau să le amintesc de cuvintele lui Niceta de Remesiana spuse prietenului său Paulin de Nola, despre misiunea sa de evanghelizare din Dacia Mediterranea, accea de a-i învăţa (pe români) „să iubească pe Cristos cu inimă romană”. Iată o pregătire a poporului român înspre a învăţa ce înseamnă credinţa creştină deplină, totală, adică a fi în uniune cu centrul vizibil al Bisericii, care este şi temelia credinţei, după cum a zis Cristos lui Petru.
Ştiu bine că istoria voastră este o mărturisire a acestei credinţe. La 1700 aţi spus doar că vreţi să fiţi orientali în modul de mărturisire a credinţei, iar credinţa să fie „în comuniune cu Roma” şi trăită în viaţa de zi cu zi.
Vă îndemn să nu uitaţi unde vă sunt rădăcinile şi de ce sunteţi români uniţi cu Roma. Să rămâneţi strâns uniţi între voi în toate demersurile pe care le faceţi, pentru că numai aşa comuniunea voastră poate să crească şi să se întărească, bazată bineînţeles pe comuniunea cu Roma.
– Excelenţa Voastră, vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea şi disponibilitatea de a accepta acest dialog. Permiteţi-mi să reiau cuvintele Preafericirii Sale Lucian Mureşan, Arhiepiscopul nostru Major, adresate dumneavoastră la sfârşitul Sfintei Liturghii din această dimineaţă: „Pentru încă multe altele, pe care nu le mai amintesc aici, avem a Vă mulţumi, Excelenţă! Vă vom însoţi cu rugăciunea şi cu dragostea în noua misiune încredinţată.”
Pr. Adin POP
