BIS SauliaLa data de 22 noiembrie 2012, a avut loc la Săulia de Campie (MS), în biserica greco-catolică Bunavestire, comemorarea Mitropolitului Alexandru Rusu, care s-a născut în această comună, acum 128 de ani.

Programul a inceput la orele 11, prin celebrarea Dumnezeieștii Liturghii, urmată de parastasul pentru odihna sufletului adormitului în Domnul, Mitropolit Alexandru Rusu. La acest eveniment plin de încărcătură spirituală, au participat preoţii din protopopiatele Raciu, Târgu Mureş și Sărmaş.

Cu binecuvântarea Preafericitului părinte Arhiepiscop Cardinal Lucian, celebrările au fost prezidate de Părintele Vicar mitropolitan și protopop al Blajului, Ioan Fărcaș, însoțit de părintele consilier mitropolitan Viorel Comșa și de părintele Flavius Florea, de la Sebeş.

Cu acestă ocazie, Părintele Vicar a făcut o incursiune în conținutul Scrisorii apostolice Porta Fidei”, a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, prin care a fost proclamat „Anul Credinţei”. Această incursiune a oferit tuturor celor prezenţi o adevarată hrană spirituală şi o încurajare în trăirea şi mărturisirea credinţei. Părintele Flavius Florea, specializat in Istorie ecleziastică, a oferit mulțimii credincioșilor prezenți un medalion Alexandru Rusu: viața și mărturia.

Multe dintre evenimentele vieții mitropolitului si suferinţele îndurate in închisoare au fost pentru toţi cei prezenţi la eveniment adevarate pilde de autentică mărturisire de credinţă şi un imbold pentru noi toți de a ne angaja pe drumu mărturiei.

Totodată cu ocazia acestui eveniment, comuna noastră prin binecuvântarea Preafericitului Arhiepiscop Cardinal Lucian Muresan, s-a bucurat de prezenţa moaștelor Sfinților Apostoli ai Domnului nostru Isus Cristos. Toti credincioşii au trecut şi au venerat cinstitele moaște, spunând rugăciuni şi cerând mijlocirea lor la Bunul Dumnezeu.

În speranţa că cei şapte episcopi vor fi ridicaţi la cinstea altarelor, într-un timp cât mai scurt, toţi credincioşii s-au rugat şi vor continua să se roage pentru beatificarea lor.

Atât părintele protopop de Râciu, Toader Dulău, cât și părintele paroh, Claudiu Duda, au fost gazde primitoare, organizând acest popas omagial, așa cum se cuvine, multumind tuturor pentru participare.

Aflandu-ne în perioada de har a postului Nașterii Domnului, bucuroşi de momentele de înălțare spirituală, credincioșii au oferit un buchet de colinde.

A consemnat Pr. Paroh Claudiu Duda

 

2012-11-22 11.24.37

2012-11-22 11.42.43

2012-11-22 12.18.13

2012-11-22 12.25.33

2012-11-22 12.32.13

2012-11-22 13.11.56

2012-11-22 11.12.38