REUNIUNEA COMISIEI MISIONAR-ECUMENICE A BRU SI A RESPONSABILILOR CU ECUMENISMUL DIN DIECEZELE SI EPARHIILE CATOLICE DIN ROMANIA
(COMUNICAT)
Luni, 17 mai 2008, a avut loc la sediul Arhiepiscopiei Majore greco-catolice din Blaj o nouă reuniune a Comisiei Sinodale Misionar-Ecumenice a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, precum şi a responsabililor cu ecumenismul din Diecezele şi Eparhiile catolice din România.
La reuniune au participat ES Mons. Alexandru Mesian (Episcop de Lugoj, preşedintele Comisiei şi responsabil cu ecumenismul în cadrul CER); Mons. Ilie Sociu (delegat al Arhidiecezei de Bucuresti), pr. drd. Coriolan C. Mureşan (vicar judecătoresc de Lugoj, secretarul comisiei), pr. Attila Nagy (responsabil cu ecumenismul în Arhidieceza de Alba Iulia), pr. dr. Ioan Mitrofan (econom al BRU şi responsabil cu ecumenismul în Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş), pr. dr. Angel Zareczki (consilier eparhial, responsabilul cu ecumenismul în Eparhia de Maramureş); pr. Florin Guţiu (delegat al Eparhiei de Oradea), pr. Otto Lorincz ( responsabil cu ecumenismul al Diecezei de Oradea), pr. Ioan Roman (responsabil cu ecumenismul al Diecezei de Satu Mare),Pr. Daniel Avram (responsabil cu ecumenismul al Eparhiei de Cluj-Gherla) si Pr.dr.Martin Neagu (delegat al Diecezei de Timisoara).
ES Mons. Episcop Alexandru Mesian a prezidat această întâlnire în calitatea sa dublă de preşedinte al Comisiei sinodale misionar-ecumenice al BRU şi de responsabil cu ecumenismul în cadrul CER. Temele acestei reuniuni au fost următoarele: informare asupra problemelor ecumenice din ultimul an, prezentarea situaţiei ecumenice din Eparhiile şi Diecezele catolice din România, discutarea oportunităţii redactării unui document despre problemele ecumenice specifice Bisericii Catolice din România. , prezentarea Documentului Comisiei mixte de dialog teologic dintre Biserica Catolica si Biserica ortodoxa de la Ravenna , discutarea stadiului raportului cu BOR in contextul nerezolvarii diferendului patrimonial cu Biserica Greco-Catolica si discutarea oportunitatii redactari unui document anual cu privire la raporturile ecumenice ale Bisericii Catolice din Romania cu celelalte Biserici si Comunitati ecleziale.
ES Mons. Episcop Alexandru Mesian a inceput printr-o meditatie a capitolului XVII din Evanghelia dupa Ioan, prezentand apoi evenimentele ecumenice din ultimii doi ani an: evolutia dialogului ecumenic la nivel international, rolul Comunitatii „Sant’Egidio” in promovarea dialogului dintre crestini, modalitatea de desfasurare a octavei de rugaciune pentru unitatea crestina in Banat ca model pentru intreaga tara, intalnirea la diferite ocazii cu PF Patriarh Daniel la Lugoj, Arad si Deva in 2009,Vizita din 2009 la Bruxelles a reprezentantilor cultelor din Romania participand si membri catolici condusi de PS Episcop Alexandru si PS Episcop Cornel, vizita Nuntiului Apostolic in Eparhia de Lugoj si intalnirea Sa cu IPS Mitropolit Nicolae al Banatului, vizita Cardinalului Leonardo Sandri in Romania si intalnirea Sa si cu PF Patriarh Daniel. . S-a discutat si despre efectele deciziei Sf. Sinod al BOR referitoare la interdicţia pentru clericii şi credincioşii ortodocşi să se împărtăşească în Biserica Catolică precum şi slujirea împreună cu catolicii/alte culte.
Responsabilii cu ecumenismul sau delegaţii Diecezelor şi Eparhiilor catolice au prezentat situaţia referitoare la ecumenism: raporturile CU BOR, cu celelalte Biserici şi comunităţi ecleziale în ultimul an, cum se desfăşoară Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, consecinţele deciziei Sf. Sinod al BOR asupra raporturilor dintre Biserica Catolică de ambele rituri şi Ortodoxie, problema căsătoriilor mixte, grupurile Taize de tineret, pericolul relativismului confesional, dificultăţile patrimoniale în raportul cu BOR, iniţiative ştiinţifice comune ale Facultăţilor de Teologie catolice şi necatolice. Toţi participanţii au subliniat necesitatea continuării dialogului în ciuda unor dificultăţi în special în raport cu BOR.
Pr. vicar drd. Coriolan C. Mureşan a prezentat celor prezenţi principalele puncte ale Documentul de la Ravenna.
Cei prezenţi au căzut de acord că ar fi nevoie de un Document care să prezinte situatia raporturilor ecumenice ale Bisericii Catolice din ambele rituri din Romania cu celelalte Biserici si Comunitati ecleziale.
Următoarea reuniune de acest fel va avea loc în 2011.
Pr. drd. Coriolan C. Mureşan
vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj,
secretar al Comisiei Sinodale Misionar-Ecumenice al BRU


