Urmare a scrisorii de împuternicire 431/10 din 19 martie 2010 a Arhiepiscopului Major, Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș, Preafericirea Sa Lucian, Vicarul greco-catolic al Bucureștilor, PS Mihai, a constituit Comisia pentru recunoașterea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu Episcop Vasile Aftenie.

Această recunoaștere este regulară, pentru a conserva în vederea procesului de beatificare osemintele arhiereului mort pentru credință pe 10 mai 1950, la spitalul penitenciarului Văcărești.

Comisia, împreună cu un grup de experți arheologi, antropologi, în prezenta avocatului Vicariatului, a început exhumarea administrativa a osemintelor arhiereului Vasile Aftenie în dimineața zilei de 12 mai 2010.

Osemintele vor fi depuse spre conservare la Biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului, str. Sirenelor 39, în așteptarea finalizării procesului de beatificare care se desfășoară la Roma, la Congregația pentru cauza sfinților.

Figura de prim ordin în rezistența creștină, citat de altfel în Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, Preasfințitul Vasile Aftenie a fost arestat la București în data de 28/29 octombrie 1948. Se dorea îngenuncherea sa în scopul de a oferi regimului comunist justificarea mascaradei unioniste din octombrie 1948 care a condus la desființarea Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, trecerea cu forța la Biserica Ortodoxa a credincioșilor precum si prigonirea episcopilor, clerului si credincioșilor care nu au trecut.

Până în februarie 1949 a fost închis alături de ceilalți episcopi greco-catolici în vila Patriarhiei de la Dragoslavele. A fost apoi asezat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani până în data de 24 martie 1949, când a fost adus la Ministerul de Interne. Aici a fost anchetat continuu, cu torturi și bătăi, conform colegilor de ancheta care au depus mărturii în publicățiile gulagului românesc, pentru a-l forța să-și părăsească credința.

Conform documentelor din dosarul de la CNSAS, în 25 martie 1950, aflat în beciurile Ministerului de Interne, episcopul Vasile Aftenie a paralizat fi a fost dus la spitalul penitenciarului Văcărești unde, în noaptea de 9 spre 10 mai, a murit la vârsta de 51 de ani. A fost înmormântat aproape pe ascuns la cimitirul Bellu Catolic, fără a i se da cinstirea și rugăciunile cuvenite Bisericii sale.

Secretariatul Vicariatului greco-catolic al Bucureștilor