Marți, 30 octombrie 2012, în prezența membrilor Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a avut loc în Catedala „Sfânta Treime” din Blaj deschiderea Anului Credinței în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. În acest context, începând cu orele 17, Preasfințiții episcopi ai Bisericii noastre, în frunte cu Preafericitul Părinte Cardinal Lucian și având alături un numeros sobor de preoți au celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala blăjeană.
În cadrul celebrării liturgice, Pr. Prof. Dr. Barta Cristian, directorul Departamentului Blaj al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul UBB Cluj, a făcut o prezentare a Scrisorii apostolice în formă de Motu proprio, „Porta Fidei” a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, prin care a fost proclamat „Anul Credinţei”. Părintele și-a început expunerea abordând contextul sugestiv al celebrării Anului Credinței între 11 octombrie 2012 şi 24 noiembrie 2013, arătând că „Pontiful Roman a considerat potrivită data de 11 octombrie 2012 deoarece atunci am aniversat 50 de ani de la deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican al II-lea şi 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, lucrare ce ilustrează „tuturor credincioşilor forţa şi frumuseţea credinţei”(PF 4), (…) iar la 24 noiembrie 2013 Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte în mod solemn sărbătoarea Isus Hristos, Regele Universului.” Scopul care l-a însufleţit pe Sfântul Părinte în promulgarea Scrisorii sale Apostolice, a subliniat părintele Barta, este redescoperirea bucuriei în credinţă şi regăsirea entuziasmului în comunicarea şi mărturisirea credinţei: „Dorim ca acest An să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a intensifica celebrarea credinţei în liturgie, şi îndeosebi în euharistie, care este „culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei”. În acelaşi timp, dorim ca mărturia de viaţă a celor care cred să crească în credibilitatea sa. A redescoperi conţinuturile credinţei mărturisite, celebrate, trăite şi rugate şi a reflecta asupra actului însuşi cu care se crede este o angajare pe care orice credincios trebuie să şi-o însuşească, mai ales în acest An” (PF9).
„Scrisoarea Apostolică Porta Fidei are ca destinatari întregul popor al lui Dumnezeu – episcopi, preoţi, călugări şi laici -, motiv pentru care inaugurarea Anului credinţei la Blaj, în contextul deschiderii lucrărilor Sinodului Episcopilor Greco-Catolici, primeşte semnificaţii precise, interpelându-ne pe fiecare în parte în privinţa calităţii vieţii noastre creştine. Toţi episcopii, capi ai Bisericilor locale, sunt invitaţi să se „unească cu succesorul lui Petru, în timpul de har spiritual pe care Domnul ni-l oferă, pentru a comemora darul preţios al credinţei” (PF9).”
In continuare, părintele Barta a punctat câteva din ideile principale ale Scrisorii Apostolice Porta Fidei, vorbind mai întâi despre viziunea dinamică a credinței prezentată de Sfântul Părinte: „„Poarta credinţei” (cf. Fap 14,27) care introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica sa este mereu deschisă pentru noi” (PF 1). Dumnezeu este acela care ţine deschisă poarta credinţei deoarece doreşte „ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului şi să se mântuiască” (1 Tim. 2,4). Pontiful Roman exprimă aşadar o viziune dinamică a credinţei, care depăşeşte conceptele şi cuvintele devenind viaţă. „A trece prin acea poartă comportă pornirea pe un drum care durează toată viaţa […]El începe cu Botezul (cf. Rom 6,4), prin care putem să-l chemăm pe Dumnezeu cu numele de Tată, şi se încheie cu trecerea prin moarte la viaţa veşnică, rod al învierii Domnului Isus care, cu darul Duhului Sfânt, a voit să implice în însăşi gloria sa pe cei care cred în el (cf. In 17,22)” (PF1).
A fost subliniat apoi faptul că Papa Benedict al XVI-lea se adresează omului contemporan, pe care nu îl idealizează, ci îl priveşte în concreteţea sa istorică, în contextul societăţii şi al culturii actuale: „În timp ce în trecut era posibil să se recunoască un ţesut cultural unitar, pe larg primit în referinţa sa la conţinuturile credinţei şi la valorile inspirate de ea, astăzi nu mai pare să fie aşa în mari sectoare ale societăţii, din cauza unei profunde crize de credinţă care a atins multe persoane” (PF 2). Criza societăţii contemporane nu este doar de factură economică, ci, înainte de toate, este antropologică, morală şi spirituală. Sfântul Părinte nu este intimidat sau descurajat de problemele ridicate de cultura europeană, secularizată; dimpotrivă, el priveşte aceste probleme ca pe nişte provocări pe care Biserica trebuie să şi le asume, având convingerea că deşertul spiritual de astăzi poate fi depăşit prin credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi izvorul vieţii veşnice. Cuvintele Sfântului Părinte – spunea părintele – ne arată că el nu vede Biserica lui Hristos în modelul unei cetăţi asediate şi aflate mereu într-o atitudine apologetică: Biserica, pe care prin misiunea încredinţată de Isus o conduce, nu se situează la periferia societăţii şi a culturii, ci caută noi căi de a pătrunde în toate sectoarele ei şi noi maniere de a dialoga. Biserica nu poate rămâne astăzi închisă într-o atitudine izolantă, de falsă auto-suficienţă indusă de dorinţa exclusivă de a păstra neatinsă comoara doctrinară moştenită din trecut, ci este chemată la masa dialogului luminat cu cultura în care trăieşte astăzi Poporul lui Dumnezeu. Ea are datoria de a căuta o înţelegere tot mai profundă şi o exprimare tot mai limpede a Cuvântului lui Dumnezeu pentru omul contemporan, analizând şi fructificând în acest sens valorile puse la dispoziţie de filozofie şi de celelalte ştiinţe. „Totuşi Bisericii nu i-a fost teamă niciodată să arate că între credinţă şi ştiinţă autentică nu poate să fie nici un conflict, pentru că amândouă, chiar dacă pe căi diferite, tind la adevăr” (PF12).
Părintele a remarcat apoi că Sfântul Părinte a ținut să evoce caracterul personal și eclezial al credinței: Omul care a primit darul credinţei are o legătură intimă cu Dumnezeu, care, prin harul Său, îl transformă, îl luminează şi îl sfinţeşte. De aceea credinţa se naşte şi se dezvoltă în întâlnirea libertăţii lui Dumnezeu care îl cheamă pe om şi libertatea omului care îl acceptă pe Dumnezeu şi i se abandonează total. Într-adevăr, „credinţa creşte atunci când este trăită ca experienţă a unei iubiri primite” și „numai crezând credinţa creşte şi se întăreşte” (PF 7). Realitatea păcatului, privită ca trădare a iubirii lui Dumnezeu, este însă prezentă în viaţa fiecăruia dintre. Din acest motiv, Anul credinţei „este o invitaţie la o autentică şi reînnoită convertire la Domnul, unic Mântuitor al lumii” (PF 6). Astfel, „Anul credinţei va fi şi o ocazie propice pentru a intensifica mărturia carităţii” (PF 14), credinţa fiind lucrătoare prin iubire. Totodată, credinţa pretinde întotdeauna angajamentul personal al creştinului, el „nu poate gândi niciodată că a crede este un fapt privat” (PF 10). Biserica este primul subiect al credinţei. În şi prin Biserică omul primeşte darul credinţei şi tot în Biserică îşi trăieşte credinţa, care are nevoie de nutremântul spiritual al Cuvântului lui Dumnezeu şi al liturgiei, în mod deosebit de Sfânta Euharistie. „”«Eu cred» este credinţa Bisericii mărturisită personal de fiecare credincios, mai ales în momentul Botezului. «Noi credem» este credinţa Bisericii mărturisită de episcopii reuniţi în conciliu sau mai general de adunarea liturgică a credincioşilor. «Eu cred»: este şi Biserica Mama noastră care îi răspunde lui Dumnezeu cu credinţa sa şi care ne învaţă să spunem «Eu cred», «Noi credem»”” (PF10).
În continuare a fost evidențiat faptul că Papa Benedict expune calea credinței ca a fi una susținută de Dumnezeu și luminată prin pilda sfinților Săi: Sfânta Fecioară, model al credinţei desăvârşite; Sfinţii Apostoli, care „au părăsit toate pentru a-l urma pe Învăţătorul […]Prin credinţă au mers în lumea întreagă, urmând mandatul de a duce Evanghelia la toată făptura (cf. Mc 16,15) şi, fără nici o teamă, au vestit tuturor bucuria învierii ai cărei martori fideli au fost”; discipolii care „au format prima comunitate adunată în jurul învăţăturii apostolilor”; martirii, care „şi-au dăruit viaţa pentru a mărturisi adevărul evangheliei”; persoanele consacrate şi numeroşii mireni, al căror nume este scris în Cartea Vieţii pentru sfinţenia lor. „Prin credinţă trăim şi noi: prin recunoaşterea vie a Domnului Isus, prezent în existenţa noastră şi în istorie” (PF13).
„Porta Fidei ne oferă aşadar un adevărat program de viaţă creştină, închinat în întregime trăirii în Hristos şi mărturisirii Sale în societatea noastră”, a conchis părintele. „Corabia Mântuitorului, condusă pe pământ de Petru şi urmaşi săi, pontifii romani, navighează spre Împărăţia lui Dumnezeu în apele tulburi ale lumii de astăzi având ca reper credinţa. Aceasta este şi calea Bisericii noastre Greco-Catolice, precum şi a fiecăruia dintre noi. Să ne încredinţăm aşadar Maicii Sfinte, proclamată „fericită” pentru că „a crezut” (Lc1,45)”, cerându-i ocrotirea pentru a da o mărturie convingătoare şi ziditoare poporului român despre credinţa noastră.”
În încheiere, au fost expuse spre venerare Moaștele Sfinților Apostoli, moaște oferite Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la Roma, cu ocazia creării întru cardinalat. Aceste moaște vor fi expuse în Catedrala blăjeană pentru a fi venerate, timp de o săptămână, după care vor parcurge un periplu prin diverse parohii ale BRU, după un program ce va fi anunțat în prealabil.
Biroul arhieparhial de presă
Album foto: aici
