„Unirea în credinţă a creştinilor este, mai presus de toate, lucrarea lui Dumnezeu”, spunea Papa Pius XI. Prin urmare, în ce priveşte unirea bisericilor creştine, rugăciunea ţine loc de frunte. Toate eforturile umane în acest scop rămân însă zadarnice dacă nu sunt sprijinite de ajutorul dumnezeiesc.
Cu aceste gânduri au început în anul acesta cele trei zile de rugăciune ecumenică în cele trei comunităţi religioase din Cetatea de Baltă, greco-catolică, ortodoxă şi reformată.
Anul acesta celebrările ecumenice au început în după-amiaza zilei de miercuri, 23 ianuarie, la ora 16.00, în biserica Parohiei Române Unită cu Roma, ce poartă hramul Sfânta Treime. Celebrarea liturgică a fost deschisă aici de părintele Paroh Sorin Ivan, în prezenta celor doi preoţi parohi: Părintele Vasile Goga şi Părintele Mate Ianos, precum şi a peste 250 de credincioşi din cele trei parohii. În cadrul rugăciunii săvârşite după tipicul Preasfinţitului Iuliu Cardinal Hossu, cuvântul de deschidere a revenit Părintelui Vasile Goga, preotul ortodox, care a anunţat deschiderea celor trei zile ecumenice, dar şi bucuria ca darul lui Dumnezeu continuă să rodească în noi legături şi mai puternice de dragoste şi respect aducătoare de pace. A urmat cuvântul de învăţătură al pastorului reformat Mate Ianoş despre tema zilei, iar la finalul întâlnirii preotul Paroh Ivan Sorin a vorbit despre darul lui Dumnezeu cerut prin rugăciune, singurul care poate schimba inimile noastre, pentru a dori cu adevărat ca într-o zi lucrarea lui Dumnezeu să fie vizibile şi dorinţa lui împlinită: „ca toţi să fie una”. Aceasta a fost ultima dorinţă a Mântuitorului înainte de a se despărţi de ucenicii săi: „Părinte sfinte pentru aceştia mă rog, şi pentru cei ce vor crede întru mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, precum Tu întru mine şi eu întru Tine”(In 17,1).
După celebrarea liturgică şi binecuvântare a urmat o agapă frăţească cu toţi credincioşii prezenţi.
Rugăciunile ecumenice au continuat vineri, 25 ianuarie a.c., la ora 16.00 în biserica reformată, iar duminică, 27 ianuarie a.c. în biserica parohială ortodoxă cu hramul Sfântul Nicolae.
Aceste trei zile au fost o adevărată sărbătoare pentru credincioşii Cetăţii de Baltă, care au participat în număr mare la rugăciune cu bucuria sinceră că şi în acest an s-a reuşit o unitate în rugăciune, aducătoare de pace şi speranţă, mânaţi de îndemnul sf. Pavel: „Fiţi mereu plini de bucurie. Rugaţi-vă neîncetat. În orice împrejurare aduceţi mulţumită, caci aceasta o vrea Dumnezeu de la voi, în Cristos Isus. Nu stingeţi spiritul.”
Cu toţii am ajuns la convingerea că unirea în credinţă este în primul rând Lucrarea lui Dumnezeu; omul este chemat să-şi lase amprenta sa în înfăptuirea dorinţei sfinte a lui Isus. Darul unirii l-am primit de Sus; depinde de noi cum îl trăim prin gândurile, vorbele, faptele noastre. Prin urmare, fiecare dintre noi care reuşim să depăşim barierele umane, interconfesionale şi etnice avem un rol important în opera de unire a bisericilor pe care o dorim cât mai curând.
Când Dumnezeu va vedea mulţimile credincioşilor, sincer adunaţi pentru a implora unirea credinţei, atunci El nu va întârzia să săvârşească minunea unităţii tuturor creştinilor.
Pr. Sorin IVAN


