FOTO: Pelerinajul de primăvară de la Blaj-Cărbunari

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Astăzi, 28 mai 2017, a avut loc tradiționalul pelerinaj al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj).

În ciuda vremii nefavorabile din ultimele zile, credincioșii au venit în număr mare pentru a o cinsti pe Maica Sfântă și pentru a primi haruri deosebite de la Fiul său.

La ora 10.00 a început Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, de Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop eparhial de București, împreună cu un sobor de preoți și doi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul studenților teologi al Seminarului Arhiepiscopal Major din Blaj.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de către Preasfinția Sa Mihai. Acesta a vorbit despre căutarea chipului adevăratului Dumnezeu, despre apropierea Lui față de oameni, despre iubirea Sa, și despre bucuria pe care o avem atunci când Maica Domnului este cu noi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Claudiu a transmis binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, le-a vorbit celor prezenți despre importanța Sanctuarului de la Cărbunari și a rostit rugăciunea de consfințire a familiei la Fecioara Săracilor.

Credincioșii care au participat la acest pelerinaj, îndeplinind anumite condiții, s-au putut bucura de primirea indulgenței plenare.

 

 

Biroul Arhieparhial de Presă

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia