Miercuri, 5 noiembrie 2008, Preasfinţia Sa Vasile, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a binecuvântat capela Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” (Clasele I-XII), capelă aflată la etajul al doilea al şcolii din Blaj, str. Republicii 8 (sediul Caritas Mitropolitan Greco-Catolic).
Începând cu orele 13, Preasfinţitul Vasile dimpreună cu Pr. Anuşcă Nicolae, Consultor mitropolitan şi Director General al Asociaţiei Caritas Mitropolitan Greco-Catolic şi cu Pr. Bleiziffer William, cancelarul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a săvârşit slujba de sfinţire a apei, care a precedat binecuvântarea capelei şi tuturor obiectelor şi veşmintelor liturgice, necesare celebrărilor viitoare ale cultului divin în această capelă. Lăcaşul de cult stă la dispoziţia nu doar a elevilor şi dascălilor Liceului „Sf. Vasile cel Mare,” ci şi a copiilor şi educatorilor Grădiniţei „Surâsul Copiilor” Caritas Blaj, grădiniţă care funcţionează în aceeaşi incintă.
Adresându-se celor prezenţi la eveniment, – un public format din elevi, cadre didactice dar şi numeroşi părinţi – Preasfinţitul Vasile a subliniat faptul că prin stropirea cu apă sfinţită şi prin invocarea Spiritului Sfânt de a coborî şi a rămâne peste acel loc, capela a devenit casă a Domnului, casă de rugăciune, casă în care sufletul să îl întâlnească pe Dumnezeu.
„Harul lui Dumnezeu este întotdeauna lucrător şi se împărtăşeşte tuturor celor care sunt disponibili să îl primească. El vrea să ne conducă la mântuire prin înţelepciune, prin Înţelepciunea lui Dumnezeu care ne este dată atunci când Îl căutăm„, a spus Preasfinţitul. „Prezenţa unei capele într-o şcoală, în mod deosebit într-o şcoală confesională în care se reia tradiţia bisericii de a forma oameni adevăraţi, buni creştini, este un lucru deosebit…întrucât formarea umană e completă când împreunează formarea spirituală (prin cunoasterea lui Dumnezeu) cu formarea intelectuală…” Ierarhul a îndemnat ca fiecare în parte, după statului lui, să vină la capelă pentru a căuta pe Domnul prin rugăciune şi pentru a se împărtăşi astfel din înţelepciunea şi frumuseţea Lui.
Pr. Anuşcă a mulţumit Preasfinţiei Sale în numele preşcolarilor, elevilor şi cadrelor didactice ale celor două instituţii de învăţământ şi a anunţat pe cei participanţi că, începând cu săptămâna viitoare, în fiecare marţi şi miercuri, de la orele 7,30, în capela recent binecuvântată se va celebra Sfânta Liturghie. Participarea la aceste sfinte slujbe vine ca o posibilitate de îmbogăţire cu haruri divine, suplimentară rugăciunilor pe care elevii asistaţi de dascăli le fac zilnic începând cu orele 9,50.
La final, toţi cei prezenţi au fost cadorisiţi de Preasfinţitul Vasile cu iconiţe, după care au participat la o agapă comună.
Pr. Adin POP


