Castelul Mitropolitan

La începutul secolului XVI, Blajul cu întreg domeniul lui era în posesiunea lui Gheorghe Bagdi, un oficial al curţii episcopale din Alba Iulia, care în anul 1535 a edificat castelul ce dăinuie şi astăzi. Familia Bagdi a stăpânit domeniul până în 1606, când s-a stins fără urmaşi. Şi astăzi se poate citi, pe o placă de marmură aşezată pe latura din partea stângă a intrării în castel, următoarea inscripţie din 1912, când s-a făcut probabil o reparaţie a castelului: „HANC DOMUM FECIT EDIFICARE GEORGIUS BAGDI FIDE TERMINAVIT EAM POST CHRISTI NATIVITATEM ANNO MDXXXV TEMPORE MAGNAE FAMIS CUM AGRICOLA SUUM FACIEBAT CUBULUM TRITICI FLORENIS QUATUOR VEL CITRA HOC OPUS FECIT STEPHANUS LAPI DE TASAD”, adică „Această clădire a făcut să fie construită George Bagdi; cu credinţă a terminat-o în anul 1535 după Cristos, în timp de mare foamete, când agricultorul îşi vindea feldera de grâu cu 4 florini şi mai bine. Această lucrare a făcut-o Ştefan Lápi de Tăş(n)ad”. Placa de piatră originală, din 1535, se afla înzidită deasupra intrării; partea superioară a acesteia se află la Muzeul de Istorie al Blajului. În peretele clădirii a mai fost găsit un lintel de portal cu inscripţia „ANNO CHRISTI MDXXXIIIII GEORGIVS BAGDI”, în aceleaşi caractere cu cea de mai sus.

În anul 1606, Principele Ştefan Bócskay a donat domeniul Blajului consilierului său, Pavel Örvendi, care l-a lăsat soţiei sale Caterina Debreczeni, în 1609. La anul 1610 domeniul Blajului era deţinut de către nobilul Ştefan Kákoni, de la care trece apoi în posesia familiei Bethlen. Însuşi Principele Gabriel Bethlen a poruncit să fie înfrumuseţat castelul „cu ziduri pompoase”. În anul 1617, Gabriel Bethlen a donat Blajul cancelarului său Simon Pécsi de Szent Erzsébet, care iniţiază ample lucrări de construcţie, probabil în timpul lui conturându-se proiectul castelului de plan regulat, compus din patru aripi cu câte două nivele, cu curte interioară şi fortificat cu patru bastioane orientate spre cele patru puncte cardinale, înconjurat de un şanţ de apărare, accesul la poarta de intrare făcându-se peste un pod. Verosimil, Pécsi a beneficiat de serviciile arhitectului comasc al curţii princiare, Giacomo Resti. De fapt în această perioadă apare pentru prima dată menţionat cu denumirea „castellum”. În 1621 cancelarul fiind arestat pentru acuzaţia de înaltă trădare, castelul este confiscat şi reintră în posesia lui Gabriel Bethlen, care în 1626 reia şi continuă lucrările de construcţie, astfel încât ştim că la 1629 aici lucrau dulgheri, tâmplari, geamgii, cât şi starostele breslei pietrarilor din Cluj, împreună cu alţi cinci pietrari. Încă neterminat, castelul a ajuns în proprietatea nepotului principelui, Petru Bethlen, în 1629; mai târziu, prin stingerea pe linie bărbătească a familiei Bethlen de Iktár, în 1648, i-a revenit fiscului, devenind una din reşedinţele preferate ale principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea. Ajunge apoi în posesia lui Gabriel Haller, în anul 1660. După moartea acestuia, la 15 noiembrie 1663, domeniul Blajului a fost cumpărat de Ana de Bornemissza, soţia lui Mihail Apafi I. Blajul a devenit cea mai plăcută proprietate a familiei Apafi; Mihail Apafi II şi-a serbat aici nunta cu Caterina Bethlen, în anul 1695. Încăperile reprezentative se găseau în aripa sud-estică şi nord-estică. Apartamentele princiare, delimitate de sala de audienţe şi de sufrageria castelului se aflau în apropierea bastionului estic, în dreapta porţii de acces. În anul 1713, la moartea lui Mihail Apafi II, domeniul şi castelul Blajului revin în posesiunea fiscului împărătesc.

align=”justify”>În ziua de 19 mai 1737, episcopul Inocenţiu Micu, în urma contractului încheiat cu camera aulică regească, la 31 august 1736, în Blaj, şi ratificat la Sibiu, la 20 septembrie 1736, soseşte la Blaj şi intră în posesiunea faptică a acestui domeniu, pentru care a dat în schimb domeniile episcopeşti de la Gherla şi Sâmbăta de Jos. Diploma împărătească a lui Carol al VI-lea care consfinţeşte „veşnic şi irevocabil” schimbul este emisă la 21 august 1738. Aflăm din documentele vremii că în 1738 episcopul Inocenţiu se afla instalat la Blaj, fostul castel princiar devenind sediu al vlădicului român unit.

Edificiul cu patru niveluri (subsol, parter şi două etaje) al castelului mitropolitan are plan de cruce asimetrică, cu trei dintre capete încheiate poligonal, în trei laturi (foto 1,2). El s-a născut din transformarea edificiului precedent, nucleul castelului, un turn locuinţă – donjon, aşa numita Cetate Roşie – denumire provenită probabil de la acoperişul de ţiglă, în contrast cu clădirile din jur, acoperite cu şindrilă. Acesta, peste cele trei niveluri de deasupra beciurilor, fiecare cu câte trei încăperi mai mari, avea ridicat deasupra cornişei principale un edificiu mai mic, cu cornişă crenelată şi acoperiş, care ulterior este înlocuit cu un foişor din grinzi peste care trona acoperişul înalt, în patru ape, după cum putem vedea într-o xilogravură din volumul Votiva apprecatio, editat la Blaj în 1760 (foto 1). Aflăm că la parterul clădirii se aflau guri de tragere, că avea ferestre boltite şi portaluri încheiate în arc semicircular. Faţadele actuale, în registre orizontale, sunt realizate în 1842 şi constituie o remarcabilă compoziţie clasicistă târzie, unitară şi simplă (foto 162), cu două porticuri pe coloane toscane, unul spre curte, încoronat cu un fronton triunghiular, celălalt spre exterior, cu un balcon traforat (foto 4-11). Ferestrele etajului I au de asemenea frontoane, iar cele ale etajului II sprâncene drepte. Beciul este constituit din trei încăperi boltite semicilindric, păstrându-se şi intrarea originală a acestuia, marcată de un ancadrament de piatră în arc semicircular, sub intrarea dinspre curte a castelului. Sub porticul actual se întinde un coridor scurt, realizat probabil prin înzidirea perechilor de piloni care susţineau podul de peste şanţul de apărare care odinioară înconjura pe trei laturi edificiul. O parte din fostul castel, aripa corespunzătoare porţii de acces precum şi cea sud-vestică, au dat ulterior, prin transformare, construcţiile de mai târziu, mănăstirea Buna Vestire şi anexele reşedinţei.

Între toamna anului 1948, odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, şi până în 1990, imobilul, confiscat de către stat şi jefuit, a primit diverse destinaţii improprii, apoi, în deceniul şapte, aici s-a amenajat muzeul orăşenesc. După retrocedarea lui, a redevenit ceea ce fusese începând cu peste un sfert de mileniu în urmă: sediul vlădicului Blajului şi al Bisericii Române Unite.

Între anii 1997-2001 a fost supus unui amplu proces de restaurare, prin înlocuirea învelitorii din ţiglă, a tâmplăriei, refacerea tencuielilor interioare şi exterioare, înlocuirea pardoselilor, placarea coridorului şi a scărilor, înlocuirea tuturor instalaţiilor utilitare, drenarea apelor pluviale şi refacerea împrejmuirii şi a curţii.

Alexandru Petărlecean
din volumul „Blajul”, Editura Buna Vestire, Blaj 2005
Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan