Episcopul Alexandru Nicolescu

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Sinodul electoral pentru alegerea noului mitropolit a fost convocat pentru data de 7 mai 1935. Rezultatul a fost următorul: Alexandru Nicolescu, episcopul Lugojului, a obţinut 48 de voturi; Iuliu Hossu, episcopul de Cluj-Gherla, 27 voturi; Valeriu Traian Frenţiu, episcopul de Oradea, 12 voturi şi Alexandru Rusu, episcopul Maramureşului, 10 voturi. După numirea şi confirmarea, la 6 septembrie 1935, Alexandru Nicolescu a fost înscăunat la Blaj.

Noul mitropolit s-a născut la 8 iulie 1882. A fost dotat de timpuriu cu alese calităţi pentru chemarea preoţească. Între anii 1898-1904 a urmat Filosofia şi Teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a fost promovat doctor în Filosofie şi Teologie. Revenit la Blaj, a fost trimis preot misionar în America de Nord. Reîntors în ţară, a fost numit profesor de Teologie Morală la Seminarul Teologic din Blaj şi apoi ales canonic în Capitulul arhidiecezan.

Episcop de Lugoj (1922-1935). După transferul episcopului Valeriu Traian Frenţiu de la Lugoj la Oradea, în anul 1922, episcop de Lugoj a fost numit canonicul Alexandru Nicolescu. În această calitate a înfrumuseţat catedrala din Lugoj cu o pictură aleasă, realizată de pictorul-profesor Simionescu. Pictura s-a făcut după indicaţiile şi cu cheltuiala episcopului Alexandru Nicolescu.

Ca mitropolit la Blaj e surprins de zbuciumul evenimentelor care au precedat şi au dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Multe din planurile arhipăstorului vor rămâne nerealizate. Între ele şi dotarea catedralei blăjene cu o pictură asemănătoare celei din Lugoj. Pe de o parte, boala care i-a ros fizicul atât de delicat, iar pe de alta, conflagraţia mondială începută în 1939 şi pierderea Transilvaniei de Nord în vara anului 1940, i-au grăbit sfârşitul.

Două sunt caracteristicile care au definit personalitatea mitropolitului Alexandru Nicolescu: deosebita evlavie determinată de marele imperativ al Sacerdoţiului Catolic şi o cultură deosebită, exprimată atât în scris cât şi oral, prin lucrări proprii şi prin traduceri – fiind un adevărat poliglot – prin pastorale scrise sau prin predici ce le ascultau credincioşii ca provenind din gura unui sfânt.

Pentru Alexandru Nicolescu, adevăratul sacerdoţiu era cel al preotului pururea în harul sfinţilor, în legătură neîntreruptă cu Dumnezeu, fapt pentru care, asemeni antecesorului său în scaun, Vasile Suciu, a promovat, cu tot atâta râvnă, exerciţiile spirituale pentru cler. „Sufletul meu de arhiereu, spune mitropolitul, tresaltă de bucurie împreună cu îngerii Domnului, văzând râvna cu care se ţin aceste exerciţii în Provincia mitropolitană… pentru o renaştere spirituală a acestui cler. Stâlpul Bisericii noastre şi cununa capului nostru”. Ca profesor, ne-a lăsat un Curs de Teologie Morală. Ca publicist a colaborat la „Unirea” şi „Cultura creştină” cu articole de fond, editoriale de înaltă ţinută culturală şi religioasă. A tradus din autori catolici meditaţii şi predici. În multele publicaţii „Despre natură” scrutează tainele Universului, descoperind cauza existenţei sale, pe Dumnezeu.

S-a stins din viaţă în 5 iunie 1941, joi înaintea Rusaliilor, cu puţin înainte de declanşarea războiului din Răsărit. Deplângându-i sfârşitul într-un necrolog succint, publicat în „Curierul Creştin”, ziarul oficial al Episcopiei de Cluj-Gherla, Episcopul Iuliu Hossu, reţinut la Cluj de graniţa impusă pe Feleac la 30 august 1940, îl numeşte: „Vrednic urmaş al marilor luceferi care au luminat cărarea strămoşilor în cursul veacurilor, s-a dovedit mare arhiereu al Domnului în episcopie şi mitropolie, stâlp de lumină şi de viaţă pentru credincioşii grijei şi păstoririi lui încredinţaţi şi departe peste hotarele eparhiei şi mitropoliei, suflet sacerdotal, suflet mare a cuprins în dragostea sa pe toţi, fără deosebire, plinind legea supremă a Domnului Isus întru care toţi una sunt”.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.