Episcopul Ioan Bob

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

S-a născut în anul 1739 în satul Orman, comitatul Solnocul Interior, azi satul făcând parte din comuna Iclod, judeţul Cluj. Tatăl său, Andrei Bob, a fost nobil din Copalnic Mănăştur, iar mama era fiica vicarului episcopesc Ştefan Timandi din Juc. Studiile elementare le-a urmat la şcolile din Orman, Ocna Dejului şi Ciumăfaia (azi sat în comuna Borşa, judeţul Cluj), la reformaţi. A trecut apoi în clasele gimnaziale la iezuiţii din Cluj, fiind primit bursier la seminarul „Sf. Iosif”. Îmbolnăvindu-se după ce a absolvit cursul de retorică, a întrerupt un an. Reîntors la Cluj n-a mai fost primit în seminar. Continuând cu greu şcoala, după ce a absolvit „fizica” a plecat la Blaj în 1764 ca novice la baziliani. În anul 1765 a predat câteva luni sintaxa la Gimnaziul blăjan, în locul lui Grigore Maior trimis la Muncaci. Părându-i-se prea grea viaţa călugărească, în condiţiile impuse de episcopul Rednic, se retrase şi plecă la Odorhei ca econom la iezuiţi. Murindu-i protectorul, iezuitul Sárosi care-i promisese că-l va trimite în Ungaria să studieze dreptul, în 1769 s-a reîntors la Blaj şi a mai petrecut în mănăstire la baziliani în diferite slujbe până în anul 1773 când, fără a se călugări, a fost trimis de episcopul Grigore Maior la Tirnavia pentru a studia teologia.

Revenit de la studii şi încercându-l iarăşi boala, mai petrecu puţin timp pe acasă, apoi reveni la Blaj unde, la 25 decembrie 1777, a fost hirotonit diacon, iar la sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul 1778 a fost hirotonit preot la vârsta de 39 de ani. După ce a fost ţinut câteva luni în cancelaria episcopească, a fost numit protopop la Daia, de unde, abia după un an, în martie 1779, a fost transferat ca paroh şi protopop la Târgu Mureş. Acolo a funcţionat până în iulie 1782. La data de 21 august, acelaşi an, clerul l-a candidat la scaunul episcopal rămas vacant prin demisia lui Grigore Maior şi a obţinut 37 de voturi cu care a ocupat locul al III-lea. La 21 octombrie 1782, împăratul Iosif al II-lea l-a numit episcop, iar la 15 decembrie 1783 i se dădu şi confirmarea papală. A fost hirotonit episcop la 6 iunie 1784 de către antecesorul demisionat, episcopul Grigore Maior, iar la 2 iulie acelaşi an a fost instalat cu o deosebită solemnitate.

Perioada pastoraţiei episcopului Ioan Bob a fost una dintre cele mai înfloritoare. Pe timpul lui mănăstirea „Sf. Treime” din Blaj a ajuns la culmea înfloririi sale, găzduind în sânul ei pe corifeii Şcolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior cu care, din păcate, episcopul nu a fost întotdeauna de acord. Diferendele dintre ei au fost mai puţin de natură personală şi mai mult de principii. Ioan Bob a fost primul episcop unit care n-a fost călugăr. În locul consistoriului format din călugări, vicari şi asesori, în 1807 a introdus capitulul catedral, format după modelul latin, din 7 canonici. Cel care-l atacă în mod deosebit pe episcop este Petru Maior în Istoria Besearicii Românilor, în care deplânge dispariţia practicii păstrate de episcopii anteriori ai Bisericii Române Unite până la Grigore Maior, considerându-l pe Bob un inovator care a introdus în Biserica Unită un model prea autoritar de conducere. Nu numai călugărilor ci şi protopopilor le-a răpit din drepturile de care s-au bucurat după rânduiala Bisericii Răsăritului „cu care cale protopopii cei uniţi din Ardeal din protopopi de lege grecească ar rămâne arhidiaconi popistăşeşti”. P. Maior mai deplânge şi cere „reactivarea conducerii sinodale a episcopiei prin Săborul Mare”. Săborul Mare era format din episcop cu toţi protopopii şi delegaţii clerului din fiecare district, spre deosebire de Săborul Mic, format din episcop şi 12 protopopi, cum a fost cel din februarie 1697, ţinut sub Episcopul Teofil în legătură cu unirea.

În calitatea sa de luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, episcopul Ioan Bob a înaintat Curţii Imperiale mai multe memorii, între care cel mai important este Supplex Libellus Valachorum din 1791, semnat şi de episcopul ortodox Gherasim Adamovici. „Aceluiaşi obiectiv îi este subordonată şi activitatea sa de „luminare a neamului” prin slova cărţii, sprijinirea învăţământului şi întemeierea de manuale în limba română. Este autorul primei ample lucrări lexicografice româneşti tipărite, Dicţionarul românesc, latinesc şi unguresc (Cluj, 1822-1823). Cele aproximativ 11 mii de cuvinte româneşti înregistrate – pentru care se indică echivalentul latin şi maghiar – sunt grupate, fapt ce atestă viziunea puristă a autorului, în două secţiuni, cea mai mare cuprinde cuvintele de origine latină sau romanică, a doua reprezentând un glosar dat la sfârşitul volumului II, reuneşte cuvintele de alte origini”. A mai scris Teologia dogmatică după Tournely, Cartea de învăţături creştineşti despre deşertăciunea lumii, Cuvânt păstoresc etc.

Episcopul Ioan Bob s-a stins din viaţă la 2 octombrie 1830, în vârstă de 91 de ani, încărcat de merite atât pentru Biserica unită, cât şi pentru Neam.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.