Episcopul Tit Liviu Chinezu

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

S-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, azi Maioreşti, judeţul Mureş, unde tatăl său era preot. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar studiile medii la Gimnaziul săsesc din Reghin, clasele I-III, la Liceul românesc din Reghin cls. IV-VI şi la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, cls. VII-VIII (azi XI-XII), distingându-se printre cei mai buni elevi.

La liceul din Blaj s-a impus atât în faţa colegilor cât şi a profesorilor, printr-o inteligenţă desăvârşită, hărnicie şi modestie, dovedind întotdeauna o exemplară purtare morală. Ca elev în clasa a VIII-a de liceu (azi a XII-a), a prezentat la societatea de lectură a elevilor o lucrare cu conţinut filosofic. Nimeni n-a avut curajul să se ridice să-l critice. Lucrarea certifica un bun gânditor în devenire şi a fost elogiată de profesorul Ştefan Pop, conducătorul societăţii.

Foarte prietenos. Nu supăra pe nimeni. A legat o deosebită pritenie cu colegul său, mai târziu Episcopul Ioan Suciu, fiind două firi asemănătoare, modeşti, sârguincioşi şi inteligenţi, prietenie care a durat până la moarte.

În toamna anului 1925, primit în clerul tânăr al Arhidiecezei, a fost trimis la studii teologice la Roma, la Colegiul „Sf. Atanasie”, unde a dovedit aceeaşi stăruinţă, atât în studii cât şi în viaţa spirituală. După câţiva ani de studii, şi-a exprimat dorinţa, împreună cu Ioan Suciu, de a intra într-un ordin călugăresc, la Iezuiţi sau la Dominicani, dar n-au intrat. În anul 1930 a fost hirotonit preot. Întorcându-se acasă în anul 1931, de început T.L. Chinezu a fost numit profesor de religie şi director spiritual la Şcoala Normală de băieţi din Blaj. În 1937 a fost trecut profesor la Academia de Teologie din Blaj la catedra de Apologetică. Mai târziu a ajuns rector al Seminarului teologic blăjan.

Tit Liviu Chinezu, gânditor de elită, a iniţiat în Blaj un puternic curent de susţinere a filosofiei tomiste, organizând cursuri de iniţiere în această filosofie, urmate de un mare număr de cursanţi, clerici şi mireni, mulţi profesori de la şcolile blăjene, dar şi intelectuali din alte profesii. În acest scop a tradus din limba franceză Introducere în filosofie a lui Jacques Maritaine, dar declanşându-se războiul al doilea mondial nu a reuşit să o tipărească. A tipărit pe spesele sale meditaţiile pentru tineret Face a la Vie (Înfruntă viaţa). A publicat numeroase articole cu conţinut pedagogic prin ziarele şi revistele blăjene: „Unirea”, „Cultura Creştină”, „Blajul” etc. Apropiaţii lui spun că ar fi început Viaţa şi doctrina Sfintei Tereza d’Avilla şi alte lucrări, ale căror manuscrise n-au fost încă scoase la iveală. Faţă de Sfânta Tereza d’Avilla avea o deosebită devoţiune. În penitenciarul din Sighet, unde a fost închis şi el, nutrea speranţa că dacă-şi va redobândi libertatea va încerca să facă un pelerinaj la mormântul acestei sfinte.

În 1947 a fost transferat protopop districtual la Bucureşti.

În 28 octombrie 1948 a fost arestat şi închis odată cu ceilalţi membri ai clerului superior greco-catolic, dus la Mănăstirea Neamţ, la Mănăstirea Căldăruşani şi apoi la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. În 3 decembrie 1949, în detenţie, clandestin, a fost consacrat episcop, la Mănăstirea Căldăruşani.

În închisoare s-a purtat eroic. Pus în condiţii foarte grele de viaţă, într-o bună zi s-a îmbolnăvit grav şi a început să scuipe sânge, dar a rămas neclintit în convingerile sale. Nu a avut parte de nici un fel de asistenţă medicală. Izolat de ceilalţi, după cinci zile de agonie, într-o celulă cu fereastra deschisă, în gerul unei ierni foarte grele, aproape îngheţat, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie 1955, tocmai când se trăgea clopotul de vecernie la biserica romano-catolică din Sighet, a încetat din viaţă. A fost îngropat în acelaşi cimitir părăsit de pe malul Izei, Cimitirul Săracilor, în care a fost înhumat şi prietenul său de o viaţă, episcopul Ioan Suciu.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.