Între 7 şi 19 septembrie 2009 Vicariatul de Bucureşti a organizat pelerinajul anual. În colaborare cu Misiunea de pelerinaje „Ad Astra Pilgrims” coordonată de părintele Dan-Florian Popescu, care a fost pentru noi un admirabil organizator şi cicero al locurilor, anul acesta am putut iarăşi trăi un adevărat timp de har.
Prima oprire s-a făcut la Assisi unde am meditat asupra spiritului de gratitudine. Celebrând la altarul unde osemintele Sf. Francisc aşteaptă învierea, pelerinii români greco-catolici au mulţumit Domnului pentru bucuria speranţei de a simţi mâna vindecătoare a cerului în reconstruirea unui chip interior, de credinţă, pentru umanitatea însetată de valori perene.
Întâlnirea cu locurile martiriului Sfinţilor Petru şi Pavel, precum şi catacombele Romei, au reprezentat pentru noi nu numai simbolul unităţii şi al rugăciunii ci şi cel al mărturiei Bisericii catolice, pentru care predecesorii noştri au sfinţit cu tributul de sânge căutările veacului trecut. Bazilicile S. Pietro, S. Maria Maggiore, S. Paolo şi S. Giovanni in Laterano ne-au însoţit sufleteşte în comuniunea sfinţilor precum şi în admiraţia lucrurilor pentru care frumuseţea păstrează în sine atingerea creatoare a lui Dumnezeu.
La Roma, bucuria Sfintei Liturghii în cele trei zile de popas, am avut-o la biserica Bunavestire a Colegiului Pio Romeno, primiţi cu multă căldură de rector – părintele Claudiu Pop – şi de cei câţiva studenţi cursanţi ai limbii italiene.
Am poposit apoi la Abaţia de la Monte Cassino, închinându-ne Sfântului Benedict, patronul Europei creştine, recunoscând blazonul lui Carol I al României, alături de mari nume de binefăcători, de străveche stirpe.
Paşii ne-au condus apoi spre muntele Gargano pentru a ne închina în rugăciune lui Padre Pio, apostolul pocăinţei şi al Sfintei Taine a mărturisirii. Emoţionantă a fost iarăşi celebrarea Sfintei Liturghii pe locurile sfinţite de lupta pentru ascultare, umilinţă şi iubire în Biserică a cunoscutului frate capucin. Tot aici am meditat şi cântat Calea Crucii pentru Biserica din ţară, recunoscând în prezenţa Cireneului chemarea fiecăruia dintre noi pentru a susţine Crucea lui Hristos.
Pelerinajul interior a continuat apoi la sanctuarul Sf. Arhanghel Mihai, loc consacrat puterilor îngereşti încă din primul mileniu, celebru popas pentru pelerinii din Apus spre Ierusalim. Am cântat aici canonul îngerului păzitor şi am transmis Cerului grijile dar şi bucuriile celor de acasă.
La sanctuarul Sfintei Case de la Loreto, am purtat afecţiunea noastră de fii ai Maicii binecuvântate, cu speranţa ascultării cuvântului ce i-a conferit Mariei darul de a fi „Far sclipitor” pentru aceia care i se încredinţează ei.
În încheiere, taina sacră a mozaicurilor Ravennei ne-a purtat paşii contemplând S. Apollinare in Classe, apoi cu bazilica S. Vitale, terminând cu S. Apollinare Nuovo si cele două baptistere paleocreştine.
Oboseala inevitabilă şi jertfa timpului petrecut în autocar au devenit semne ale consecvenţei noastre. Bucurându-ne de puterea rugăciunii şi de şansa de a fi alături pe o scurtă porţiune din drumul care merge spre Împărăţia cerească, am putut încredinţa viaţa Bisericii noastre în locuri binecuvântate, cu simplitatea de a regăsi totodată harul pelerinului.
Şi fiindcă experienţa merită să continue, cei prezenţi şi-au propus pentru anul viitor popasul în Ţara Sfântă. Sperăm – din darul Cerului!
+ MIHAI, episcop,
vicarul Bucureştilor
