Circa o mie de credincioși au participat în acest an la pelerinajul anual la Chiheru de Jos (MS), pelerini din localități mai îndepărtate și mai apropiate, cum ar fi București, Brașov, Târgu-Mureș, Reghin , Hodac, Teleac, Sântu, Breaza, Gurghiu, Petelea, Beica de Jos, Urisiu de Jos, Chiheru de Jos și alte localități, care au dorit să participe chiar dacă în acea dimineață innegurată și mohorâtă norii grei de ploaie din zori zilei au udat intens pământul însetat.
Procesiune „Calea Sfintei Cruci” de la ora 9.00 pe Drumul Crucii a fost condusă de către părintele Farcaș Zaharie împreună cu părintele călugăr Iezuit Mihai sub binecuvântata ploaie, dată de Dumnezeu ca răspuns a rugăciunillor creștinilor după multe săptamâni de arșiță și secetă.
Primirea celui mai tânăr episcop din lume, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care a venit pentru prima dată pe aceste meleaguri a fost făcută de către Părintele Farcaș Zaharie și Primarul Comunei Chiheru de Jos, Hurdugaci Emanoil cu tradiționala pâine și sare, oferindu-i-se buchete de flori de către copii îmbrăcați în frumoasele straie populare românești. De asemenea primarul comunei Hurdugaci Emanoil a oferit Preasfințitului Episcop Claudiu Monografia Comunei Chiheru de Jos și o scurtă istorie a jertfei eroilor neamului scrise de domnia sa și Hurdugaci Emilia cu familia pentru a cunoaște mai bine aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.
Alături de Preasfinția Sa Claudiu au fost prezenți părintele Crișan Cristian, reprezentantul Misiuni Greco-Catolice de la Paris (Franța), părintele Rusu Ioan din Reghin, pr. Miheț Flaviu din Târgu-Mureș, pr. Rideg Toader de la Breaza și Sântu, pr. Bogdan Sorin de la Cașva, pr. Voicu Dan de la Hodac, pr. Lupea Gheorghe de la Apalina – Reghin, pr. Merdariu Claudiu din Reghin, pr. călugăr iezuit Mihai Orban din Tg-Mureș și parohul locului Părintele Farcaș Zaharie. De asemenea, au mai participat studentul teolog Roman Marian de la Universitatea Urbaniana și Pio Romeno din Roma, iar masterantul Pintea Dorin de la Blaj și artista populară Maria Moldovan din Târgu–Mureș au încântat participanții cu o voce deosebită cântând mai multe pricesne, după terminarea Sfintei Liturghiei.
Preasfințitul Claudiu a ținut o admirabilă și elevată predică, care a preamărit pe Maica Domnului, subliniind ascultarea și supunerea față de Cuvântul Domnului și împlinirea lui. Apoi, părintele Zaharie a adresat multumirile cuvinete și a oferit Preasfinției Sale o frumoasă Icoană a Maici Domnului, nădejdea celor necăjiți. Părintele a adresat mulțumiri mai întâi lui Dumnezeu pentru binecuvântata ploaie ca răspuns la îndelungile rugăciuni ale creștinilor cărora le-a împlinit cererile de a răcori aerul și a uda pământul ca iarba să nu se usuce și plantele să nu moară. Au fost adresate apoi mulțumiri femeilor ce au trudit la cele peste 4000 de sărmăluțe foarte gustoase, apreciate de toți pelerinii si care au fost binecuvântate de Preasfinția Sa Claudiu după terminarea ceremoniei, precum și tinerilor pentru ajutor la organizarea pelerinajului și întinderea corturilor. Mulțumiri au mai fost adresate Domnului Natea Ovidiu fost prefect de Mureș care a oferit vin pentru pelerini și în acest an alături de Pop Eremia precum și familiilor Pop, Logigan, Badiu, Blaga, Botoș, Bogdan, Sabău, Matei și tuturor care au ajutat la acest eveniment deosebit, precum și administrației locale, reprezentanților Poliției Municipale Reghin și Tg-Mureș care au asigurat ordinea și traficul rutier la intrarea spre Mănăstire. Dintre personalitățile vieții publice amintim prezența doamnei Smaranda Enache de la Liga Pro Europa, fost ambasador în Finlanda, o înfocată militantă și neabătută apărătoare a Drepturilor Omului și a libertății religioase.
Preoții veniți mai de vreme la spovadă au făcut posibil ca toți perelini să aibă posibilitatea de a se curăța de păcate și aproape toți perelinii prezenți s-au împărășit cu Trupul și Sângele Domnului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de admirabilul cor din Târgu-Mureș, condus de părintele Mihaț Flaviu. La intonarea Imnului Fecioarei Maria ,,AVE MARIA” în fața Preasfințitului cerul s-a deschis, norii s-au dat la o parte iar soarele a luminat numai în acel loc. A fost ca un salut de răspuns a Maici Sfinte din cer care a impresionat mulțimea în mod plăcut exprimat în zâmbete și aplauze.
După terminarea Sfintei Liturghiei a avut un dialog cu Preasfințitul Claudiu și mulți preoți și credincioși care și-au exprimat nemulțumirea față de nedreptățile și discriminarea la care sunt supuse comunitățile greco-catolice din zonă și a Biserici Române Unite cu Roma din România în ansamblu.
Perelinajul a fost o reușită și mulțumim Domnului și Maici Sfinte Maria Regina cerului și a pământului, mama tuturor creștinilor că de ziua Sfintei înălțări la cer creștinii prezecți au cinstit-o așa cum se cuvine cu adevărat.
A consemnat Părintele Farcaș Zaharie
Album foto aici.