Duminică,  12.06. 2011 de Rusalii,  zece copii (un băiat şi nouă fetiţe) din parohia Ivăneşti, Protopopiatul Tg.-Mureş, au primit Prima Sfântă Împărtăşanie. Evenimentul a avut loc în atmosfera de bucurie şi emoţie sfântă a persoanelor prezente şi a celor care au aşteptat acest moment binecuvântat.

Celebrarea a început cu o procesiune solemnă la care au participat copiii îmbrăcaţi în haine de culoare albă şi coroniţe din flori pe cap, haine specifice pentru această sărbătoare – ca un semn al purităţii şi inocenţei pe care şi-au dobândit-o printr-o spovadă bună, însoţiţi de părinţi şi de părintele paroh. În cadrul Sfintei Liturghii,  copiii au primit Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

În cuvantul de invăţătură pr. paroh Traian Olanescu s-a referit la darurile Sfantului Spirit, la faptul că astăzi  vor primi sfânta luminare, luminarea în credinţă şi lumina lui Isus care va rămâne întreaga viaţă în sufletele lor. „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8,12).  Ei vor primi şi hrana sufletească, hrana care le oferă garanţia vieţii veşnice, Pâinea vieţii, Trupul şi Sângele lui Cristos. O spune Isus: “Eu sunt pâinea vieţii. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6,48.51)”.  I-a îndemnat pe copii să fie mereu aproape de El. I-a felicitat pentru că au participat la eveniment şi pe părinţii lor pentru că i-au îndemnat către Sfânta Biserică. După ce pentru prima dată copiii l-au primit ca oaspete în sufletele lor pe Isus, în Sfânta Împărtăşanie copiii au cântat şi au recitat poezii de mulţumire,  în care i-au promis lui Isus că vor încerca să îşi îndeplinească bine îndatoririle lor şi se vor strădui să îl primească pe Isus cât mai des în sufletele lor.

În încheiere, copiii au primit diplome de amintire de la Prima Împărtăşanie, precum şi mici cadouri  – conţinând şi cărţi de rugăciune şi cateheză –  au făcut    fotografii şi s-au bucurat împreună la agapa fraternă.

Paroh Traian Olănescu