În Bucuresti, ziua de 1 iunie pentru credincioşii greco-catolici ai parohiei” Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Drumul Taberei, în special pentru copiii ce au primit pentru prima oară pe Isus Euharisticul, rămâne un punct de reper al vieţii lor spirituale.
Prima Împărtăşanie a fost oferită de Preasfinţitul Episcop Mihai Frăţilă, alături de care au slujit părintele protopop Liviu Oţoiu şi părintele paroh Silviu Moşneag. Cei şase copii au primit cu smerenie şi credinţă Sfânta Cuminecătură, bucurându-se împreună cu toţi cei care şi-au deschis inimile lui Isus, de Harurile Sale.
La sfârşitul Liturghiei diplomele şi darurile oferite, alături de Binecuvântarea Arhiereului, au indepărtat emoţiile fireşti unui astfel de moment. Fie ca Sfânta Fecioară Maria să-i ocrotească şi susţină cu bunătatea ei de Mamă pe acest început de drum.
Pr. Silviu Moşneag


