Prima Sfântă Liturghie publică pontificată de Preafericitul Părinte Lucian după primirea cardinalatului a fost celebrată în Catedrala Sfânta Treime din Blaj duminică, 18 martie 2012, Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. La această solemnă ceremonie, Preafericirii Sale i-au fost alături în celebrare PS Virgil, episcop de Oradea Mare, PS Florentin, episcop de Cluj-Gherla, PS Claudiu, episcop al Curiei Arhiepiscopieo Majore și zeci de preoți.
După citirea Sfintei Evanghelii a sărbătorii, Preafericirea Sa a transmis celor prezenți următorul cuvânt de învățătură:
“Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).
Preasfinţiile Voastre,
Iubiţi fraţi preoţi,
Mult stimate Domnule Primar al Blajului,
Dragi studenţi teologi,
Iubiţi credincioşi veniţi la această dumnezeiască celebrare,
Tot Postul Mare ni se oferă ca timp privilegiat pentru a medita asupra marii iubiri şi milostiviri a lui Dumnezeu, Dumnezeu care Se dăruieşte pentru mântuirea omului, pentru ca acesta să aibă viaţă veşnică. În această duminică Biserica ne prezintă Crucea, aceasta fiind instrumentul şi modul în care Dumnezeu Tatăl, trimițând pe Fiul Său în lume, prin întrupare, o răscumpără. “Aşa a iubit Dumnezeu lumea”.
Crucea, prezentată şi cinstită la mijlocul Postului Mare, ne atrage atenţia asupra faptului, prea-adesea uitat, că “Dumnezeu este iubire”. Se spune că dacă ar fi să pierdem întreg Vechiul Testament, chiar şi Noul Testament de l-am pierde, ar fi ceva foarte trist, ar fi un dezastru. Dar tot ne-ar rămâne inima Scripturii dacă am reţine acest unic verset, pentru că în acest verset se cuprinde întregul mesaj al creştinismului: “Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat…!” Versetul acesta a fost numit: “Evanghelia în miniatură”.
Din iubire L-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. De atunci iubirea Lui este prezentă şi operantă în creaţie. Iată, în acest sens, o povestioară. “Se spune că în ziua a opta, după ce Domnul Dumnezeu s-a odihnit pentru toate cele pe care le crease, El s-a întors să mai privească la creaţia Sa; poate mai erau ceva retuşuri de făcut. Existau pietre frumoase în albiile râurilor: cenuşii, verzui, pestriţe. Dar pietrele de sub pământ erau strivite şi chinuite. Dumnezeu a atins aceste pietre de dedesubt şi aşa se formară diamantele, smaraldele şi milioanele de pietre preţioase. Dumnezeu a privit apoi florile, care erau una mai frumoasa decât cealaltă. Dar a observat că le lipseşte ceva. Atunci a suflat asupra lor şi iată că florile au început să răspândească parfumuri fine. O micuţă pasăre cenuşie şi tristă zbură şi se aşeză pe mâna Sa. Dumnezeu îi şopti ceva, iar pasărea a început să scoată triluri fermecătoare. El i-a spus şi cerului ceva şi acesta roşi de bucurie. Astfel se născu minunatul apus de soare. Oare ce i-o fi murmurat Dumnezeu omului la ureche pentru ca el să fie cu adevărat om? În acea zi de demult, în acei zori îndepărtaţi, Dumnezeu i-a şoptit doar două cuvinte: Te iubesc!”
Iubirea L-a făcut pe Dumnezeu ca, după ce omul a pervertit prin neascultare frumuseţea şi minunăţia creaţiei, să trimită pe Fiul Său, pentru a-i dovedi că “El este iubire”. Iubirea L-a făcut pe Tatăl ceresc să urzească “nebunia Crucii”, pe care, Fiul Său acceptând-o, să ne dea nouă viaţă şi înviere. De atunci Crucea a devenit instrument de mântuire, semn al iubirii dăruite, lucrătoare şi biruitoare. Iar acest semn este cinstit ca atare de Biserică.
Imnele liturgice ale acestei duminici sintetizează, în poetice formule, misterul Crucii Mântuitorului. Citez dintr-o stihiră a Vecerniei: “Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit răstignire de bună voie, spre învierea cea de obşte a neamului omenesc, şi prin trestia crucii sângerându-Ţi degetele cu vopsele roşii, Te-ai milostivit a iscăli pentru noi, ca un împărat, cele ce sunt de iertare; nu ne trece cu vederea pe noi cei ce suntem ameninţaţi iarăşi cu depărtarea de la Tine”.
“Aşa a iubit Dumnezeu lumea”. A iscălit cu sângele Său, prin trestia crucii, iertarea noastră.
Dragii mei,
În urmă cu o lună, o mare mulţime de credincioşi români au fost prezenţi în Cetatea Vaticanului pentru un eveniment de excepţie pe care Biserica Catolică din ţara noastră, poporul nostru român, îl merită: crearea a 22 de noi cardinali, printre care, aşa cum ştiţi cu toţii, sunt si eu.
Ceea ce vă spun acum, sub alte forme, am spus-o în interviurile care, în diferite împrejurări, mi-au fost luate: Această numire îi aparţine, în exclusivitate, Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Dacă, din momentul numirii mele ca episcop am ales ca deviză a misiunii mele pastorale, cererea din Rugăciunea Domnească: “Fiat voluntas Tua – Fie voia Ta”, am considerat că Tatăl cel ceresc a determinat voinţa Sfântului Părinte să-mi confere această demnitate ecleziastică, iar eu, în virtutea devizei mele episcopale, am acceptat să se facă voia lui Dumnezeu cu mine.
N-am să uit niciodată conţinutul Omiliilor Sfântului Părinte, atât cea din Consistoriu, cât şi cea de la Sfânta Liturghie, în care sublimiza misiunea şi slujirea cardinalilor: susţinerea ministeriului petrin, participarea la misiunea întregii Biserici, misiune delicată susţinută de mărturia de credinţă dată cu viaţa şi cu moartea de Principele Apostolilor, care, din iubire faţă de Cristos, s-a dăruit în întregime pe sine însuşi până la jertfa supremă. Iată o latură a crucii cardinalului!
Dar e nevoie şi de cealaltă latură, pe care tot Sfântul Părinte a subliniat-o, spunând: “Dăruirea totală de sine oferită de Cristos pe cruce să fie pentru voi principiu, stimulent şi forţă pentru o credinţă care acţionează în caritate. Misiunea voastră în Biserică şi în lume să fie mereu şi numai “în Cristos”, să răspundă logicii Sale şi nu logicii lumii, să fie luminată de credinţă şi însufleţită de caritatea care vin la noi din Crucea glorioasă a Domnului. Pe inelul pe care vi-l voi încredinţa peste puţin timp, sunt reprezentaţi sfinţii Petru şi Paul, având în centru o stea care o evocă pe Sfânta Fecioară Maria. Purtând acest inel, voi sunteţi chemaţi zilnic să vă amintiţi de mărturia pe care cei doi Apostoli au dat-o despre Cristos până la moartea prin martiriu aici la Roma, fecundând astfel cu sângele lor Biserica. În timp ce referinţa la Fecioara Maria va fi mereu pentru voi o invitaţie de a o urma pe aceea care a fost tare în credinţă şi slujitoare umilă a Domnului”.
Dacă celebrăm astăzi Duminica Crucii – de la mijlocul Postului Mare – mărturisesc, în faţa întregului popor al lui Dumnezeu că, purtând crucea pe care Biserica o cere să o port, voi spune, până la sfârşitul zilelor mele: Fiat voluntas Tua!
Iubiţi credincioşi,
Am fost deosebit de bucuros să văd, în Cetatea Eternă – Roma, cum fluturau o mulţime de steguleţe cu tricolorul nostru. O prezenţă masivă, în jur de o mie de credincioşi. Acesastă prezenţă are deja valoare de simbol, semnifică un fapt deosebit de important: originile noastre latine nu pot fi înnăbuşite de negurile vremurilor, şi că românii se vor simţi atraşi de Roma, oricâte alte momeli duşmanii le vor întinde.
Apoi, unirea în credinţă cu Roma, cu Urmaşul lui Petru, pe care părinţii noştri au ţinut să o afirme în vremuri mult mai grele, acum mai bine de trei sute de ani, rămâne o dorinţă şi o sfântă aspiraţie a sufletului românesc.
Mulțumesc celor care au făcut efortul de a fi prezenţi la Roma, la o sărbătoare a Bisericii noastre, la o cinstire a neamului nostru. Mulţumesc confraţilor episcopi care mi-au stat alături cu generoasă dăruire. Am bucuria ca, în acest cadru liturgic solemn, să mulţumesc Domnului primar al municipiului Blaj, domnul Gheorghe Valentin Rotar care, a ţinut să fie prezent la acele celebrări, prezenţa Domniei Sale subliniind bunele relaţii dintre Arhiepiscopia noastră şi Primăria urbei noastre.
Mulţumesc televiziunii care a stăruit ca această Liturghie să fie transmisă întregii suflări româneşti, semnalând prin aceasta că Biserica noastră este o realitate vie în sânul acestui popor care se roagă, trudeşte şi speră în vremuri bune şi demne.
Tuturor celor veniţi astăzi la Liturghie, mai de departe sau mai de aproape, Vă mulţumesc, asigurându-Vă pe toţi de rugăciunea mea, de dragostea şi de părinteasca purtare de grijă.
Dorindu-Vă tuturor să petreceţi cealaltă vreme a postului cu rod, iar Sfintele Paşti să le petreceţi întru sfântă bucurie, Vă binecuvântez pe toţi în numele atotputernicului Dumnezeu: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Spirit. Amin.
***
***
Înainte de binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, părintele Ioan Fărcaș, vicar judecătoresc și protopop al Blajului, a dat citire textului bulei papale de numire a Preafericirii Sale Lucian în funcția de cardinal preot al Bisericii Catolice, document tradus în limba română:
BENEDICT EPISCOP
SERV AL SERVILOR LUI DUMNEZEU
VENERABILULUI FRATE,
PREAFERICIRII SALE LUCIAN MUREȘAN,
ARHIEPISCOP MAJOR DE FĂGĂRAȘ ȘI ALBA IULIA AL ROMÂNILOR,
ALES CARDINAL AL SFINTEI ROMANE BISERICI,
SĂNĂTATE ȘI BINECUVÂNTARE APOSTOLICĂ,
CONSIDERÂND BINEMERITATĂ ÎNSCRIEREA TA ÎN COLEGIUL CARDINALILOR, VENERAT FRATE, ÎNZESTRAT CU FRUMOASE CALITĂȚI BINE CÂȘTIGATE ÎN BISERICA CATOLICĂ, AICI ÎN CONSISTORIU, ÎN VIRTUTEA AUTORITĂȚII NOASTRE APOSTOLICE, TE ALEGEM ÎN COLEGIUL PĂRINȚILOR ÎMPURPURAȚI, CARDINAL PREOT, ÎNȘTIINȚÂNDU-TE DE TOATE DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PROPRII CARDINALILOR DIN ORDINUL TĂU, ÎNCREDINȚÂNDU-ȚI ÎN SEMN DE CINSTIRE ÎN ACEST ORAȘ DĂTĂTOR DE VIAȚĂ BISERICA
SFÂNTULUI ATANASIE
PE AL CĂREI RECTOR ȘI CLER, PRECUM ȘI PE CEI CARE SLUJESC ACESTEIA, ÎI RUGĂM PĂRINTEȘTE CA ATUNCI CÂND O VEI LUA ÎN POSESIE SĂ TE PRIMEASCĂ CU BUCURIE ȘI SĂ TE IUBEASCĂ ÎNTRU DEVOTATĂ ASCULTARE. TOTODATĂ NE BUCURĂM PE DEPLIN ÎMPREUNĂ CU TINE, PENTRU CĂ, ALES ÎN SENATUL BISERICII CATOLICE, TU NE VEI PUTEA ASISTA ÎN GRIJA CELOR DE IMPORTANȚĂ SUPREMĂ ȘI SĂ TE ÎNTĂREASCĂ CU HARUL ȘI CU AJUTORUL SĂU.
DATĂ LA ROMA, ÎN BAZILICA SFÂNTULUI PETRU, ZIUA A OPTSPREZECEA A LUNII FEBRUARIE, ÎN AJUNUL SOLEMNITĂȚII CATEDREI SFÂNTULUI PETRU, ÎN ANUL DOMNULUI DOUAMIIDOISPREZECE, AL ȘAPTELEA AL PONTIFICATULUI NOSTRU.
BENEDICT PP XVI
***
***
În încheiere, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian a fost cadorisit cu un minunat buchet de flori de către un grup de copii și tineri, care au urat Întâistătătorului multă sănătate și plinătate de haruri întru rodnică păstorire a Bisericii noastre, după care Preafericirea Sa, mulțumind, a binecuvântat mulțimea credincioșilor prezenți cu binecuvântarea arhierească.