Referitor la evenimentele de la sfinţirea de la Timişoara (comunicat)
Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş
Referitor la evenimentele petrecute duminică 25 mai a.c. la Timişoara cu ocazia sfinţirii bisericii greco-catolice “Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii” din oraş, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore de Alba Iulia şi Făgăraş emite prezentul
COMUNICAT
Suntem convinşi că Spiritul Sfânt face să se nască şi astăzi în poporul lui Dumnezeu o dorinţă arzătoare de unitate. Pe de altă parte, suntem conştienţi că există încă divergenţe teologice care trebuie să-şi afle rezolvarea înainte de a se putea restabili deplina comuniune între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Această comuniune, care din păcate nu e încă realizată, va fi manifestată prin celebrarea la acelaşi altar şi împărtăşirea din acelaşi potir.
Sfânta Euharistie este semnul unităţii actualizate între Biserici în mod desăvârşit. Pentru acel timp, pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte, creştinii se roagă cu suspine negrăite. Cu toate acestea, pentru cazuri particulare, motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti Biserica Romană Unită cu Roma, Greco-Catolică respectă libertatea fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice.
Menţionăm faptul că orice altă părere exprimată anterior asupra acestui subiect de persoane private sau instituţii, nu reprezintă şi punctul de vedere al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore de Alba Iulia şi Făgăraş,
Blaj, 03.06.2008
Comentarii
2 opinii la “Referitor la evenimentele de la sfinţirea de la Timişoara (comunicat)”
Exprimaţi-vă opinia


Bine zis. Nici ca se putea mai clar si mai concis.
Este de neinteles ca un gest cit se poate de omenesc si firesc al IPS Nicolae Corneanu, sa capete o astfel de amplificare negativa in interiorul unei parti a BOR. Din pacate, acesta parte, sa-i zicem mai blind, antiecumenica, dispune de toate pirghiile de a-si face cunoscute propaganda sa si pe canale publice, cum este si Radioul Romania. Pentru mine, ca simplu credincios ortodocs, am fost deadreptul scandalizat de atitudinea redactorilor, preoti ortodocsi, pe radioul national. Am putut auzi astfel ca a te impartasi la catolici este pacat, ca botezul catolic nu este valabil, casatoria mixta este de preferat a fi de evitat, ca fratii catolici sunt eretici si multe, multe alte… aberatii. S-au comentat insa pozitiv mesajele mitropolitului rus si cel al citorva calugari athoniti. Toate acestea s-au petrecut intr-un stat de drept, european, in secolul 21 la un post de radio platit si de romanii catolici. Doamne ajuta-ne si iarta-ne!