În data de 6 noiembrie 2007 s-a reunit la Blaj la sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică (Departamentul Blaj) Comisia sinodală pentru redactarea Dreptului particular al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică sub preşedinţia ES Mons. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj şi preşedinte al Comisiei. Au participat Mons. Mihai Todea – Protosincel de Cluj-Gherla; pr. drd. Coriolan C. Mureşan – Vicar Judecătoresc de Lugoj şi Secretar al Comisiei; pr. drd. William Bleiziffer – Vicar Judecătoresc de Alba Iulia şi Făgăraş, Cancelar al Curiei arhiepiscopale Majore şi notar al Sinodului; pr. drd. Iuliu Muntean – Vicar Judecătoresc de Oradea; d-nul Cristian Teglaş – Econom al eparhiei de Cluj-Gherla; şi d-nul Florin Jula – Consilier juridic al Eparhiei de Oradea, fiind absenţi motivat reprezentanţii Eparhiei de Maramureş şi de Canton, Ohio. A participat ca expert conf. univ. dr. Ioan Mitrofan – Economul Bisericii Greco-Catolice.
Prima temă tratată a fost cea a câtorva modificări şi completări ale Statutului Sinodului Episcopilor, ţinând cont de sugestiile Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Propunerile vor fi înaintate Sinodului. O altă temă tratată a fost cea a funcţionării Tribunalelor ecleziastice ale Bisericii Greco-Catolice din România, ţinând cont că recent a fost organizat şi Tribunalul Ordinar. S-au evidenţiat anumite dificultăţi organizatorice inerente începutului funcţionării acestor Tribunale, subliniindu-se nevoie colaborării dintre ele. S-a discutat şi chestiunea persoanelor juridice din Biserica Greco-Catolică (parohie, Eparhie, Arhiepiscopie Majora) şi implicaţiile asupra unor probleme administrative şi juridice. Membrii Comisiei au discutat şi Planul de lucru pentru statutul Tribunalului Sinodului precum şi alte chestiuni canonice.
S-a propus o reuniune comună cu membrii Comisiei sinodale patrimonial-juridice pe data de 23 noiembrie pentru a discuta chestiuni de interes comun.
Pr. drd. Coriolan C. Mureşan,
Vicar Judecătoresc de Lugoj
Secretar al Comisiei sinodale pentru redactarea Dreptului particular