La începutul acestei săptămâni, Preasfinţia Sa Mihai, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu sediul în Bucureşti, a adresat membrilor diverselor grupuri parlamentare o scrisoare de sesizare asupra protestului public făcut de Preafericirea Sa Lucian dimpreună cu ceilalţi membri ai Sinodului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, faţă de proiectul de lege 368/2007.
Scrisoarea de sesizare, căreia i-a fost anexată Scrisoarea de protest a Sinodului Episcopilor BRU (nr. 6/28.01.2009), a fost înaintată astfel:
- Preşedintelui al Senatului, d-lui Mircea Geoana;
- Preşedintei Camerei Deputaţilor, d-nei Roberta Anastase;
- Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, d-lui Theodor Paleologul,
- Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor;
- Comisiei pentru drepturile omului, culte şi probleme minorităţilor a Camerei Deputaţilor;
- Membrii grupului parlamentar al PD-L;
- Membrii grupului parlamentar al Aliantei PSD-PC;
- Membrii grupului parlamentar al PNL;
- Membrii grupului parlamentar al UDMR;
- Membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş
Scrisoarea poate fi consultată aici.