Sfânta Liturghie celebrată de PS Claudiu în Bazilica Sfântul Petru din Roma

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

În sâmbăta Sfântului și dreptului Lazăr, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altare della Cattedra, în Bazilica Sfântul Petru din Roma. Evenimentul prilejuit de vizita seminariștilor blăjeni în Cetatea Eternă și de aniversarea a 80 de ani de existență a Colegiului Pontifical Pio Romeno, a început la ora 10 (ora Italiei).

În jurul mesei Sfântului Altar, alături de Preasfinția Sa, s-au unit în rugăciune rectorii celor două instituții mai sus amintite – Pr. Gabriel Buboi și Pr. Florian Guțiu –  alți opt preoți din Italia și România, și diaconul Daniel Piț. Semnalăm prezența la eveniment a Excelenței Sale Liviu Petru Zăpârțan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun și a Excelenței Sale Domnul George Bologan, ambasador al României în Italia.

Printre credincioșii prezenți în număr mare, s-au aflat și studenți ai Colegiului Pio Romeno și ai Seminarului Arhiepiscopal Major „Bunavestire” din Blaj, aceștia din urmă dând răspunsurile la Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a evidențiat importanța locului celebrării, Catedra Sfântului Petru, de unde acesta a propovăduit cuvântul Evangheliei și s-a jertfit pentru Mântuitorul. Aducând un gând de mulțumire lui Dumnezeu pentru aniversarea Colegiului Pio Romeno și a Congregației pentru Bisericile Orientale (100 de ani de la înființare), Preasfinția Sa a reliefat grija cu care Sfântul Scaun însoțește Bisericile Orientale, în special Biserica noastră. Prin învățătura și exemplul Sfântului Petru, cei prezenți au fost chemați la sfințenie și îndemnați la iubire, fundamentul Bisericii. În încheierea predicii, Episcopul Curiei a amintit că astăzi se împlinesc 12 ani de la înmormântarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea.

Evenimentul a avut o încărcătură spirituală deosebită, fiind celebrat în Bazilica Sfântul Petru, centru al catolicității.

Biroul Arhieparhial de Presă

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia