Duminică, 10 octombrie 2010, a fost zi de întreită sărbătoare pentru Parohia Ocna Mureş, sărbătoare datorată vizitei PS nostru Vasile, sfinţirii Sfintei Mese şi lansării Monografiei Bisericii Române Greco-Catolică din Ocna Mureş, autor pr. Alexandru Florin Biriş- paroh şi protopop de Ocna Mureş.

Evenimentul a început cu primirea PreaSfinţiei Sale Vasile, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore Române de Alba Iulia şi Făgăraş, de către preoţii prezenţi şi credincioşii adunaţi în număr mare. A urmat Ceremonia sfinţirii Sfintei Mese a Sfântului Altar şi Sfânta Liturghie Arhierească care s-a încheiat cu slujba parastasului pentru toţi slujitorii Sfântului nostru Altar, adormiţi în nădejdea învierii.

La celebrarea euharistică, au participat preoţii din protopopiat şi preoţii invitaţi; Pr. Mitrofan Ioan, Pr. Bleiziffer Alexandru William, Pr. Gatea Florin, protopop Sebeş, Pr. Biriş Sorin, protopop Mediaş, Pr. Cristea Mihai, paroh Aiud, răspunsurilor la Sfânta Liturghie fiind date de Corul Bisericii noastre parohiale.
În masa Sfântului Altar au fost aşezate moaştele Sfintei Margareta a Scoţiei, (†1093), pomenită la 16 noiembrie în calendarul latin al Bisericii noastre. Apoi părintele Profesor Ioan Mitrofan a dat citire Hrisovului care a fost semnat şi sigilat în masa Sfântului Altar, ca mărturie a acestor momente.

În document se specifică faptul că: în anul 1811 a fost ridicată prima biserică românească, din istoria acestei vechi vetre româneşti, când paroh era vrednicul de pomenire Pr. Teodor Cojocneanu, iar episcop al sfintei episcopii a Blajului Ioan Bob. Această biserică din lemn a dăinuit până în anul 1912, când pe acelaşi loc au început lucrările la actuala biserică, ctitor fiind vrednicul de pomenire Pr. Emiliu Pop, iar mitropolit al venerabilei mitropolii a Blajului Dr. Victor Mihali de Apşa. Începând cu toamna anului 1949 biserica a intrat vremelnic în posesia BOR, pentru ca în anul 1990 parohia să fie reactivată de preoţii Târziu Iacob şi Turcu Ioan. În anul 2002 la capătul unui drum greu prin mila bunului Dumnezeu biserica a reintrat în posesia parohiei noastre.

În cuvântul de învăţătură PS Vasile ne-a îndemnat ca privind la cuvântul Sf. Evanghelii, (Lc. 7, 11-16), să învăţăm să cerem îndurarea bunului Dumnezeu ştiind că Inima Domnului este un izvor nesfârşit de har, bunătate şi milă, pentru ca prin lucrarea Sfântului Spirit în inima noastră să-şi găsească loc Cuvântul Lui Dumnezeu.

În încheierea oficiului liturgic părintele Profesor Ioan Mitrofan a prezentat cartea Monografia Bisericii Române Greco-Catolică din Ocna Mureş, autor pr. Alexandru Biriş, îndemnându-ne să ne eliberăm de multele mituri şi istorii care ne pot influenţa în a nega adevărul istoric.

Încheiem această scurtă prezentare a sărbătorii de la Ocna Mureş cu rugăciunea cuprinsă în hrisov: Binecuvintează Doamne cununa bunătăţilor Tale, Tu care ai binevoit să ai locul în acest lăcaş sfinţit, caută spre robii Tăi, dăruitori şi binefăcători ai Sfintei Bisericii acesteia, pe fiecare după al său nume, care au adus Ţie, „ale tale dintru ale tale”, şi te-ndură spre ei şi spre cei care caută frumuseţea şi bucuria casei Tale acesteia, dăruind lor şi nouă mulţimea bunătăţilor Tale, cereşti şi pământeşti, iar biserica aceasta fă-o izvor nesfârşit de har, ca întotdeauna prin ea să se preamărească numele Tău cel sfânt, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit în vecii vecilor. Amin

Secretariatul Protopopiatului Ocna Mureș