La invitaţia Prea Sfinţiei Sale Djura Džudžar, episcop greco-catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru, a pr. Mihai Gherghel, paroh la Marcovăţ şi Vârşeţ (Serbia), şi a consiliului parohial, P.S. Alexandru Mesian, episcop de Lugoj a efectuat o vizită în Serbia la Marcovăţ, sâmbătă, 22 aprilie 2017, cu ocazia sfinţirii bisericii „Sf. Gheorghe”, în urma lucrărilor de restaurare interioară şi exterioară. Alături de Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, vicarul general al Episcopiei de Lugoj.

La sosire, Prea Sfinţitul Alexandru fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de pr. Mihai Gherghel, parohul locului.

Programul, a început cu sfânta Liturghie. Alături de prea sfinţiile lor, Alexandru şi Dzudzar, au concelebrat un sobor de preoţi din protopopiatul de Oraviţa, şi de mai mulţi preoţi care l-au însoţit pe episcopul de Serbia şi Muntenegru.

Prea Sfinţitul Alexandru, în cuvântul său, a vorbit despre miracolul învierii Domnului nostru Isus Cristos, dat fiind faptul că încă ne aflăm în Săptămâna Luminată. În continuare, a vorbit despre sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe – patronul acestei parohii şi despre Duminica Milostivirii Divine.

A salutat prezenţa d-lor Dan Nicolae Constantin, gerant interimar al României la Vârşeţ, a d-lui avocat Miluţ şi nu în ultimul rând al d-lui primar al Marcovăţului. P.S. Alexandru l-a felicitat pe pr. Paroh Mihai Gherghel, pentru activitatea înfloritoare depusă în această parohie.

Înainte de binecuvântarea de final a sfintei Liturghii, a avut loc ungerea zidurilor interioare ale bisericii, cu sfântul şi marele mir, în formă de cruce, şi prin stropire cu apă sfinţită.

Părintele Mihai, a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu, Prea Curatei Fecioare Maria, Sf. Iosif. În continuare a mulţumit celor doi episcopi prezenţi, apoi a mulţumit credincioşilor şi tuturor celor care au contribuit la bunul mers al parohiei.

Părintele Mihai, a oferit în semn de recunoştinţă, câte un cadou, celor doi ierarhi.

Programul s-a încheiat cu binecuvântarea zidurilor exterioare ale bisericii.

La final, toţi credincioşii au fost invitaţi la o agapă, în curtea bisericii.

În drum spre Lugoj, P.S. Alexandru, a vizitat biserica greco-catolică din Vârșeț, care este în curs de restaurare.

* * *

Istoria parohiei greco-catolice din Marcovăţ (Serbia) este aparte, faţă de Biserica Greco-Catolică din România. Această parohie românească din Serbia, nu a fost închisă în timpul regimului comunist, cum s-a întâmplat cu parohiile greco-catolice din România. Comunitatea a mers mai departe, păstrându-şi identitatea, alături de pr. Vasile Miclău care a trecut la Domnul în anul 2004.

Din anul 2005, cel care a fost numit la conducerea parohiei Marcovăţ, este pr. Mihai Gherghel.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.