CCEO

Can. 1540 - (cf 197) Biserica admite prescrierea ca pe un mod de a dobândi sau pierde un drept subiectiv, precum şi pentru a se elibera de obligaţii, aşa cum este în dreptul civil, dacă nu este prevăzut altfel în dreptul comun.

Can. 1541 - (= 198) Prescrierea nu are nici o valoare dacă nu se bazează pe buna credinţă nu numai de la început, ci în tot decursul timpului cerut pentru prescriere, rămânând neschimbat can. 1152.

Can. 1542 - (= 199) Nu sunt supuse prescrierii:
         1° drepturile şi obligaţiile care sunt lege divină;
         2° drepturile care pot fi obţinute numai prin privilegiu apostolic;
         3° drepturile şi obligaţiile care privesc în mod direct viaţa spirituală a credincioşilor creştini;
         4° limitele sigure şi neîndoielnice ale circumscripţiilor bisericeşti;
         5° obligaţiile şi îndatoririle care privesc celebrarea Divinei Liturghii;
         6° prevederea canonică într-o funcţie care, conform normei dreptului, cere exercitarea sacrei hirotoniri;
         7° dreptul de a vizita şi obligaţia supunerii astfel încât persoanele în Biserică să nu poată fi vizitate de nici o autoritate bisericească şi să nu fie supuse nici unei autorităţi.