CCEO

Can. 737 - § 1. (cf 998) Prin ungerea sacramentală a bolnavilor, îndeplinită de sacerdot cu rugăciunea, credincioşii creştini afectaţi de boală gravă şi căiţi din inimă primesc harul prin care, întăriţi cu speranţa răsplăţii veşnice şi dezlegaţi de păcate, devin dispuşi la îndreptarea vieţii şi sunt ajutaţi să treacă peste boală sau să o suporte cu răbdare.
         § 2. (cf 1002) În Bisericile în care există obişnuinţa administrării sacramentului ungerii de către mai mulţi sacerdoţi împreună, se va avea grijă să se păstreze, pe cât posibil, această obişnuinţă.

Can. 738 - (cf 1001) Credincioşii creştini vor primi cu bucurie ungerea bolnavilor ori de câte ori se îmbolnăvesc grav; păstorii sufletelor, pe de altă parte, şi rudele celor bolnavi să aibă grijă ca bolnavii să fie ajutaţi prin acest sacrament la timpul oportun.

Can. 739 - § 1. (1003 § 1) Ungerea bolnavilor o administrează valid toţi şi numai sacerdoţii.
         § 2. (1003 § 2) Administrarea ungerii bolnavilor, prin funcţie, îi revine parohului, vicarului parohial şi tuturor celorlalţi sacerdoţi, cu privire la cei care i-au fost încredinţaţi spre îngrijire; însă, cu permisiunea cel puţin presupusă a celor citaţi mai sus, oricare sacerdot poate administra în mod licit acest sacrament, iar în caz de necesitate chiar trebuie să o facă.

Can. 740 - (cf 1005-1006) Credincioşii creştini, grav bolnavi, care şi-au pierdut simţurile sau uzul raţiunii, se presupune că ar fi vrut să le fie administrat acest sacrament în pericol de moarte sau, după părerea sacerdotului, chiar şi într-un alt timp.

Can. 741 - (¹ 999) Uleiul folosit în sacramentul ungerii bolnavilor trebuie, desigur, să fie binecuvântat de însuşi sacerdotul care administrează sacramentul, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris dispune altfel.

Can. 742 - (cf 1000) Ungerile vor fi îndeplinite cu grijă prin cuvintele, ordinea şi felul prescris în cărţile liturgice; însă, în caz de necesitate, este suficientă o singură ungere, cu formula specifică.