CCEO

Can. 867 - § 1. (cf 1166) Prin sacramentale, care sunt semne sacre prin care cu o anumită imitare a sacramentelor, sunt arătate şi obţinute prin înduplecarea Bisericii efecte mai ales spirituale, oamenii sunt dispuşi pentru a primi efectul principal al sacramentelor şi sunt sfinţite diferitele împrejurări ale vieţii.
         § 2. Cu privire la sacramentale se vor respecta normele dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 868 - (cf 1205) Locurile sacre, care sunt destinate cultului divin, nu pot fi întemeiate decât cu permisiunea Episcopului eparhial, dacă dreptul comun nu stabileşte în mod expres altfel.

Can. 869 - (cf 1214 1205) Biserica este un edificiu dedicat în exclusivitate cultului divin prin consacrare sau binecuvântare.

Can. 870 - (= 1215) Nu se va construi nici un edificiu cu destinaţie de biserică fără consimţământul expres, dat în scris, de Episcopul eparhial, dacă dreptul comun nu dispune altfel.

Can. 871 - § 1. Vor fi dedicate prin consacrare bisericile catedrale şi, dacă este posibil, bisericile parohiale, bisericile mănăstirilor şi bisericile anexate casei călugăreşti.
         § 2. (= 1206) Consacrarea este rezervată Episcopului eparhial, care poate conferi facultatea de a consacra o biserică unui alt Episcop; cu privire la consacrarea sau binecuvântarea bisericii care a avut loc, se va redacta un document de păstrat în arhiva curiei eparhiale.

Can. 872 - § 1. (cf 1220 § 1) Va fi îndepărtat de biserici tot ceea ce este în dezacord cu sfinţenia locului.
         § 2. Toţi cei cărora le revine acest lucru, vor avea grijă ca în biserici să fie menţinută acea curăţenie decentă care se cuvine casei lui Dumnezeu şi vor folosi mijloace de siguranţă pentru a păstra lucrurile sacre şi preţioase.

Can. 873 - § 1. (1222 § 1) Dacă vreo biserică nu mai poate fi folosită în nici un fel pentru cultul divin şi nu există posibilitatea restaurării ei, poate fi redusă de Episcopul eparhial la uz profan, dar nu josnic.
         § 2. Dacă alte cauze grave recomandă ca vreo biserică să nu mai fie folosită pentru cultul divin, Episcopul eparhial o poate reduce la uz profan nejosnic după ce a consultat consiliul preoţesc, cu consimţământul celor care revendică în mod legitim drepturi asupra ei, şi cu condiţia ca acest fapt să nu fie în detrimentul mântuirii sufletelor.

Can. 874 - § 1. Biserica catolică are dreptul de a poseda propriile cimitire.
         § 2. (1240 §§ 1-2) Unde este posibil, se vor avea cimitire proprii ale Bisericii sau cel puţin spaţii în cimitirele civile, destinate credincioşilor creştini defuncţi, şi unele şi celelalte binecuvântate; iar dacă acest lucru nu poate fi obţinut se va binecuvânta mormântul cu ocazia funeraliilor.
         § 3. (= 1242) Defuncţii nu vor fi înmormântaţi în biserici, obiceiul contrar fiind respins, exceptând cazul în care este vorba de cei care au fost Patriarhi, Episcopi sau Exarhi.
         § 4. (= 1241 § 1) Parohiile, mănăstirile şi celelalte institute călugăreşti pot avea propriile cimitire.

Can. 875 - Funeraliile bisericeşti, prin care Biserica obţine pentru defuncţi ajutorul spiritual, onorează trupurile lor şi totodată aduce celor vii mângâierea speranţei; trebuie să fie acordate tuturor credincioşilor creştini şi catehumenilor defuncţi, exceptând cazul în care sunt privaţi de acestea prin drept.

Can. 876 - § 1. (cf 1183 § 3) După judecata prudentă a Ierarhului locului, funeraliile bisericeşti pot fi acordate necatolicilor botezaţi, exceptând cazul în care rezultă voinţa lor contrară şi dacă nu se poate avea ministrul propriu.
         § 2. (= 1183 § 2) Copiii pe care părinţii intenţionau să-i boteze şi ceilalţi care în vreun fel erau consideraţi apropiaţi de Biserică, dar care au decedat înainte de a primi botezul, pot beneficia, de asemenea, de funeraliile bisericeşti după judecata prudentă a Ierarhului locului.
         § 3. (cf 1176 § 3) Celor care au ales incinerarea cadavrului propriu, dacă nu rezultă că au făcut aceasta mişcaţi de motive contrare vieţii creştine, li se vor acorda funeraliile bisericeşti, celebrate astfel încât să nu se ascundă că Biserica pune înaintea incinerării înmormântarea trupurilor, şi astfel încât să se evite scandalizarea.

Can. 877 - (cf 1148) Vor fi privaţi de funeraliile bisericeşti, exceptând cazul în care înainte de moarte au dat oarecare semne de pocăinţă, păcătoşii cărora acestea nu le pot fi acordate fără scandalizarea publică a credincioşilor creştini.

Can. 878 - § 1. (cf 1181) În celebrarea funeraliilor bisericeşti se va evita orice favorizare a vreunei persoane.
         § 2. (cf 1181) Rămânând neschimbat can. 1013, se recomandă cu stăruinţă ca Episcopii eparhiali să introducă, pe cât posibil, practica conform căreia, cu ocazia funeraliilor bisericeşti, să se primească numai acele ofrande pe care credincioşii creştini le oferă în mod spontan.

Can. 879 - (= 1182) Terminată fiind înmormântarea, se va face adnotarea în registrul defuncţilor, conform normei dreptului particular.

Can. 880 - § 1. (1242 § 1) Instituirea, transferarea sau suprimarea zilelor de sărbătoare sau de penitenţă comune tuturor Bisericilor orientale, îi revine numai autorităţii supreme a Bisericii, rămânând neschimbat § 3.
         § 2. Instituirea, transferarea sau suprimarea zilelor de sărbătoare sau de penitenţă specifice fiecărei Biserici sui iuris, îi revine şi acelei autorităţi căreia îi revine stabilirea dreptului particular al Bisericilor, însă ţinând cont cum se cuvine de celelalte Biserici sui iuris şi rămânând neschimbat can. 40, § 1.
         § 3. (cf 1246 § 1) Zilele de sărbătoare de poruncă comune tuturor Bisericilor orientale sunt, în afara zilelor de duminică, zilele Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, Arătarea Domnului, Înălţarea la cer, Adormirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu Maria şi zilele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, rămânând neschimbat dreptul particular al Bisericii sui iuris aprobat de Scaunul Apostolic, prin care unele zile de sărbătoare de poruncă sunt suprimate sau transferate pe duminică.

Can. 881 - § 1. (cf 1247 a) Credincioşii creştini au obligaţia, în zilele de duminică şi de sărbătoare de poruncă, să participe la Divina Liturghie ori, după prescrierile sau obiceiul legitim al propriei Biserici sui iuris, la celebrarea laudelor divine.
         § 2. (cf 1248 § 1) Pentru ca credincioşii creştini să-şi poată îndeplini mai uşor această obligaţie, se stabileşte că timpul util decurge de la vecernia din ajun până la sfârşitul zilei de duminică sau de sărbătoare de poruncă.
         § 3. Se recomandă cu stăruinţă credincioşilor creştini ca în aceste zile, ba chiar şi mai frecvent sau în fiecare zi, să primească Divina Euharistie.
         § 4. (cf 1247 b) Credincioşii creştini se vor abţine în aceste zile de la acele opere şi ocupaţii care împiedică cultul ce revine lui Dumnezeu, bucuria caracteristică zilei Domnului, sau cuvenita destindere a minţii şi a corpului.

Can. 882 - (cf 1249) În zilele de penitenţă, credincioşii creştini au obligaţia de a respecta postul sau ajunul în modul stabilit de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 883 - § 1. Credincioşii creştini care se găsesc în afara teritoriului propriei Biserici sui iuris, se pot conforma pe deplin, referitor la zilele de sărbătoare şi de penitenţă, normelor care sunt în vigoare în locul în care trăiesc.
         § 2. În familiile în care soţii sunt înscrişi în Biserici sui iuris diferite, pentru zilele de sărbătoare şi de penitenţă este permisă respectarea prescrierilor uneia sau celeilalte Biserici sui iuris.

Can. 884 - (= 1186) Pentru cultivarea sfinţirii poporului lui Dumnezeu, Biserica recomandă veneraţiei speciale şi filiale a credincioşilor creştini pe Sfânta Maria pururea Fecioară, Mama lui Dumnezeu, pe care Hristos a constituit-o Mamă a tuturor oamenilor, şi astfel promovează cultul adevărat şi autentic al celorlalţi Sfinţi, prin exemplul cărora credincioşii creştini sunt edificaţi şi a căror mijlocire îi susţine.

Can. 885 - (= 1187) Este permisă venerarea prin cult public numai a acelor servitori ai lui Dumnezeu care prin autoritatea Bisericii sunt înscrişi în rândul Sfinţilor sau al Fericiţilor.

Can. 886 - (cf 1188) Rămâne stabilită practica de a propune în biserici sacrele icoane sau imagini veneraţiei credincioşilor creştini, în modul şi în ordinea de stabilit prin dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 887 - § 1. (cf 1189) Sacrele icoane sau imaginile preţioase, adică distinse prin vechime sau prin artă, expuse în biserici veneraţiei credincioşilor creştini, nu pot fi transferate într-o altă biserică sau înstrăinate decât cu consimţământul scris dat de Ierarhul care îşi exercită puterea asupra aceleiaşi biserici, rămânând neschimbate cann. 1034-1041.
         § 2. (= 1189 b) Sacrele icoane sau imaginile preţioase nu vor fi nici chiar restaurate decât cu consimţământul scris dat de acelaşi Ierarh care, înainte de a-l acorda, va consulta experţii.

Can. 888 - § 1. (= 1190 § 1) Nu este permisă vinderea sfintelor relicve.
         § 2. (=cf 1190 § 2) Relicvele, icoanele sau imaginile deosebite care sunt onorate în vreo biserică de o mare veneraţie a poporului, nu pot fi înstrăinate în mod valid în nici un fel, nici mutate pentru totdeauna într-o altă biserică decât cu consimţământul Scaunului Apostolic sau al Patriarhului, care nu îl poate da decât cu consimţământul Sinodului permanent, rămânând neschimbat can. 1037.
         § 3. (cf 1189) Referitor la restaurarea acestor icoane sau imagini, se va respecta can. 887, § 2.

Can. 889 - § 1. (= 1191) Votul, adică promisiunea deliberată şi liberă făcută lui Dumnezeu privind un bine posibil şi mai bun, trebuie să fie îndeplinit prin virtutea religiei.
         § 2. Sunt capabili de vot toţi cei care au uzul raţiunii corespunzător, dacă dreptul nu le interzice.
         § 3. Votul făcut din frică gravă şi în mod injust impus sau prin înşelăciune, este nul prin dreptul însuşi.
         § 4. (= 1192 § 1) Votul este public dacă este acceptat de un Superior bisericesc legitim, în numele Bisericii, altfel este privat.

Can. 890 - (1193) Votul, prin el însuşi, nu obligă pe nimeni decât pe cel care l-a făcut.

Can. 891 - (= 1194) Votul încetează prin trecerea timpului fixat pentru îndeplinirea obligaţiei, prin schimbarea substanţială a materiei promise, prin lipsa condiţiei de care depinde votul sau a cauzei finale a aceluiaşi, prin dispensă, prin schimbare.

Can. 892 - (= 1195) Cel care are putere asupra materiei votului poate suspenda obligativitatea votului atâta timp cât îndeplinirea votului îi aduce prejudiciu.

Can. 893 - § 1. (1196) De voturile private îi poate dispensa, pentru cauze juste, cu condiţia să nu lezeze drepturile obţinute de alţii:
         1° pe proprii supuşi, oricare Ierarh, paroh şi Superior local al unui institut de viaţă consacrată, care are putere de conducere;
         2° pe ceilalţi credincioşi creştini ai propriei Biserici sui iuris, Ierarhul locului, cu condiţia ca aceştia să trăiască în limitele teritoriului eparhiei; la fel şi parohul locului în limitele teritoriului propriei parohii;
         3° pe cei care trăiesc zi şi noapte în casa unui institut de viaţă consacrată, Superiorul local, care are putere de conducere, şi Superiorul său major.
         § 2. Această dispensă, sub aceeaşi condiţie, dar numai pentru forul intern, poate fi acordată de orice confesor.

Can. 894 - (= 1198) Voturile făcute înaintea profesiunii călugăreşti se suspendă atâta timp cât cel care le-a făcut rămâne în mănăstire, în ordin sau în congregaţie.

Can. 895 - (¹ 1199) Jurământul, adică invocarea Numelui divin ca mărturie a adevărului, poate fi prestat în faţa Bisericii numai în cazurile stabilite de drept; altfel nu produce nici un efect canonic.