CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL X
DESPRE CLERICI

Can. 323 - § 1. (cf 207 § 1) Clericii, care se mai numesc şi slujitori sacri, sunt credincioşi creştini care, aleşi de autoritatea competentă a Bisericii, prin darul Spiritului Sfânt primit în sacra hirotonire, sunt destinaţi să fie slujitori ai Bisericii, participând la misiunea şi puterea lui Hristos Păstorul.
         § 2. În baza sacrei hirotoniri, clericii se disting de ceilalţi credincioşi creştini prin divina instituţie.

Can. 324 - Clericii, uniţi între ei în comuniune ierarhică şi constituiţi în diferite grade, participă în mod diferit la unica slujire bisericească, divin instituită.

Can. 325 - (= 1009) Clericii, în baza sacrei hirotoniri, se disting în: Episcopi, preoţi şi diaconi.

Can. 326 - Clericii sunt constituiţi în gradele hirotonirii prin însăşi sacra hirotonire; nu îşi pot însă exercita puterea decât conform normei dreptului.

Can. 327 - Dacă pe lângă Episcopi, preoţi sau diaconi, şi alţi miniştri, constituiţi într-o hirotonire minoră şi numiţi în general clerici minori, sunt admişi sau instituiţi în serviciul poporului lui Dumnezeu sau pentru a exercita funcţiuni ale sacrei liturghii, aceştia sunt conduşi numai de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.

CAPITOLUL I
DESPRE FORMAREA CLERICILOR

Can. 328 - (cf 232) Biserica are propriul drept şi obligaţie să-şi formeze clericii şi ceilalţi slujitori ai săi; această îndatorire se exercită în mod singular şi mai intens în înfiinţarea şi conducerea seminarelor.

Can. 329 - § 1. (cf 233 § 1) Opera de promovare a vocaţiilor, mai ales pentru slujirile sacre, aparţine întregii comunităţi creştine, care prin co-responsabilitatea sa trebuie să fie atentă la necesităţile slujirii Bisericii universale astfel:
         1° părinţii, învăţătorii şi alţi educatori primari ai vieţii creştineşti, se vor îngriji astfel încât, animând familiile şi şcolile în spirit evanghelic, copiii şi tinerii să poată asculta şi răspunde în mod liber Domnului care îi cheamă prin Spiritul Sfânt;
         2° clericii şi mai ales parohii se vor strădui să distingă şi să încurajeze vocaţiile atât în adolescenţi cât şi în ceilalţi, chiar şi mai vârstnici;
         3° Episcopul eparhial este cel care va stimula turma, unindu-şi forţele cu alţi Ierarhi, pentru promovarea vocaţiilor şi coordonarea celor începute.
         § 2. Dreptul particular va prevedea instituirea operelor fie regionale fie, pe cât posibil, eparhiale, în toate Bisericile, pentru promovarea vocaţiilor, care trebuie să fie deschise necesităţilor întregii Biserici, în special cele misionare.

Can. 330 - § 1. (cf 242 § 1) Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau Consiliul Ierarhilor este cel care va elabora un plan pentru formarea clericilor, în care să fie explicat cât mai amănunţit dreptul comun pentru seminarele situate în limitele teritoriului propriei Biserici; în celelalte cazuri, Episcopul eparhial este cel care va întocmi un plan asemănător pentru propria sa eparhie, rămânând neschimbat can. 150, § 3; acestor autorităţi le revine competenţa de a modifica acest plan.
         § 2. Planul formării clericilor, chiar prin intermediul convenţiilor, poate fi comun unei întregi regiuni sau naţiuni, sau chiar şi unei alte Biserici sui iuris, fiind atent ca acesta să nu fie în detrimentul specificului riturilor.
         § 3. (cf 243) Planul formării clericilor, respectând cu fidelitate dreptul comun şi având în vedere tradiţia propriei Biserici sui iuris, trebuie să cuprindă, pe lângă altele, norme speciale pentru formarea personală, spirituală, doctrinară şi pastorală a seminariştilor, precum şi pentru fiecare disciplină ce trebuie predată şi pentru organizarea cursurilor şi a examenelor.

Art. I
Despre înfiinţarea şi conducerea seminarelor

Can. 331 - § 1. (¹ 234) În seminarul minor sunt formaţi în primul rând cei care prezintă semne ale vocaţiei la slujirile sacre, pentru ca să poată fi recunoscută cu mai multă uşurinţă şi claritate şi să poată fi cultivată cu mai multă dedicaţie; conform normei dreptului particular, pot fi formaţi şi cei care, cu toate că nu prezintă semne ale chemării la starea clericală, pot fi formaţi să exercite unele slujiri sau opere de apostolat. Apoi, celelalte institute care, conform propriilor statute, servesc aceluiaşi scop, chiar dacă au nume diferit, sunt echivalate seminarului minor.
         § 2. (cf 237. 241) În seminarul major este mai deplin cultivată, încercată şi confirmată vocaţia celor care, în baza semnelor certe, sunt consideraţi deja corespunzători pentru primirea statornică a slujirilor sacre.

Can. 332 - § 1. (cf 234) În fiecare eparhie se va înfiinţa un seminar minor, dacă aşa o cere binele Bisericii şi dacă o permit puterile şi resursele.
         § 2. Trebuie înfiinţat un seminar major care să servească ori unei eparhii foarte mari ori, dacă nu întregii Biserici sui iuris, cel puţin mai multor eparhii ale aceleiaşi Biserici sui iuris - prin convenţiile necesare -, chiar şi diferitelor Biserici sui iuris care au o eparhie în acea regiune sau naţiune, astfel încât numărul seminariştilor să fie corespunzător celui al conducătorilor şi al profesorilor bine pregătiţi; în acelaşi timp formarea se va prevedea prin suficiente subvenţii şi prin cea mai bună uniune a forţelor, astfel încât să nu-i lipsească nimic.

Can. 333 - Deşi este de dorit ca elevilor unei Biserici sui iuris să li se rezerve un seminar, în primul rând cel minor, totuşi în acelaşi seminar pot fi admişi, în împrejurări speciale, chiar şi seminariştii altor Biserici sui iuris.

Can. 334 - § 1. (cf 237) Seminarul pentru propria eparhie este înfiinţat de Episcopul eparhial; seminarul comun mai multor eparhii este înfiinţat de către Episcopii eparhiali ai aceloraşi eparhii sau de către autoritatea superioară, însă cu consimţământul Consiliului Ierarhilor, dacă este vorba despre Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, sau cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, dacă este vorba de Patriarh.
         § 2. Episcopii eparhiali, pentru ai căror supuşi a fost înfiinţat seminarul comun, nu pot înfiinţa în mod valid alt seminar, fără consimţământul autorităţii care a înfiinţat seminarul comun sau, dacă este vorba despre un seminar înfiinţat de înşişi Episcopii eparhiali, fără consimţământul unanim al părţilor care şi-au dat acordul sau fără consimţământul autorităţii superioare.

Can. 335 - § 1. (= 238) Seminarul înfiinţat în mod legitim este, prin dreptul însuşi, persoană juridică.
         § 2. În toate treburile juridice ale seminarului, rectorul aceluiaşi îl reprezintă, exceptând cazul în care dreptul particular sau statutele seminarului stabilesc altfel.

Can. 336 - § 1. (cf 263) Seminarul comun mai multor eparhii este supus Ierarhului desemnat de cei care au înfiinţat seminarul.
         § 2. (= 262) Seminarul face excepţie de la regimul parohial; pentru toţi cei care sunt în seminar, funcţiile parohiale sunt îndeplinite de rectorul seminarului sau de delegatul său, excepţie făcând materia căsătoriei şi rămânând neschimbat can. 734.

Can. 337 - § 1. (cf 239 § 3) Seminarul va avea propriul statut în care vor fi determinate în primul rând scopul specific al seminarului şi competenţa autorităţilor; de asemenea vor fi stabilite modalitatea numirii sau alegerii, durata în funcţie, drepturile, obligaţiile şi justa remunerare a conducătorilor, a funcţionarilor, a profesorilor şi a consilierilor, precum şi modalităţile prin care aceştia, dar şi seminariştii vor participa la grija rectorului, mai ales la respectarea disciplinei seminarului.
         § 2. (cf 243) Seminarul va avea de asemenea propriul regulament, în care se vor aplica normele planului formării clericilor, adaptate împrejurărilor speciale şi se vor defini într-un mod mai concret punctele cele mai importante ale disciplinei seminarului care privesc, în respectarea statutelor, formarea seminariştilor, viaţa cotidiană şi ordinea întregului seminar.
         § 3. Statutul seminarului are nevoie de aprobarea autorităţii care a înfiinţat seminarul, căreia îi revine competenţa, dacă este cazul, să le modifice; acestea [statutele], referitoare la regulament, îi revin autorităţii determinate în statut.

Can. 338 - § 1. (cf 239 § 1) Fiecare seminar va avea un rector şi, dacă este nevoie, un econom şi alţi conducători şi funcţionari.
         § 2. (cf 260) Rectorul este cel care se va îngriji, conform normei statutului, de conducerea generală a seminarului, îi va îndemna pe toţi să respecte statutul şi regulamentul seminarului, va coordona opera celorlalţi conducători şi funcţionari şi să încurajeze unitatea şi colaborarea întregului seminar.

Can. 339 - § 1. (cf 239 § 2) Va fi, de asemenea, cel puţin un părinte spiritual, distinct de rector; în afara acestuia, seminariştii pot cere în mod liber direcţia spirituală oricărui alt preot, aprobat de rector.
         § 2. (cf 240 § 1) Pe lângă confesorii obişnuiţi, vor fi desemnaţi sau invitaţi şi alţi confesori, respectându-se integral dreptul seminariştilor de a se mărturisi oricărui alt confesor, chiar şi din afara seminarului, rămânând neschimbată disciplina seminarului.
         § 3. (cf 240 § 2) Pentru judecarea persoanelor nu este permis să se ceară părerea confesorilor sau a părinţilor spirituali.

Can. 340 - § 1. (cf 253 § 1) Dacă se instituie în acelaşi seminar cursurile pentru predarea disciplinelor, va fi un număr corespunzător de profesori bine selecţionaţi, fiecare cu adevărat expert în ştiinţa sa, iar în seminarul major vor avea corespunzătoarele grade academice.
         § 2. (254) Profesorii, prin intermediul unei pregătiri aduse la zi şi cooperând între ei şi cu îndrumătorii seminarului, trebuie să contribuie la formarea integrală a viitorilor slujitori ai Bisericii, atenţi fiind la unitatea credinţei şi la formarea în diferitele discipline.
         § 3. (cf 252 § 3) Profesorii de ştiinţe sacre, urmând vestigiile sfinţilor Părinţi şi ale Doctorilor elogiaţi de Biserică, mai ales de cea din Orient, din luminosul tezaur lăsat de aceştia, vor explica doctrina sănătoasă.

Can. 341 - § 1. (= 264) Autoritatea care a înfiinţat seminarul este cea care se va îngriji să prevadă cheltuielile seminarului, chiar prin intermediul impozitelor sau a ofrandelor, despre care se vorbeşte în cann. 1012 şi 1014.
         § 2. (= 264) Sunt supuse impozitului pentru seminar şi casele călugărilor, exceptând cazul în care acestea se întreţin numai din pomană, sau în care este sediul actual de studii despre care vorbesc cann. 471, § 2 şi 536, § 2.

Art. II
Despre formarea la slujire

Can. 342 - § 1. (= 241 § 1) Vor fi admişi în seminar numai elevii care dovedesc, prin documentele cerute conform normei statutului, că sunt corespunzători.
         § 2. (241 § 2) Nimeni nu va fi primit dacă dovedeşte cu certitudine primirea sacramentelor botezului şi a ungerii cu sfântul mir.
         § 3. Cei care în prealabil au fost seminarişti în alt seminar sau într-un institut călugăresc sau într-o societate de viaţă comună după model călugăresc, nu vor fi admişi decât dacă au obţinut atestatul din partea rectorului sau a Superiorului, mai ales privitor la motivul demiterii sau al părăsirii [seminarului, institutului sau a societăţii respective].

Can. 343 - Seminariştii, chiar dacă sunt admişi într-un seminar al altei Biserici sui iuris sau într-unul comun mai multor Biserici sui iuris, vor fi formaţi după propriul rit, obiceiul contrar fiind respins.

Can. 344 - § 1. Adolescenţii şi tinerii care trăiesc în seminarul minor vor păstra obişnuinţa corespunzătoare cu propriile lor familii şi cu cei de vârsta lor, de care au nevoie pentru o creştere psihologică sănătoasă, mai ales afectivă; vor evita însă, cu grijă, conform normelor psihologiei şi pedagogiei sănătoase, tot ceea ce poate diminua în orice fel alegerea liberă a stării lor.
         § 2. Ajutaţi de o direcţie spirituală potrivită, seminariştii se vor obişnui să ia decizii personale şi responsabile în lumina Evangheliei şi să-şi cultive diferitele calităţi înnăscute, fără să omită nici una din virtuţile corespunzătoare naturii umane.
         § 3. Curriculum studiilor din seminarele minore va cuprinde ceea ce se cere în fiecare naţiune pentru începerea studiilor superioare şi, ori de câte ori programa studiilor o permite, şi cele ce sunt mai ales utile pentru primirea la slujirile sacre; îndeobşte se va avea grijă ca seminariştii să poată obţine titlul de studii civile, pentru a putea continua studiile şi în altă parte, dacă se ajunge la această alegere.
         § 4. Seminariştii cu o vârstă mai înaintată vor fi formaţi fie în seminar, fie într-un institut special, ţinând cont şi de formarea precedentă a fiecăruia.

Can. 345 - Formarea seminariştilor va fi perfecţionată în seminarul major, completând în fiecare caz ceea ce a lipsit la formarea în seminarul minor, integrând formarea spirituală, intelectuală şi pastorală, astfel încât să devină slujitori ai lui Hristos în mijlocul Bisericii, lumina şi sarea lumii contemporane.

Can. 346 - § 1. (cf 244) Cei care aspiră la slujirile sacre vor fi formaţi astfel încât să cultive în Spiritul Sfânt o comuniune familiară cu Hristos şi să-l caute în toate pe Dumnezeu astfel încât, impulsionaţi de iubirea lui Hristos Păstorul, să fie dornici să-şi dăruiască propria viaţa pentru ca toţi oamenii să câştige împărăţia lui Dumnezeu.
         § 2. Se vor alimenta în fiecare zi, mai ales din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente, cu forţă pentru viaţa lor spirituală şi cu putere pentru munca de apostolat:
         1° prin meditarea atentă şi constantă a cuvântului lui Dumnezeu şi cu o fidelă explicaţie conform Părinţilor, seminariştii se vor obişnui să-şi conformeze cât mai mult propria viaţă cu viaţa lui Hristos şi, întăriţi mereu în credinţă, speranţă şi caritate, să exerseze trăirea după modelul Evangheliei;
         2° (cf 246 § 1) vor participa asiduu la Divina Liturghie, care să fie izvor şi culme atât a întregii vieţi a seminarului, cât şi a întregii vieţi creştineşti;
         3° vor învăţa să celebreze totdeauna laudele dumnezeieşti conform propriului rit pentru a-şi alimenta viaţa spirituală;
         4° acordând o mare valoare direcţiei spirituale, vor învăţa să-şi examineze bine conştiinţa şi să primească frecvent sacramentul penitenţei;
         5° o vor urma cu evlavie filială pe Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu, pe care Hristos a constituit-o ca Mama tuturor oamenilor;
         6° se vor încuraja toate practicile evlavioase care conduc spiritul de rugăciune şi care sunt tăria şi apărarea chemării apostolice, în primul rând pe cele ce sunt recomandate de venerata tradiţie a propriei Biserici sui iuris; oricum, se recomandă retragerile spirituale şi învăţarea funcţiilor sacre, îndemnarea spre calea spirituală;
         7° seminariştii vor fi educaţi la asentimentul Bisericii şi în serviciul ei, precum şi la virtutea ascultării şi a cooperării fraterne;
         8° vor fi ajutaţi să cultive şi celelalte virtuţi care au mare relevanţă pentru vocaţia lor, precum deosebirea spiritelor, castitatea, tăria sufletească; vor aprecia şi vor cultiva acele virtuţi care sunt mai preţuite între oameni şi care dau valoare slujitorului lui Hristos, dintre care sunt sinceritatea sufletească, grija continuă pentru dreptate, spiritul sărăciei, păstrarea fidelă a promisiunilor, politeţea în comportament, modestia în conversaţie, unite cu caritatea.
         § 3. În seminar, normele disciplinare se vor aplica conform maturităţii seminariştilor astfel încât, seminariştii, în timp ce învaţă treptat să se controleze, folosindu-se înţelept de libertate, se vor obişnui să înveţe să acţioneze spontan şi conştiincios.

Can. 347 - (cf 248) Formarea doctrinară va tinde să-i facă pe seminarişti, înzestraţi cu cultura generală a locurilor şi a timpurilor lor şi cercetând eforturile şi realizările inteligenţei omeneşti, să dobândească o doctrină amplă şi solidă în ştiinţele sacre astfel încât, erudiţi cu o mai plină inteligenţă a credinţei şi întăriţi de lumina Învăţătorului Hristos, să-i poată lumina mai eficace pe oamenii timpului lor şi să poată sluji adevărului.

Can. 348 - § 1. (250) Pentru cei care sunt destinaţi sacerdoţiului, studiile seminarului major, rămânând neschimbat can. 345, se completează cu cursuri filosofice şi teologice, care pot fi parcurse fie pe rând, fie concomitent; aceste studii vor cuprinde cel puţin şase ani compleţi, astfel încât timpul dedicat disciplinelor filosofice să fie de doi ani integrali, iar cel dedicat studiilor teologice să fie de patru ani integrali.
         § 2. Cursurile filosofico-teologie vor începe prin introducerea în misterul lui Hristos şi în economia mântuirii şi nu vor fi concluzionate până ce nu se arată, ţinând seama de ordinea şi ierarhia adevărurilor doctrinei catolice, relaţia şi compoziţia coerentă a tuturor disciplinelor între ele.

Can. 349 - § 1. (cf 251) Formarea filosofică va tinde să completeze formarea în ştiinţele umane; de aceea, ţinându-se cont de înţelepciunea antichităţii şi a epocii actuale, fie a întregii familii umane fie mai ales a propriei culturi, să se caute în primul rând patrimoniul filosofic veşnic valabil.
         § 2. Cursurile istorice şi sistematice vor fi predate astfel încât seminariştii, cu discernământ intelectual, să poată distinge mai uşor adevărul de fals şi, cu mintea deschisă către Dumnezeu care vorbeşte, să poată continua cu adevărat cercetările teologice şi să fie cât mai potriviţi pentru îndeplinirea slujbelor prin angajarea de conversaţii chiar şi cu oamenii culţi ai acestor timpuri.

Can. 350 - § 1. (cf 252 § 1) Disciplinele teologice vor fi predate în lumina credinţei, astfel încât seminariştii să pătrundă în mod profund doctrina catolică, extrasă din Revelaţia divină şi să o exprime în cultura proprie, astfel încât ea să poată fi hrana propriei vieţi spirituale şi să fie un instrument foarte util în angajarea la slujire.
         § 2. Sfânta Scriptură trebuie să fie sufletul întregii teologii şi să informeze toate disciplinele sacre; de aceea se va preda, pe lângă o metodă exegetică îngrijită, capitolele principale ale economiei mântuirii, precum şi temele mai importante ale teologiei biblice.
         § 3. Liturgica va fi predată ţinându-se seama de ponderea ei specială, ca izvor necesar al doctrinei şi al adevăratului spirit creştin.
         § 4. (cf 256 § 2) Până când unitatea pe care Hristos o vrea pentru Biserica sa nu va fi deplin realizată, ecumenismul trebuie va fi una dintre dimensiunile necesare oricărei discipline teologice.

Can. 351 - (cf 256 § 2) Profesorii de ştiinţe sacre, deoarece predau cu mandatul autorităţii bisericeşti, transmit în mod fidel doctrina propusă de aceasta şi se vor supune cu umilinţă, întru totul, magisterului constant şi conducerii Bisericii.

Can. 352 - § 1. (cf 255) Formarea pastorală va fi adaptată condiţiilor locurilor şi timpurilor, înzestrării seminariştilor fie celibatari fie căsătoriţi şi necesităţilor slujirilor pentru care ei se pregătesc.
         § 2. (cf 256 § 1) Seminariştii vor fi formaţi în primul rând în arta catehetică şi omiletică, în celebrarea liturgică, în administrarea parohiei, în dialogul evanghelizator cu necredincioşii sau necreştinii sau cu credincioşii creştini mai puţin fervenţi, în apostolatul social şi în folosirea instrumentelor de comunicare socială, fără neglijarea disciplinelor auxiliare ca psihologia şi sociologia pastorală.
         § 3. (cf 257 § 1) Chiar dacă seminariştii se pregătesc să-şi însuşească slujirea în propria lor Biserică sui iuris, vor fi formaţi în spiritul cu adevărat universal, pentru care să fie pregătiţi să ia parte la deservirea sufletelor oriunde pe pământ; de aceea vor fi învăţaţi cu privire la necesităţile Bisericii universale, şi mai ales în privinţa apostolatului ecumenic şi al evanghelizării.

Can. 353 - (cf 258) Conform normei dreptului particular, se vor efectua exerciţii şi probe care să contribuie mai ales la întărirea formării pastorale, cum sunt serviciul social sau cel caritabil, formarea catehetică, şi în special ucenicia pastorală în cursul formării filosofico-teologice şi ucenicia diaconală înainte de hirotonirea preoţească.

Can. 354 - (cf 236) Formarea proprie a diaconilor ce nu sunt destinaţi sacerdoţiului, se va adapta la normele date mai sus, astfel încât curriculum studiilor să dureze cel puţin trei ani, avându-se în vedere tradiţiile propriei Biserici sui iuris referitoare la diaconia liturgică, a cuvântului şi a carităţii.

Can. 355 - (cf 1027) Cei care vor fi hirotoniţi, vor fi învăţaţi în mod corespunzător cu privire la obligaţiile clericilor şi vor fi educaţi să le primească şi să le îndeplinească din tot sufletul.

Can. 356 - § 1. Rectorul seminarului va trimite în fiecare an un raport referitor la progresul formării seminariştilor Episcopului lor eparhial, sau eventual Superiorului major; va raporta apoi despre starea seminarului celor ce au înfiinţat seminarul.
         § 2. (cf 259 § 2) Episcopul eparhial sau Superiorul major, în scopul de a ajuta formarea seminariştilor lor, va vizita frecvent seminarul, mai ales dacă este vorba despre cei care trebuie promovaţi la hirotonirile sacre.

CAPITOLUL II
DESPRE ÎNSCRIEREA CLERICILOR ÎNTR-O EPARHIE

Can. 357 - § 1. (cf 265) Fiecare cleric trebuie să fie înscris ca şi cleric într-o eparhie sau într-un exarhat, sau într-un institut călugăresc, sau într-o societate de viaţă comună după model călugăresc, sau într-un institut ori într-o asociaţie care are dreptul de la Scaunul Apostolic sau, în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează, de la Patriarh cu consimţământul Sinodului permanent, de a-şi înscrie clerici.
         § 2. Ceea ce este stabilit referitor la înscrierea clericilor într-o eparhie sau demiterea din aceasta, este valabil, cu referinţele de rigoare, şi pentru alte persoane juridice amintite mai sus precum şi, dacă dreptul particular o prevede, pentru însăşi Biserica patriarhală, exceptând cazul în care este prevăzut în mod expres altfel.

Can. 358 - (cf 266 § 1) Prin hirotonirea diaconală cineva este înscris ca şi cleric al eparhiei pentru al cărei serviciu a fost hirotonit, exceptând cazul în care, conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris, a fost deja înscris în aceeaşi eparhie.

Can. 359 - (= 267 § 1) Pentru ca un cleric deja înscris într-o oarecare eparhie să poată trece în mod valid într-o altă eparhie, trebuie să obţină de la Episcopul său eparhial o scrisoare de demitere, iscălită de acelaşi, şi de asemenea o scrisoare de înscriere de la Episcopul eparhial al eparhiei în care doreşte să se înscrie, iscălită de asemenea de acesta.

Can. 360 - § 1. (cf 268 § 1) Transferul clericului într-o altă eparhie, păstrând înscrierea, se face pentru un timp determinat, reînnoită chiar de mai multe ori, prin intermediul unei convenţii scrise, stipulată între cei doi Episcopi eparhiali, în care sunt stabilite drepturile şi îndatoririle clericului sau ale părţilor.
         § 2. După trecerea a cinci ani de la legitimul transfer, clericul va fi înscris prin dreptul însuşi în eparhia care l-a găzduit dacă, faţă de această dorinţă a sa manifestată în scris ambilor Episcopi eparhiali, nici unul dintre aceştia, în decurs de patru luni, nu şi-au manifestat în scris o poziţie contrară.

Can. 361 - (= 271 § 1 a) Nu se va refuza, decât pentru o adevărată necesitate a propriei eparhii sau a Bisericii sui iuris, clericului care cere trecerea sau transferul în altă eparhie care suferă de o penurie gravă de clerici, mai ales pentru evanghelizare, cauză a Bisericii universale, cu condiţia ca acesta să fie pregătit şi apt să îndeplinească această slujire.

Can. 362 - § 1. (cf 271 § 3) Din motive juste, clericul poate fi rechemat din transfer de către propriul său Episcop eparhial, sau trimis înapoi de către Episcopul eparhial care l-a găzduit, respectând convenţiile încheiate şi echitatea.
         § 2. (cf 271 § 2) La reîntoarcerea legitimă din transfer în propria eparhie, rămân stabilite şi apărate toate drepturile pe care le-ar fi avut dacă ar fi rămas înscris în aceasta, prin slujirea sacră.

Can. 363 - (cf 272) Pe un cleric al eparhiei nu-l poate înscrie sau demite din aceasta şi nici nu-i poate acorda în mod valid permisiunea de transfer:
         1° Administratorul Bisericii patriarhale fără consimţământul Sinodului permanent; Exarhul patriarhal şi Administratorul eparhial fără consimţământul Patriarhului;
         2° în celelalte cazuri, Administratorul eparhiei, dacă nu a trecut un an de la vacanţa scaunului eparhial şi atunci cu consimţământul colegiului consilierilor eparhiali.

Can. 364 - (cf 267 § 2) Înscrierea unui cleric într-o eparhie nu încetează decât cu înscrierea validă într-o altă eparhie sau cu pierderea stării clericale.

Can. 365 - § 1. (cf 269) Pentru trecerea sau transferul licit se cer motive juste, cum sunt folosul Bisericii sau binele clericului însuşi; permisiunea nu îi va fi refuzată însă decât pentru motive grave.
         § 2. Dacă dreptul particular al unei Biserici sui iuris stabileşte astfel, pentru trecerea legitimă în eparhia unei alte Biserici sui iuris se cere de asemenea ca Episcopul eparhial care îl demite pe cleric, să obţină consimţământul autorităţii determinate de acelaşi drept particular.

Can. 366 - § 1. (cf 269) Episcopul eparhial nu va înscrie în eparhia sa un cleric străin decât dacă:
         1° o cer necesităţile sau folosul eparhiei;
         2° se convinge el însăşi de aptitudinile clericului pentru îndeplinirea slujirii, mai ales dacă clericul parvine dintr-o altă Biserică sui iuris.
         3° constată dintr-un document legitim demiterea legitimă din eparhie şi are din partea Episcopului eparhial care l-a demis, la nevoie sub secret, mărturii favorabile despre curriculum vitae şi moravurile clericului;
         4° clericul a declarat în scris că vrea să se dedice serviciului noii eparhii conform normei dreptului.
         § 2. Episcopul eparhial va face cunoscut cât mai repede Episcopului eparhial precedent despre înscrierea săvârşită în eparhia sa.

CAPITOLUL III
DESPRE DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE CLERICILOR

Can. 367 - Clericii au ca primă obligaţie să anunţe tuturor Împărăţia lui Dumnezeu şi să reprezinte dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni, în slujirea cuvântului şi a sacramentelor, ba chiar prin întreaga lor viaţă, astfel încât toţi, iubindu-l pe Dumnezeu mai mult ca pe orice şi iubindu-se reciproc, să fie edificaţi şi să crească în Trupul lui Hristos care este Biserica.

Can. 368 - (cf 276) Clericii sunt ţinuţi dintr-un motiv special la perfecţiunea pe care o propune Hristos discipolilor săi, deoarece prin sacra hirotonire sunt consacraţi lui Dumnezeu într-un mod nou, pentru a deveni instrumente mai eficiente ale lui Hristos, eternul Sacerdot, în serviciul poporului lui Dumnezeu, şi pentru a fi în acelaşi timp model exemplar pentru turmă.

Can. 369 - § 1. (cf 276 § 2) Clericilor le incumbă să citească şi să mediteze zilnic cuvântul lui Dumnezeu astfel încât, făcuţi audiatori fideli şi atenţi ai lui Hristos, să devină slujitori adevăraţi ai predicării; să fie zeloşi în rugăciuni, în celebrările liturgice şi mai ales în devotamentul faţă de taina Euharistiei; să-şi examineze zilnic conştiinţa şi să primească frecvent sacramentul penitenţei; să o cinstească pe Sfânta Maria, pururea Fecioară, Mama lui Dumnezeu, şi să implore de la ea harul de a se conforma Fiului ei şi să îndeplinească celelalte practici evlavioase ale propriei Biserici sui iuris.
         § 2. Să dea o consideraţie deosebită direcţiei spirituale şi la timpurile stabilite să facă, conform prescrierilor dreptului particular, retragerile spirituale.

Can. 370 - (= 273) Clericii au obligaţia specială de a acorda res-pect şi ascultare Pontifului Roman, Patriarhului şi Episcopului eparhial.

Can. 371 - § 1. (= 274 § 1) Clericii, având îndeplinite cerinţele dreptului, au dreptul să obţină de la propriul lor Episcop eparhial o oarecare funcţie, slujire sau sarcină pe care să o îndeplinească în serviciul Bisericii.
         § 2. Clericii vor primi şi vor îndeplini cu fidelitate orice funcţie, slujire sau sarcină încredinţată lor de către autoritatea competentă, ori de câte ori necesităţile Bisericii o cer, după judecata aceleiaşi autorităţi.
         § 3. Pentru a putea exercita însă o profesie civilă, se cere permisiunea Ierarhului propriu.

Can. 372 - § 1. (cf 279) Clericilor, după ce şi-au completat formarea ce se cere pentru hirotonirile sacre, le incumbă să nu înceteze să se dedice ştiinţelor sacre, ci dimpotrivă se vor strădui să dobândească o cunoaştere şi o practică mai profundă şi adusă la zi de către aceleaşi, prin cursuri de perfecţionare aprobate de propriul lor Ierarh.
         § 2. Vor frecventa, de asemenea, şi întâlnirile pe care Ierarhul le judecă oportune, pentru promovarea ştiinţelor sacre şi a metodelor pastorale.
         § 3. Nu vor neglija însuşirea ştiinţelor profane, mai ales a acelora care au o legătură mai strânsă cu ştiinţele sacre, convenabil oamenilor culţi.

Can. 373 - (¹ 277) Celibatul clericilor, ales pentru împărăţia cerurilor şi atât de corespunzător sacerdoţiului, va fi stimat pretutindeni, conform tradiţiei Bisericii universale; tot astfel trebuie ţinută la mare cinste starea clericilor legaţi prin căsătorie, consfinţită de secole prin practica Bisericii primitive şi a Bisericilor orientale.

Can. 374 - (cf 277 § 3) Clericii celibatari şi căsătoriţi trebuie să strălucească prin frumuseţea castităţii; dreptul particular este cel care stabileşte mijloacele oportune pentru atingerea acestui scop.

Can. 375 - Clericii căsătoriţi vor oferi un exemplu strălucit celorlalţi credincioşi creştini, prin conducerea vieţii de familie şi prin educarea fiilor.

Can. 376 - (cf 280) Pe cât posibil, se va favoriza lăudabila viaţă comună între clericii celibatari pentru a se ajuta reciproc în cultivarea vieţii spirituale şi intelectuale, şi pentru a putea coopera mai bine în slujirea lor.

Can. 377 - (276 § 2, 3°) Toţi clericii trebuie să celebreze laudele divine, conform dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 378 - (276 § 2, 2°) Clericii vor celebra des Divina Liturghie, conform normei dreptului particular, mai ales în zilele de duminică şi în sărbătorile de poruncă; este viu recomandată celebrarea zilnică.

Can. 379 - (= 275) Clericii, uniţi prin legătura carităţii cu confraţii oricărei Biserici sui iuris, vor lucra toţi la acelaşi scop, adică la edificarea Corpului lui Hristos şi de aceea, în orice condiţie ar fi şi chiar dacă au funcţii diferite, vor coopera între ei şi se vor ajuta reciproc.

Can. 380 - (cf 233 § 1) Clericii îşi vor da silinţa să promoveze toate vocaţiile care tind la slujirea sacră şi la viaţa în institutele de viaţă consacrată, nu numai prin predici, cateheză sau prin alte mijloace oportune, ci, în primul rând, prin mărturia vieţii şi a slujirii lor.

Can. 381 - § 1. Arzând de zelul apostolic, clericii vor fi pentru toţi exemplu de binefacere şi ospitalitate mai ales faţă de bolnavi, loviţi de soartă, persecutaţi, exilaţi şi refugiaţi.
         § 2. (cf 843 § 1) Clericii, dacă nu sunt împiedicaţi de un motiv just, sunt obligaţi să furnizeze ajutoare derivate din bunurile spirituale ale Bisericii, mai ales din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente, credincioşilor creştini care le cer în mod oportun, dispuşi să le primească în mod corect şi să nu li se interzică dreptul de a primi sacramentele.
         § 3. (cf 275 § 2) Clericii vor cunoaşte şi vor promova demnitatea laicilor şi rolul pe care îl au în misiunea Bisericii, mai ales vor recunoaşte diferitele harisme ale laicilor şi, de asemenea, vor folosi competenţa şi experienţa lor spre binele Bisericii, în special prin modalităţile prevăzute de drept.

Can. 382 - (cf 285 § 1) Clericii se vor abţine absolut de la tot ceea ce, conform normelor determinate detaliat de dreptul particular, nu se cuvine propriului statut şi de asemenea vor evita tot ceea ce este străin.

Can. 383 - Clericii, chiar dacă nu este un rău să aibă aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi ceilalţi cetăţeni, totuşi:
         1° (285 § 3) sunt opriţi să-şi asume funcţii publice care comportă o participare la exercitarea puterii civile;
         2° (289 § 1) întrucât serviciul militar corespunde mai puţin stării clericale, nu se vor angaja ca voluntari, decât cu permisiunea Ierarhului propriu;
         3° (289 § 2) se vor folosi de excepţiile pe care legile civile, convenţiile sau obiceiurile le acordă în favoarea exercitării sarcinilor şi funcţiilor publice străine stării clericale, precum şi de la serviciul militar.

Can. 384 - § 1. (cf 287) În calitate de slujitori ai reconcilierii tuturor în dragostea lui Hristos, clericii se vor strădui să promoveze pacea, unitatea şi înţelegerea sprijinită pe dreptate între oameni.
         § 2. Nu vor lua parte activă în partidele politice şi nici în conducerea asociaţiilor sindicale, decât dacă, după judecata Episcopului eparhial, sau dacă dreptul particular prevede astfel, a Patriarhului sau a altei autorităţi, o cere apărarea drepturilor Bisericii sau promovarea binelui comun.

Can. 385 - § 1. Plini de spiritul sărăciei lui Hristos, clericii se vor strădui, prin simplitatea vieţii, să fie mărturisitori, în faţa lumii, ai bunurilor veşnice şi, cu discernământ spiritual, să destineze bunurile temporare unei folosinţe corecte; însă bunurile care le revin cu ocazia exercitării funcţiilor, slujirilor sau a sarcinilor bisericeşti, după ce-şi reţin pentru ei ceea ce este nevoie pentru subzistenţa corespunzătoare şi pentru îndeplinirea obligaţiilor propriei stări, le vor folosi şi le vor împărţi pentru operele de apostolat sau de caritate.
         § 2. (286) Clericilor le este interzis să facă, prin ei sau prin alţii, afaceri sau activităţi neguţătoreşti, în beneficiul lor sau al altora, exceptând cazul în care le este permis de autoritatea determinată de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris sau de către Scaunul Apostolic.
         § 3. (= 285 § 4) Clericilor le este interzisă cămătăria, chiar cu bunuri proprii, decât după consultarea Episcopului eparhial sau, dacă este cazul, a Superiorului major.

Can. 386 - § 1. (= 283 § 1) Deşi nu au obligaţia reşedinţei oficiale, clericii nu vor părăsi eparhia lor pe un timp notabil, determinat de dreptul particular, fără permisiunea măcar presupusă a Ierarhului locului.
         § 2. Clericul care locuieşte în afara propriei eparhii, în ceea ce priveşte obligaţia stării aceluiaşi cleric, este supus Episcopului eparhial al locului; dacă va locui un timp mai îndelungat acolo, îl va înştiinţa fără întârziere pe Ierarhul locului.

Can. 387 - (cf 284) Referitor la îmbrăcămintea pe care trebuie să o poarte clericii, se va respecta dreptul particular.

Can. 388 - Clericii nu se pot folosi de drepturile şi de însemnele legate de demnităţile conferite, în afara locurilor în care autoritatea care le-a conferit demnitatea îşi exercită puterea, sau care a consimţit în scris la concesiunea aceleiaşi demnităţi fără nici o excepţie, sau exceptând cazul în care aceştia însoţesc autoritatea care le-a conferit demnitatea sau o reprezintă, sau dacă au obţinut consimţământul Ierarhului locului.

Can. 389 - Clericii se vor strădui să evite orice dispute; dacă totuşi se iveşte între ei o cauză contencioasă oarecare, se vor încredinţa forului Bisericii, iar aceasta se va face, pe cât posibil, şi când este vorba de o cauză contencioasă între clerici şi alţi credincioşi creştini.

Can. 390 - § 1. (cf 281) Clericii au dreptul la o întreţinere corespunzătoare, şi pentru aceasta vor primi o remuneraţie ca răsplată pentru îndeplinirea funcţiei sau a sarcinii încredinţate lor, iar [remuneraţia], dacă este vorba de clerici căsătoriţi, trebuie să fie suficientă şi pentru întreţinerea familiei lor, exceptând cazul în care s-a prevăzut deja suficient în alt fel.
         § 2. Tot astfel mai au dreptul să li se prevadă, lor şi familiilor lor, dacă sunt căsătoriţi, măsurile corespunzătoare de precauţie şi de siguranţă socială precum şi asistenţa sanitară; pentru ca acest drept să poată duce la rezultat, clericii sunt obligaţi să contribuie cu partea lor, conform dreptului particular, la instituţia despre care vorbeşte can. 1021, § 2.

Can. 391 - (cf 278 § 1) Este dreptul integral al clericilor, rămânând neschimbat can. 578, § 3, să se asocieze cu alţii în vederea urmăririi unor scopuri corespunzătoare stării clericale; este însă de competenţa Episcopului eparhial să judece în mod autentic privitor la această corespondenţă.

Can. 392 - (= 283 § 2) Clericii au dreptul la un concediu anual cuvenit, a cărui durată va fi determinată de dreptul particular.

Can. 393 - Clericii, indiferent de condiţia lor, vor purta în inimă grija pentru toate Bisericile, şi de aceea se vor arăta gata de a servi, oriunde necesită urgenţă, mai ales pentru a-şi exercita slujba în misiuni sau regiuni care suferă de o precară lipsă de clerici, cu permisiunea sau la îndemnul propriului Episcop eparhial sau Superior.

CAPITOLUL IV
DESPRE PIERDEREA STĂRII CLERICALE

Can. 394 - Sacra hirotonire, odată primită în mod valid, nu poate fi niciodată anulată; un cleric îşi pierde totuşi starea clericală prin:
         1° sentinţă judecătorească sau decret administrativ, care declară invalidă sacra hirotonire;
         2° pedeapsa depunerii, impusă legitim;
         3° rescriptul Scaunului Apostolic sau, conform normei can. 397, al Patriarhului; acest rescript nu poate fi dat în mod licit de către Patriarh şi nu este dat nici de către Scaunul Apostolic diaconilor fără motive grave, iar cel privitor la preoţi fără motive foarte grave.

Can. 395 - (= 292) Clericul care, conform normei dreptului, îşi pierde starea clericală, pierde prin aceasta şi drepturile proprii stării clericale şi nu mai este ţinut la nici o obligaţie a statutului clerical, rămânând neschimbat însă can. 396; îi este interzisă exercitarea puterii ordinare, rămânând neschimbate cann. 725 şi 735, § 2; prin dreptul însuşi este privat de toate funcţiile, slujbele şi sarcinile şi de orice putere delegată.

Can. 396 - (= 291) Exceptând cazul în care sacra hirotonire a fost declarată invalidă, pierderea stării clericale nu comportă dispensa de obligaţia celibatului, care este acordată numai de Pontiful Roman.

Can. 397 - Patriarhul, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Biserici patriarhale sau, dacă este pericol în aşteptare, a Sinodului permanent, poate acorda pierderea stării clericale acelor clerici care au domiciliul sau cvasi-domiciliul în limitele teritoriului propriei Biserici patriarhale, care nu sunt obligaţi la celibat sau, dacă sunt ţinuţi, să nu ceară dispensă de la această obligaţie; în celelalte cazuri chestiunea va fi înaintată Scaunului Apostolic.

Can. 398 - (cf 293) Cel ce a pierdut starea clericală prin rescriptul Scaunului Apostolic poate fi admis din nou în rândul clericilor numai de către Scaunul Apostolic; însă, cine a obţinut pierderea stării clericale de la Patriarh, poate fi din nou admis între clerici şi de către Patriarh.

Can. 399 - (cf 207 § 2) Prin numele de laici se înţeleg, în acest Cod, credincioşii creştini cărora le este proprie şi specială particularitatea lumească şi care, trăind în lume, participă la misiunea Bisericii, dar nu sunt nici constituiţi în sacra hirotonire şi nici înscrişi în starea călugărească.