CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XV
DESPRE MAGISTERUL BISERICESC

CAPITOLUL I
DESPRE SARCINA BISERICII DE A ÎNVĂŢA ÎN GENERAL

Can. 595 - § 1. (cf 747) Biserica, căreia Hristos Domnul i-a încredinţat depozitul credinţei astfel încât, asistată de Spiritul Sfânt, să păstreze cu sfinţenie adevărul revelat, să-l pătrundă în profunzime, să-l anunţe şi să-l expună cu fidelitate, are dreptul înnăscut, independent de orice putere omenească, şi obligaţia de a propovădui Evanghelia tuturor oamenilor.
         § 2. Biserica are competenţa de a anunţa mereu şi pretutindeni principiile morale, chiar şi cele referitoare la ordinea socială, precum şi de a pronunţa judecata sa cu privire la orice realitate umană, ori de câte ori o cer demnitatea persoanei umane şi drepturile sale fundamentale sau mântuirea sufletelor.

Can. 596 - (cf 756) Sarcina de a învăţa, în numele Bisericii, este numai de competenţa Episcopilor; totuşi la această sarcină îşi au partea lor, conform normei dreptului, fie cei care, prin efectul hirotonirii sacre, sunt cooperatori ai Episcopilor, fie cei care, fără a fi constituiţi în hirotonirile sacre, au primit mandatul de a învăţa.

Can. 597 - § 1. (= 749) Pontiful Roman, în virtutea sarcinii sale, se bucură de infailibilitate în magister dacă, în calitate de Păstor şi Doctor suprem al tuturor credincioşilor creştini care îi confirmă în credinţă pe fraţii săi, proclamă prin act definitiv o doctrină în materie de credinţă sau de morală, care trebuie respectată.
         § 2. De asemenea, şi Colegiul Episcopilor se bucură de infailibilitate în magister dacă Episcopii reuniţi în Conciliul Ecumenic exercită magisterul şi, ca învăţători şi judecători ai credinţei şi ai moralei pentru Biserica universală, declară o doctrină despre credinţă sau morală ce trebuie definitiv respectată; sau dacă, răspândiţi în lume, păstrând legătura de comuniune între ei şi cu succesorul sfântului Petru, învăţând în mod autentic chestiuni de credinţă şi morală, împreună cu acelaşi Pontif Roman, cad de acord asupra unei formulări unice care trebuie considerată definitivă.
         § 3. Nici o doctrină nu trebuie considerată infailibilă dacă aceasta nu rezultă în mod evident.

Can. 598 - (= 750) Trebuie crezut cu credinţă divină şi catolică tot ceea ce este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu, scris sau transmis prin tradiţie, adică unicului depozit de credinţă încredinţat Bisericii, şi care în acelaşi timp este propus ca fiind revelat în mod divin fie prin magisterul solemn al Bisericii, fie prin magisterul său obişnuit şi universal, care apoi este manifestat de adeziunea comună a credincioşilor creştini sub conducerea magisterului sacru; toţi credincioşii creştini sunt de aceea obligaţi să evite orice doctrină contrară acestuia.

Can. 599 - (= 752) Nu trebuie acordat consensul credinţei, ci o supunere călugărească a intelectului şi a voinţei la o doctrină pe care fie Pontiful Roman, fie Colegiul Episcopilor o enunţă în materie de credinţă şi de morală, când exercită magisterul autentic, chiar dacă nu intenţionează să o proclame printr-un act definitiv; credincioşii creştini se vor îngriji de aceea să evite ceea ce nu corespunde cu aceasta.

Can. 600 - (= 753) Episcopii care sunt în comuniune cu capul Colegiului şi cu membrii, fie individual fie reuniţi în Sinoade sau în Concilii particulare, chiar dacă nu se bucură de infailibilitate în învăţământ, sunt autentici doctori în credinţă şi învăţători ai credincioşilor creştini încredinţaţi grijii lor; credincioşii creştini sunt obligaţi să adere printr-o supunere sufletească călugărească la acest magister autentic al Episcopilor lor.

Can. 601 - Fiecărei Biserici îi incumbă îndatorirea, exercitată în primul rând de Patriarhi şi de Episcopi, de a răspunde întrebărilor permanente ale oamenilor privind sensul vieţii, într-un mod adaptat fiecărei generaţii şi culturi, şi de asemenea de a le oferi soluţii creştine problemelor mai urgente, în lumina Evangheliei, cercetând semnele timpului, astfel încât, lumina lui Hristos, care îi luminează pe toţi oamenii să strălucească tot mai mult, pretutindeni.

Can. 602 - În grija pastorală vor fi recunoscute nu numai principiile ştiinţelor sacre, ci şi descoperirile celorlalte ştiinţe, pentru a fi utilizate astfel încât credincioşii creştini să fie conduşi la o viaţă de credinţă mai conştientă şi reflectată.

Can. 603 - Se va promova cultivarea literaturii şi a artelor, pentru puterea lor de a exprima şi comunica, printr-o singulară eficacitate, sensul credinţei, recunoscând justa libertate şi diversitatea culturilor.

Can. 604 - În primul rând, Păstorii Bisericii sunt cei care se vor îngriji astfel încât între variatele enunţări ale doctrinei, în diferitele Biserici vor păstra şi vor promova acelaşi sens al credinţei, astfel încât integritatea şi unitatea credinţei să nu sufere daune, ci dimpotrivă să fie pusă într-o lumină mai bună catolicitatea Bisericii, printr-o diversitate legitimă.

Can. 605 - Episcopilor, mai ales celor întruniţi în Sinoade sau Concilii, însă singular a Scaunului Apostolic, le revine promovarea cu autoritate, păstrarea şi apărarea cu religiozitate a integrităţii şi unităţii credinţei şi a bunelor moravuri, chiar respingând, ori de câte ori este necesar, părerile care sunt contrare acestora sau admonestând cu privire la cele ce pot să le pună în pericol.

Can. 606 - § 1. Teologii sunt cei care, printr-o mai profunda inteligenţă a misterului mântuirii, a ştiinţelor sacre şi a celor înrudite, precum şi prin specializarea în chestiuni noi, respectând cu fidelitate magisterul autentic al Bisericii, totodată folosindu-se de libertate, explică şi apără credinţa Bisericii şi contribuie la progresul doctrinar.
         § 2. În cercetarea şi exprimarea adevărurilor teologice, ei sunt cei care vor fi zeloşi în edificarea comunităţii de credinţă şi vor coopera cu pricepere la sarcina Episcopilor de a învăţa.
         § 3. (cf 820) Celor care se ocupă cu disciplinele teologice, mai ales în seminare, în universităţile de studii şi în facultăţi, le incumbă cooperarea cu oamenii care excelează în alte ştiinţe, împreunându-şi părerile şi puterile.

CAPITOLUL II
DESPRE SLUJIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

Can. 607 - (cf 761) Slujirea cuvântului lui Dumnezeu, adică predicarea, cateheza şi întreaga instruire creştină, între care trebuie să ocupe un loc de frunte omilia liturgică, va fi nutrită în mod sănătos din Sfânta Scriptură şi se va sprijini pe sfânta tradiţie; dealtfel celebrarea cuvântului lui Dumnezeu va fi favorizată în mod oportun.

Can. 608 - Episcopii, preoţii şi diaconii, fiecare în funcţie de propriul grad al hirotonirii sacre, au primii sarcina slujirii cuvântului lui Dumnezeu pe care o vor exercita conform normei dreptului; şi ceilalţi credincioşi creştini vor participa de bunăvoie la această misiune, fiecare în funcţie de propria capacitate, stare de viaţă şi de mandatul primit.

Art. I
Despre predicarea cuvântului lui Dumnezeu

Can. 609 - (cf 772) Episcopul eparhial are competenţa de a reglementa predicarea cuvântului lui Dumnezeu în teritoriul său, rămânând neschimbat dreptul comun.

Can. 610 - § 1. (763) Episcopii au dreptul de a predica cuvântul lui Dumnezeu oriunde pe pământ, exceptând cazul special în care Episcopul eparhial a interzis-o în mod expres.
         § 2. (cf 764) Preoţii sunt înzestraţi cu facultatea de a predica acolo unde sunt trimişi sau invitaţi legitim.
         § 3. (764) Cu aceeaşi facultate de a predica sunt înzestraţi şi diaconii, dacă dreptul particular nu stabileşte altfel.
         § 4. (cf 766) În împrejurări extraordinare, mai ales pentru a suplini lipsa clericilor, Episcopul eparhial poate da şi celorlalţi credincioşi mandatul de a predica, chiar şi în biserică, rămânând neschimbat can. 614, § 4.

Can. 611 - (cf 766) Toţi cei cărora li s-a încredinţat grija sufletelor, în virtutea funcţiei, sunt înzestraţi cu facultatea de a predica; aceştia pot chiar invita pe orice preot sau diacon să predice celor încredinţaţi grijii lor, rămânând neschimbat can. 610, § 3, dacă nu le este interzis în mod legitim.

Can. 612 - § 1. (cf 765) În institutele călugăreşti sau în societăţile de viaţă comună după model călugăresc, [ordine şi congregaţii] clericale de drept pontifical sau patriarhal, Superiorilor majori le revine reglementarea predicării.
         § 2. Toţi Superiorii, chiar locali, ai oricărui institut de viaţă consacrată, pot invita să predice propriilor membri oricare preot sau diacon, rămânând neschimbat can. 610, § 3, dacă nu le este interzis în mod legitim.

Can. 613 - Împotriva decretului Ierarhului care interzice cuiva să predice, se dă recurs numai în ceea ce priveşte trecerea dreptului asupra altei persoane, [recurs] care trebuie definit fără întârziere.

Can. 614 - § 1. (= 767) Omilia, prin care, pe parcursul anului liturgic, sunt expuse din Sfânta Scriptură misterele credinţei şi normele vieţii creştine, este recomandată cu stăruinţă ca parte a liturghiei însăşi.
         § 2. Parohilor şi rectorilor bisericilor le incumbă obligaţia de a se îngriji ca, măcar în zilele de duminică şi în sărbătorile de poruncă să aibă loc omilia în cadrul Divinei Liturghii şi nu va fi omisă decât pentru un motiv grav.
         § 3. Parohului nu îi este permis să îndeplinească prin altcineva, în mod obişnuit, obligaţia de a predica poporului încredinţat grijii sale, decât pentru un motiv just aprobat de Ierarhul locului.
         § 4. Omilia este rezervată sacerdotului sau, conform normei dreptului particular, diaconului.

Can. 615 - (cf 770) Episcopii eparhiali se vor îngriji prin norme date, ca la timp potrivit să aibă loc o serie specială de sfinte predicări pentru reînnoirea spirituală a poporului creştin.

Can. 616 - § 1. (cf 768) Predicatorii cuvântului lui Dumnezeu, lăsând la o parte cuvintele înţelepciunii omeneşti şi argumentele greu de înţeles, vor predica integral credincioşilor creştini misterul lui Hristos, care este calea, adevărul şi viaţa; vor arăta cum lucrurile pământeşti şi instituţiile omeneşti, conform cu planul lui Dumnezeu Creatorul, sunt orânduite şi spre mântuirea oamenilor şi de aceea pot contribui nu puţin la edificarea Corpului lui Hristos.
         § 2. [Predicatorii] vor învăţa de asemenea şi doctrina Bisericii referitoare la demnitatea persoanei umane şi la drepturile sale fundamentale, la viaţa de familie, la consorţiul civil şi social, precum şi la sensul justiţiei de realizat în viaţa economică şi în muncă, ceea ce contribuie la edificarea păcii pe pământ şi promovarea progresului popoarelor.

Art. II
Despre formarea catehetică

Can. 617 - (cf 773) Fiecărei Biserici sui iuris, mai ales Episcopilor acestora, le revine obligaţia gravă de a învăţa [pe alţii] cateheza, prin care credinţa să fie dusă la maturare şi să fie format discipolul lui Hristos, printr-o cunoaştere mai profundă şi mai ordonată a doctrinei lui Hristos şi o adeziune tot mai strânsă la Persoana sa.

Can. 618 - (775 § 2) Părinţii au primii obligaţia de a forma fiii în credinţa şi practica vieţii creştine prin cuvânt şi exemplu; aceeaşi obligaţie au cei ce ţin locul părinţilor, precum şi naşii.

Can. 619 - Pe lângă familia creştină, parohia însăşi şi chiar orice comunitate bisericească trebuie să se îngrijească de instruirea catehetică a membrilor lor şi de integrarea lor în comunitatea însăşi, oferindu-le acele condiţii în care să-şi poată trăi cât mai deplin ceea ce au învăţat.

Can. 620 - Asociaţiile, mişcările şi cercurile de credincioşi creştini care urmăresc fie scopuri de pietate şi de apostolat, fie opere de caritate şi de ajutorare, se vor îngriji de formarea călugărească a membrilor lor sub conducerea Ierarhului locului.

Can. 621 - § 1. Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale sau Consiliului Ierarhilor, în limitele teritoriului propriei Biserici, este competent să dea norme despre formarea catehetică, care să fie reunite în mod ordonat într-un îndrumător catehetic, respectând ceea ce a fost stabilit de autoritatea supremă a Bisericii.
         § 2. În îndrumătorul catehetic se va ţine seama de caracterul special al Bisericilor orientale, astfel încât în predarea catehezei se va remarca importanţa biblică şi liturgică precum şi tradiţiile propriei Biserici sui iuris în patrologie, hagiografie şi în iconografie.
         § 3. Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau Consiliul Ierarhilor este cel care se va îngriji să adapteze catehismele pentru diferitele grupuri de credincioşi creştini şi să fie prevăzute totodată şi cu materiale ajutătoare şi documentaţii şi de asemenea să fie încurajate diversele iniţiative catehetice şi să fie puse de acord între ele.

Can. 622 - § 1. În fiecare Biserică sui iuris va exista o comisie pentru probleme catehetice, care poate fi constituită chiar şi cu alte Biserici sui iuris pentru acelaşi teritoriu sau regiune socio-culturală.
         § 2. (775 § 3) Comisia pentru probleme catehetice va avea la dispoziţie şi un centru catehetic, care este sprijinul aceloraşi Biserici, pentru a organiza iniţiative catehetice în mod coordonat şi mai eficace şi, pe lângă aceasta, pentru a servi formării, chiar permanente, a cateheţilor.

Can. 623 - § 1. Episcopul eparhial este cel care va promova, va conduce şi va reglementa învăţământul catehetic în eparhia sa cu maximă atenţie.
         § 2. În acest scop va exista în curia eparhială un centru catehetic eparhial.

Can. 624 - § 1. (cf 777) Parohul trebuie să-şi dea silinţa la maximum, respectând normele stabilite de autoritatea competentă, pentru a preda cateheza tuturor celor care au fost încredinţaţi grijii sale pastorale, de orice vârstă sau condiţie ar fi.
         § 2. (cf 776) Preoţii şi diaconii alăturaţi parohiei au obligaţia de a-şi presta opera de ajutor parohilor; membrii institutelor călugăreşti, însă, [îl vor presta] conform normei cann. 479 şi 542.
         § 3. Ceilalţi credincioşi creştini formaţi în mod corespunzător se vor strădui să-şi dea ajutorul cu bunăvoinţă în opera de predare a catehezei.

Can. 625 - (cf 776) Cateheza trebuie să aibă o raţiune ecumenică, prezentând o imagine corectă a celorlalte Biserici şi comunităţi bisericeşti; cu toate acestea, se va îngriji întru totul de corecta raţiune a catehezei catolice.

Can. 626 - Toţi cei care deservesc cateheza îşi vor aminti că reprezintă Biserica şi că au fost trimişi pentru a împărtăşi cuvântul revelat al lui Dumnezeu şi nu pe cel propriu; de aceea vor expune integral doctrina Bisericii, însă în modul potrivit celor ce sunt catehizaţi şi răspunzând exigenţelor culturii lor.

CAPITOLUL III
DESPRE EDUCAŢIA CATOLICĂ

Can. 627 - § 1. (cf 793) Grija educării fiilor revine în primul rând părinţilor şi celor care le ţin locul; de aceea este de datoria lor ca, în cadrul familiei creştine iluminată de credinţă şi însufleţită de dragostea reciprocă, să-şi educe fiii mai ales în evlavia faţă de Dumnezeu şi în iubirea aproapelui.
         § 2. Dacă puterile lor proprii sunt depăşite pentru a da fiilor o educaţie integrală, tot părinţilor le revine datoria să încredinţeze altora o parte din sarcina educaţiei şi, de asemenea, să aleagă mijloacele educative necesare sau utile.
         § 3. Părinţii, în alegerea mijloacelor de educaţie, vor avea o libertate justă, rămânând neschimbat can. 633; de aceea credincioşii creştini se vor strădui ca acest drept să le fie recunoscut de către societatea civilă şi să fie sprijinit cu ajutoare oportune, corespunzător exigenţelor justiţiei.

Can. 628 - § 1. (cf 794 § 1) Biserica, întrucât prin botez a generat noi creaturi, trebuie să se îngrijească de educaţia lor catolică, împreună cu părinţii.
         § 2. Toţi cei cărora li s-a încredinţat grija sufletelor, trebuie să-i ajute pe părinţi în educarea fiilor lor, să-i facă conştienţi de propriile drepturi şi obligaţii şi să ia măsuri pentru educaţia călugărească mai ales a tineretului.

Can. 629 - (cf 795) Toţi educatorii se vor îngriji să tindă la formarea integrală a persoanei umane astfel încât tinerii, prin cultivarea armonioasă a calităţilor fizice, intelectuale şi morale înnăscute, să fie formaţi pentru o mai perfectă cunoaştere şi iubire a lui Dumnezeu, pentru a stima valorile umane şi morale cu conştiinţă dreaptă, pentru a le îmbrăţişa cu adevărată libertate şi, cultivând împreună simţul justiţiei şi al responsabilităţii sociale, pentru a urmări o convieţuire frăţească cu ceilalţi.

Can. 630 - § 1. Credincioşii creştini se vor strădui mereu, cu multă generozitate, ca binefacerile corespunzătoare educaţiei şi instrucţiei să poată fi extinse cât mai repede la toţi oamenii şi pe tot pământul, având o grijă specială faţă de cei care sunt mai puţin norocoşi.
         § 2. Toţi credincioşii creştini vor favoriza iniţiativele corespunzătoare ale Bisericii în promovarea educaţiei, în primul rând pentru înfiinţarea, îndrumarea şi susţinerea şcolilor.

Art. I
Despre şcoli, mai ales cele catolice

Can. 631 - § 1. (cf 796 § 1) Printre diferitele instrumente de educaţie se va încurajat cu grijă deosebită şcoala catolică, în care se va întâlni solicitudinea părinţilor, a profesorilor şi a comunităţii bisericeşti.
         § 2. (= 800) Biserica are dreptul de a înfiinţa şi de a conduce şcoli de orice fel şi grad.

Can. 632 - (= 803 § 3) Şcoala nu va fi considerată catolică de drept, dacă nu a fost înfiinţată ca atare de Episcopul eparhial sau de autoritatea bisericească superioară ori recunoscută ca atare de către aceiaşi.

Can. 633 - § 1. Episcopului eparhial are competenţa de a judeca şi de a dispune de oricare şcoală, dacă răspunde exigenţelor educaţiei creştine sau nu; de asemenea tot lui îi revine competenţa de a interzice, dintr-o cauză gravă, credincioşilor creştini să frecventeze o oarecare şcoală.
         § 2. (cf 798) Părinţii se vor îngriji să-şi trimită fiii în şcolile catolice, la fel cu celelalte.

Can. 634 - § 1. Şcoala catolică are obligaţia proprie de a crea un ambient al comunităţii şcolare animat de spiritul evanghelic al libertăţii şi carităţii, de a-i ajuta pe adolescenţi ca în dezvoltarea persoanei lor să crească împreună conform noii creaturi care au devenit prin botez, precum şi de a-i ordona toată cultura umană spre vestirea mântuirii, astfel încât cunoştinţele pe care elevii le dobândesc treptat despre lume, viaţă şi om să fie luminate de credinţă.
         § 2. Este de datoria aceleiaşi şcoli catolice, sub conducerea autorităţii bisericeşti competente, să acomodeze toate acestea la condiţii proprii, dacă în cea mai mare parte este frecventată de elevi acatolici.
         § 3. Şcolii catolice, nu mai puţin decât altor şcoli, îi revine urmărirea scopurilor culturale şi formarea umană şi socială a tinerilor.

Can. 635 - (802) Episcopii eparhiali sunt cei care se vor îngriji în primul rând să existe şcoli catolice, mai ales acolo unde lipsesc alte şcoli sau nu sunt adecvate, chiar şcoli profesionale şi tehnice, ori de câte ori sunt necesare din motive speciale, conform împrejurărilor de loc şi de timp.

Can. 636 - § 1. (cf 805) Instruirea catehetică în orice şcoală este subordonată autorităţii şi vigilenţei Episcopului eparhial.
         § 2. Episcopului eparhial îi revine de asemenea datoria de a numi sau de a aproba profesorii de religie catolică precum şi, dacă o cere un motiv de credinţă sau de morală, de a-i înlătura sau de a pretinde să fie înlăturaţi.

Can. 637 - (cf 798) În şcolile în care învăţământul catolic lipseşte sau, după aprecierea Episcopului eparhial, nu este suficient, trebuie suplinită adevărata formare catolică a tuturor elevilor catolici.

Can. 638 -

Can. 636 - § 1. (cf 805) Instruirea catehetică în orice şcoală este subordonată autorităţii şi vigilenţei Episcopului eparhial.
         § 2. Episcopului eparhial îi revine de asemenea datoria de a numi sau de a aproba profesorii de religie catolică precum şi, dacă o cere un motiv de credinţă sau de morală, de a-i înlătura sau de a pretinde să fie înlăturaţi.

Can. 637 - (cf 798) În şcolile în care învăţământul catolic lipseşte sau, după aprecierea Episcopului eparhial, nu este suficient, trebuie suplinită adevărata formare catolică a tuturor elevilor catolici.

Can. 638 - § 1. (cf 806 § 1) Episcopului eparhial îi revine dreptul de a face vizita canonică în toate şcolile catolice existente în eparhia sa, cu excepţia şcolilor care sunt deschise exclusiv pentru proprii elevi ai unui institut de viaţă consacrată de drept pontifical sau patriarhal, şi rămânând neschimbată în toate cazurile autonomia institutelor de viaţă consacrată privind conducerea şcolilor proprii.
         § 2. Acolo unde există mai mulţi Episcopi eparhiali, dreptul de a face vizita canonică îi revine celui care a întemeiat sau a aprobat şcoala, dacă nu se prevede altfel în statutele de întemeiere sau într-o convenţie specială făcută între ei.

Can. 639 - (cf 804 § 2) Profesorii, deoarece sunt principalii responsabili pentru ca şcoala catolică să poată duce la bun sfârşit scopurile şi iniţiativele, trebuie să fie eminenţi prin doctrină şi exemplari prin mărturia vieţii, să presteze opera de colaborare în primul rând cu părinţii dar şi cu celelalte şcoli.

Art. II
Despre universităţile catolice de studii

Can. 640 - § 1. Universitatea catolică de studii urmăreşte acest scop: de a se realiza o prezenţă publică, stabilă şi universală a mentalităţii creştine în întreaga operă de promovare a culturii superioare; de aceea constituie îndrumarea de ordin superior spre cercetare, reflexie şi instruire, în care cunoaşterea umană multiformă să fie iluminată de lumina Evangheliei.
         § 2. Celelalte institute de studii superioare sau facultăţi catolice autonome, care urmăresc aceleaşi scopuri sunt echivalate cu universităţile catolice de studii, însă nu cu universităţile şi facultăţile de studii bisericeşti despre care vorbesc cann. 646 - 650.

Can. 641 - În universităţile catolice de studii fiecare disciplină va fi cultivată conform propriilor principii şi propriei metode şi cu acea libertate proprie de cercetarea ştiinţifică, astfel încât să se obţină zi de zi o înţelegere mai aprofundată a acelor discipline şi, examinând cu maximă atenţie problemele şi cercetările noi ale epocii care progresează, să cunoască mai bine în ce fel credinţa şi raţiunea se pun de acord într-un unic adevăr, şi să formeze oameni cu adevărat deosebiţi în doctrină, pregătiţi să-şi asume funcţiile mai importante în societate şi să fie martori ai credinţei în lume.

Can. 642 - § 1. Universitatea catolică de studii este un institut de studii superioare, care este înfiinţat sau aprobat ca atare fie de autoritatea administrativă superioară a Bisericii sui iuris, după consultarea prealabilă a Scaunului Apostolic, fie de către însuşi Scaunul Apostolic; aceasta trebuie să rezulte dintr-un document public.
         § 2. În limitele teritoriului Bisericii patriarhale, această autoritate superioară este Patriarhul cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale.

Can. 643 - (811) În universităţile catolice de studii în care nu există nici o facultate de teologie, se vor preda cel puţin cursuri de teologie adaptate studenţilor diferitelor facultăţi.

Can. 644 - (cf 812) Cei care predau discipline legate de credinţă şi moravuri în universităţile catolice de ştiinţe, trebuie să fie înzestraţi cu mandatul autorităţii bisericeşti, desemnaţi de cei despre care vorbeşte can. 642; aceeaşi autoritate poate retrage acest mandat pentru o cauză gravă, mai ales dacă lipsesc calităţile ştiinţifice sau pedagogice, probitatea sau integritatea doctrinei.

Can. 645 - (cf 813) Ierarhii sunt cei care vor prevedea, împreunându-şi părerile, să existe, chiar şi în celelalte universităţi, cămine şi centre universitare catolice, în care credincioşii creştinii, aleşi şi pregătiţi cu grijă, vor oferi tineretului universitar un ajutor spiritual şi intelectual permanent.

Art. III
Despre universităţile bisericeşti de studii şi despre facultăţi

Can. 646 - Vor fi promovate cu stăruinţă, în primul rând de către Ierarhi, universităţile de studii bisericeşti şi facultăţile, adică cele ce se ocupă mai ales de Revelaţia divină şi de ştiinţele legate de aceasta, şi care de aceea sunt unite mai strâns cu sarcina Bisericii de a evangheliza.

Can. 647 - (815) Scopul universităţii şi a facultăţii de studii bisericeşti este:
         1° de a cerceta mai profund şi ştiinţific Revelaţia divină şi ceea ce este legat de aceasta, de a explicita şi de a orândui sistematic adevărurile Revelaţiei divine, de a considera în lumina sa noile chestiuni ale epocii noastre şi de a le arăta oamenilor contemporani într-un mod acomodat propriilor lor culturi;
         2° de a-i instrui cât mai profund pe studenţi în diferitele discipline, corespunzător doctrinei catolice, şi de a-i pregăti corespunzător pentru diferite opere de apostolat, de slujire sau de predare a aceloraşi discipline şi de a promova formarea permanentă.

Can. 648 - (cf 817) Universităţile şi facultăţile bisericeşti de studii sunt cele care, întemeiate sau aprobate canonic de autoritatea bisericească competentă, cultivă şi predau ştiinţele sacre şi ştiinţele legate de ele, şi sunt înzestrate cu dreptul de a conferi grade academice care au efecte canonice.

Can. 649 - (cf 816 § 1) Înfiinţarea sau aprobarea universităţilor şi facultăţilor bisericeşti de studii se face de către Scaunul Apostolic sau de autoritatea administrativă superioară de care vorbeşte can. 642, împreună cu Scaunul Apostolic.

Can. 650 - (cf 816 § 2) Cu privire la statutele universităţilor şi facultăţilor bisericeşti de studii se vor aplica normele date de Scaunul Apostolic, mai ales în ceea ce priveşte conducerea, administrarea, numirea docenţilor sau încetarea funcţiei lor, programa de studii şi conferirea gradelor academice.

CAPITOLUL IV
DESPRE MIJLOACELE DE COMUNICARE SOCIALĂ ŞI ÎN SPECIAL DESPRE CĂRŢI

Can. 651 - § 1. (cf 761) Pentru a urmări sarcina de a anunţa Evanghelia oriunde pe pământ, Biserica trebuie să utilizeze mijloacele potrivite şi de aceea trebuie să-i fie revendicat pretutindeni dreptul de a utiliza mijloacele de comunicare socială şi în special de a edita în mod liber scrierile.
         § 2. (= 822 § 3) Toţi credincioşii creştini vor colabora, fiecare prin partea sa, în misiunea atât de mare a Bisericii şi vor susţine şi sprijini iniţiativele acestui apostolat; pe lângă acestea, mai ales cei care sunt experţi în realizarea şi transmiterea comunicaţiilor, se vor strădui să colaboreze la activitatea Episcopilor şi de asemenea să-şi dea toată silinţa ca întrebuinţarea aceloraşi mijloace de comunicaţie să fie pătrunsă de spiritul lui Hristos.

Can. 652 - § 1. (= 822 § 3) Episcopii eparhiali se vor griji ca, mai ales cu ajutorul institutelor pentru care se ocupă de mijloacele de comunicare socială, credincioşii creştini vor fi instruiţi cu privire la utilizarea critică şi folositoare a aceloraşi instrumente; vor favoriza cooperarea dintre aceste institute diferite; vor prevedea formarea experţilor; în sfârşit vor promova iniţiativele bune, în primul rând lăudând şi binecuvântând cărţile bune: aşa este mai eficient decât pedepsind şi condamnând pe cele rele.
         § 2. (cf 823 § 2) Episcopul eparhial, Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, Consiliul Ierarhilor şi Scaunul Apostolic, are competenţa de a tutela integritatea credinţei şi a moravurilor, pentru a interzice credincioşilor creştini să utilizeze sau să comunice altora mijloacele de comunicare socială, ori de câte ori acestea sunt în detrimentul aceleiaşi integrităţi.

Can. 653 - (cf 831 § 2) Este de datoria dreptului particular să stabilească norme mai precise asupra utilizării radiofoniei, cinematografiei, televiziunii şi a altora de acest fel, când tratează despre cele referitoare la doctrina catolică sau la moravuri.

Can. 654 - (cf 824 § 2) Normele dreptului comun pentru cărţi sunt valabile pentru orice alte scrieri sau cuvântări reproduse prin orice fel de invenţii tehnice şi destinate difuzării în public.

Can. 655 - § 1. (cf 825) Este necesar ca accesul credincioşilor creştini la Sfânta Scriptură să fie larg deschis; în consecinţă Episcopii eparhiali se vor îngriji de întocmirea de versiuni corespunzătoare şi fidele, prevăzute cu explicaţii suficiente, acolo unde lipsesc, ba chiar, ori de câte ori poate fi convenabil şi util, colaborând cu alţi creştini.
         § 2. Toţi credincioşii creştini şi mai ales păstorii de suflete se vor îngriji să răspândească exemplare ale Sfintei Scripturi prevăzute cu adnotări corespunzătoare chiar şi pentru uzul necreştinilor.
         § 3. Cu uzul liturgic sau catehetic se vor folosi numai acele ediţii ale Sfintei Scripturi care sunt înzestrate cu aprobarea bisericească; celelalte ediţii trebuie să aibă cel puţin permisiunea bisericească.

Can. 656 - § 1. (cf 826) În celebrările liturgice se vor utiliza numai cărţile înzestrate cu aprobarea bisericească.
         § 2. (826 § 3) Cărţile de rugăciuni sau de devoţiuni destinate uzului public sau privat al credincioşilor creştini au nevoie de permisiunea bisericească.

Can. 657 - § 1. Aprobarea textelor liturgice, în prealabil revizuite de către Scaunul Apostolic, este rezervată Patriarhului în Bisericile patriarhale, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale; Mitropolitului în Bisericile mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor; în celelalte Biserici acest drept îi revine numai Scaunului Apostolic şi, în limitele stabilite de către acelaşi, Episcopilor şi grupărilor lor constituite în mod legitim.
         § 2. Aceloraşi autorităţi le revine de asemenea dreptul de a aproba traducerile aceloraşi cărţi destinate uzului liturgic, după ce le-au relatat Scaunului Apostolic, dacă este vorba de Bisericile patriarhale sau mitropolitane sui iuris.
         § 3. (826 § 2) Pentru reeditarea cărţilor liturgice, a unei părţi a lor sau a traducerilor lor în altă limbă, ce sunt destinate uzului liturgic, se cere şi este suficient să rezulte despre concordanţa cu ediţia aprobată dintr-un atestat al Ierarhului locului, despre care se vorbeşte în can. 662, § 1.
         § 4. În schimbările textelor liturgice se va respecta can. 40, § 1.

Can. 658 - § 1. (cf 827 § 1) Catehismele, precum şi alte scrieri destinate formării catehetice în şcoli de orice fel şi grad, precum şi traducerile acestora, au nevoie de aprobarea bisericească.
         § 2. (827 § 3) Aceeaşi normă se va aplica şi altor cărţi ce tratează credinţa şi moravurile, dacă se utilizează ca texte pe care se bazează formarea catehetică.

Can. 659 - (cf 827 § 3) Se recomandă ca orice scriere care ilustrează credinţa catolică sau moravurile, să fie prevăzută cel puţin cu licenţa bisericească, rămânând neschimbate prescrierile institutelor de viaţă consacrată care pretind mai mult.

Can. 660 - (= 831) Credincioşii nu vor scrie nimic în jurnale, foile sau revistele periodice care au obiceiul să atace în mod deschis religia catolică sau bunele moravuri, decât pentru o cauză justă şi raţională; clericii şi membrii institutelor călugăreşti, au însă în plus nevoie de licenţa celor despre care vorbeşte can. 662.

Can. 661 - § 1. Licenţa bisericească exprimată prin singurul cuvânt «imprimatur», înseamnă că opera este imună de erorile privind credinţa catolică şi moravurle.
         § 2. Aprobarea concesionată de autoritatea competentă arată însă că textul este acceptat de Biserică sau că opera este conformă cu doctrina autentică a Bisericii.
         § 3. În plus, dacă opera este lăudată sau binecuvântată de Episcopul eparhial sau de autoritatea superioară, aceasta înseamnă că exprimă bine doctrina autentică a Bisericii şi de aceea este de recomandat.

Can. 662 - § 1. (cf 824 § 1) Aprobarea sau licenţa bisericească pentru publicarea cărţilor, dacă nu este stabilit în mod expres altfel în drept, poate fi acordată fie de către propriul Ierarh al locului autorului, fie de către Ierarhul locului, unde se vor publica scrierile, fie în fine, de autoritatea superioară care îşi exercită puterea executivă de conducere asupra persoanelor sau locurilor.
         § 2. (= 832) Membrii institutelor călugăreşti, pentru a putea publica scrieri privind chestiuni despre credinţa catolică şi despre moravuri, au nevoie şi de permisiunea Superiorului lor major, conform normei tipicelor sau statutelor.

Can. 663 - § 1. (cf 829) Licenţa pentru a edita o operă sau aprobarea unei opere oarecare, lăudarea sau binecuvântarea este valabilă pentru textul original, însă nu şi pentru noile ediţii sau traduceri.
         § 2. Dacă este vorba de ediţiile Sfintei Scripturi sau a altor cărţi care, conform normei dreptului cer aprobarea bisericească, nu este suficientă acordarea legitimă a aprobării de către un singur Ierarh al locului, pentru ca acestea să poată fi folosite în altă eparhie, ci se cere consimţământul explicit al Ierarhului locului aceleiaşi eparhii.

Can. 664 - § 1. (cf 830) Judecarea cărţilor poate fi încredinţată de către Ierarhul locului unor cenzori de pe lista alcătuită de către Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de către Consiliul Ierarhilor sau, după propria sa prudenţă, altor persoane în care are încredere; se poate constitui în cele din urmă o comisie specială de cenzori pe care Ierarhul locului, Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau Consiliul Ierarhilor o pot consulta.
         § 2. Vor fi aleşi cenzori cei care se deosebesc prin ştiinţă, doctrină dreaptă, prudenţă, iar în îndeplinirea funcţiei lor, lăsând la o parte orice parţialitate către persoane, îşi vor exprima judecata lor conform doctrinei catolice, precum este propus de către magisterul autentic al Bisericii.
         § 3. Cenzorii trebuie să-şi exprime opinia în scris; dacă aceasta este favorabilă, Ierarhul, după judecata sa prudentă, va acorda licenţa sau aprobarea semnând cu propriul nume; altfel va comunica autorului operei motivele refuzului.

Can. 665 - § 1. Parohii şi rectorii bisericilor vor evita să expună, să vândă sau să distribuie în bisericile lor icoane sau imagini străine artei sacre autentice sau cărţi care se împacă mai puţin cu religia creştină sau cu moravurile.
         § 2. De asemenea parohii şi rectorii bisericilor precum şi conducătorii şcolilor catolice trebuie să aibă grijă ca spectacolele de orice fel care se desfăşoară sub patronajul lor să fie alese cu simţul discernământului creştin.
         § 3. Toţi credincioşii creştini vor evita toate cele despre care vorbeşte § 1, pentru a nu produce daune spirituale lor sau altora prin cumpărarea, vânzarea, citirea sau comunicarea către alţii.

Can. 666 - § 1. Opera intelectuală a unui autor este tutelată de drept fie ori de câte ori o manifestă personalitatea aceluia, fie ori de câte ori este izvor de drepturi patrimoniale.
         § 2. Sunt sub tutela dreptului textele legilor şi ale actelor oficiale ale oricărei autorităţi bisericeşti precum şi colecţiile lor autentice; de aceea reeditarea lor nu este licită decât după ce s-a obţinut licenţa din parte aceleiaşi [autorităţi] sau a autorităţii superioare şi respectând condiţiile prescrise de către aceasta.
         § 3. În dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris vor fi emise norme determinate mai precis cu privire la acest argument, respectând prescrierile dreptului civil privind drepturile de autor.