CCEO

Can. 1007 - (cf 1254) Biserica, în procurarea binelui spiritual al oamenilor, are nevoie şi se foloseşte de bunuri temporare, ori de câte ori i-o cere misiunea sa proprie; de aceea, ea are dreptul înnăscut de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina acele bunuri temporare care îi sunt necesare pentru scopurile sale proprii, mai ales pentru cultul divin, pentru operele de apostolat şi de caritate, precum şi pentru întreţinerea corespunzătoare a miniştrilor săi.

Can. 1008 - § 1. (= 1273) Pontiful Roman este administratorul şi dispunătorul suprem al tuturor bunurilor temporare ale Bisericii.
         § 2. (= 1256) Proprietatea bunurilor temporare ale Bisericii, sub autoritatea supremă a Pontifului Roman, aparţine acelei persoane juridice care le-a dobândit în mod legitim.

Can. 1009 - § 1. (cf 1255) Orice persoană juridică este subiect capabil să dobândească, să posede, să administreze şi să înstrăineze bunuri temporare, conform normei dreptului canonic.
         § 2. (1257 § 1) Toate bunurile temporare care aparţin persoanelor juridice sunt bunuri bisericeşti.

Can. 1010 - (cf 1259) Persoanele juridice pot dobândi bunuri temporare prin toate mijloacele juste, care sunt permise şi altora.

Can. 1011 - (cf 1260) Autoritatea competentă are dreptul să pretindă de la credincioşii creştini cele ce sunt necesare pentru propriile scopuri ale Bisericii.

Can. 1012 - § 1. (cf 1263) Episcopul eparhial are dreptul de a impune ori de câte ori este necesar astfel pentru binele eparhiei, cu consimţământul consiliului pentru treburile economice, persoanelor juridice supuse lui, contribuţii proporţionale cu veniturile fiecărei persoane; nici o contribuţie, însă, nu poate fi impusă asupra ofertelor ce se primesc cu ocazia celebrării Divinei Liturghii.
         § 2. (cf 1263 b) Persoanelor fizice li se pot impune contribuţii numai conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 1013 - § 1. (¹ 1264) Episcopul eparhial este cel care va determina, în limitele stabilite de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, taxele pentru diferitele acţiuni ale puterii de conducere şi ofertele ce se fac cu ocazia celebrării Divinei Liturghii, a sacramentelor, a sacramentalelor, sau a oricăror altor celebrări liturgice, exceptând cazul în care dreptul comun prevede altfel.
         § 2. (cf 952) Patriarhii şi Episcopii eparhiali ai diferitelor Biserici sui iuris, care îşi exercită puterea pe acelaşi teritoriu, se vor îngriji, împreunându-şi părerile, să stabilească aceeaşi normă pentru taxe şi oferte.

Can. 1014 - (cf 1266) În toate bisericile, care, de obicei, sunt deschise credincioşilor creştini, Episcopul eparhial poate dispune să se adune oferte pentru anumite iniţiative ale Bisericii.

Can. 1015 - (cf 1265) Nu le este permis persoanelor fizice sau juridice să adune milostenii decât cu permisiunea autorităţii căreia sunt supuse şi cu consimţământul scris dat de Ierarhul locului unde se adună milosteniile.

Can. 1016 - § 1. (= 1267 § 3) Ofertele făcute pentru un scop determinat nu pot fi destinate decât aceluiaşi scop.
         § 2. Exceptând cazul în care este stabilit contrariul, ofertele făcute conducătorilor sau administratorilor oricărei persoane juridice se presupun ca fiind date aceleiaşi persoane juridice.
         § 3. Aceste oferte nu pot fi refuzate decât pentru o cauză justă, iar în cazuri de importanţă majoră, cu permisiunea Ierarhului; se cere permisiunea aceluiaşi Ierarh pentru a accepta oferte grevate de o îndatorire modală sau de o condiţie, rămânând neschimbat can. 1042.

Can. 1017 - (cf 1268) Biserica acceptă prescrierea şi pentru bunurile temporare, conform normei cann. 1540-1542.

Can. 1018 - (cf 1269, 1205) Lucrurile sacre, adică cele ce sunt destinate cultului divin, cu dedicaţie sau binecuvântare, dacă sunt în stăpânirea [persoanelor] particulare, pot fi dobândite de către persoanele particulare prin prescriere, însă nu este licit să fie folosite pentru întrebuinţări profane, dacă nu şi-au pierdut dedicaţia sau binecuvântarea; dacă, însă, aparţin unei persoane juridice bisericeşti, pot fi dobândite numai de o altă persoană juridică bisericească.

Can. 1019 - (cf 1270, 638) Lucrurile imobile, lucrurile mobile preţioase, adică cele ce au o deosebită valoare artistică, istorică sau materială, drepturile şi acţiunile, fie personale, fie reale, care aparţin Scaunului Apostolic, se prescriu în intervalul de o sută de ani; cele care aparţin unei oarecare Biserici sui iuris sau unei eparhii, în interval de cincizeci de ani, însă cele care aparţin altei persoane juridice, în interval de treizeci de ani.

Can. 1020 - § 1. Toate autorităţile au obligaţia gravă de a se îngriji astfel încât bunurile temporare dobândite de Biserică, să fie înscrise pe numele persoanei juridice interesate, observându-se toate prescrierile dreptului civil, care pun sub ocrotire drepturile Bisericii.
         § 2. Dacă, însă, nu este concesionat de dreptul civil ca bunurile temporare să fie înscrise pe numele persoanei juridice, fiecare autoritate va avea grijă ca, după ce a audiat experţii în dreptul civil şi consiliul competent, drepturile Bisericii să rămână nevătămate, folosind modalităţile valide în dreptul civil.
         § 3. Aceste prescrieri vor fi respectate şi în ceea ce priveşte bunurile temporare posedate legitim de o persoană juridică, a cărei dobândire nu este confirmată încă prin documente.
         § 4. Autoritatea imediat superioară este obligată să stăruie în observarea acestor prescrieri.

Can. 1021 - § 1. (= 1274 § 1) În fiecare eparhie va exista, conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris, o instituţie specială care să adune laolaltă bunurile sau ofertele cu scopul de a prevedea în mod corespunzător la remuneraţia potrivită, fundamental egală, a tuturor clericilor care prestează serviciul spre binele eparhiei, dacă nu le este prevăzut altfel.
         § 2. Acolo unde nu sunt încă bine organizate măsurile de precauţie şi de siguranţă socială, precum şi de asistenţă medicală, în favoarea clericului, dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris va prevedea întemeierea institutelor care, sub supravegherea Ierarhului locului, să pună acestea sub ocrotire.
         § 3. În fiecare eparhie, ori de câte ori este necesar, se va constitui, în modul determinat de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, un fond comun din care Episcopii eparhiali să poată satisface obligaţiile faţă de alte persoane, care deservesc Biserica, şi să facă faţă diferitelor nevoi ale eparhiei, şi din care, eparhiile mai bogate, să le poată ajuta pe cele mai sărace.

Can. 1022 - § 1. (= 1276) Episcopul eparhial este cel care va supraveghea administrarea tuturor bunurilor bisericeşti, care se găsesc în limitele teritoriului eparhiei şi care nu sunt sustrase puterii sale de conducere, rămânând neschimbate titlurile legitime, care îi atribuie drepturi mai mari.
         § 2. Ierarhii, ţinând seama de drepturi, de obiceiuri legitime şi de împrejurări, se vor îngriji de organizarea oportună a întregii administraţii a bunurilor bisericeşti, prin emiterea unor instrucţiuni potrivite, în limitele dreptului comun şi ale dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 1023 - (cf 1279 § 1) Administrarea bunurilor bisericeşti ale unei persoane juridice, este de competenţa celui care o conduce în mod imediat, dacă dreptul nu dispune altfel.

Can. 1024 - § 1. (cf 1281 § 1) Administratorul bunurilor bisericeşti nu poate acţiona în mod valid, dacă acesta depăşeşte limitele şi modul administrării obişnuite, decât cu consimţământul autorităţii competente, dat în scris.
         § 2. În statute, vor fi determinate acţiunile care depăşesc limitele şi modul administrării obişnuite; dacă, însă, statutele tac în această privinţă, autoritatea căreia persoana juridică îi este imediat supusă are competenţa de a determina aceste acţiuni, după consultarea consiliului competent.
         § 3. Persoana juridică nu este obligată să răspundă de acţiunile făcute în mod invalid de către administratori, decât ori de câte ori aceasta a fost avantajată.

Can. 1025 - (cf 1283) Înainte ca administratorul bunurilor bisericeşti să intre în funcţie, trebuie:
         1° să promită în faţa Ierarhului sau a delegatului acestuia că-şi va îndeplini cu fidelitate propria funcţie;
         2° să semneze inventarul îngrijit, recunoscut de către Ierarh, al bunurilor bisericeşti încredinţate administrării lui.

Can. 1026 - (1283 3°) Un exemplar al inventarului bunurilor bisericeşti se va păstra în arhiva persoanei juridice interesate, iar celălalt [exemplar] în arhiva curiei eparhiale; orice schimbare intervenită în patrimoniul stabil al aceleiaşi persoane juridice va fi adnotat în ambele exemplare.

Can. 1027 - Autorităţile trebuie să se îngrijească astfel ca administratorii bunurilor bisericeşti să prezinte garanţii potrivite, valabile din punct de vedere al dreptului civil, pentru ca Biserica să nu fie păgubită din cauza morţii administratorilor sau a încetării funcţiei lor.

Can. 1028 - § 1. (= 1284) Toţi administratorii bunurilor bisericeşti sunt obligaţii să-şi îndeplinească funcţia cu atenţia unui bun tată de familie.
         § 2. De aceea, trebuie mai ales:
         1° să fie atenţi ca nu cumva bunurile bisericeşti încredinţate grijii lor să se distrugă în vreun fel, sau să sufere vreo stricăciune şi, în acest scop, ori de câte ori e necesar, să încheie contracte de asigurare;
         2° să respecte normele dreptului canonic şi civil precum şi cele care au fost impuse de fondator sau donator, sau de către autoritatea competentă, dar mai ales să se îngrijească ca nu cumva din nerespectarea legilor civile să rezulte o daună pentru Biserică;
         3° să pretindă cu grijă şi la timpul potrivit veniturile şi câştigurile bunurilor, iar încasările să le păstreze în deplină siguranţă şi să le folosească conform intenţiei fondatorului sau a normelor legitime;
         4° să se îngrijească astfel ca dobânda care trebuie plătită după împrumuturi sau ipoteci să fie plătită la timpul stabilit, iar capitalul datorat să fie restituit în mod potrivit;
         5° să investească banii care depăşesc cheltuielile şi pot fi investiţi în mod util, cu consimţământul Ierarhului, în scopurile Bisericii sau a persoanei juridice;
         6° să ţină în ordine registrele de intrare şi de ieşire;
         7° să facă o dare de seamă administrativă la sfârşitul fiecărui an;
         8° să aranjeze şi să păstreze în arhivă documentele pe care se bazează drepturile persoanei juridice asupra bunurilor bisericeşti, iar copia lor autentificată, acolo unde acestea se pot obţine cu uşurinţă, să le depună în arhiva curiei eparhiale.
         § 3. Se recomandă cu stăruinţă ca administratorii bisericeşti să întocmească în fiecare an un plan de venituri şi cheltuieli; dreptul particular poate să impună aceasta şi să determine mai detaliat felul în care să fie prezentat.

Can. 1029 - (cf 1285) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va face donaţii din bunurile mobile care nu aparţin patrimoniului stabil, decât modeste, conform obiceiului legitim, pentru o cauză justă de pietate sau caritate.

Can. 1030 - (= 1286) Administratorul bunurilor bisericeşti:
         1° va respecta cu desăvârşire, în angajarea de opere, şi dreptul civil referitor la muncă şi viaţă socială, conform principiilor transmise de Biserică;
         2° va da celor care prestează opera pe bază de contract o retribuţie justă, astfel încât aceştia să poată prevedea corespunzător nevoilor proprii şi familiilor lor.

Can. 1031 - § 1. (cf 1287 § 1) Respingându-se obiceiul contrar, administratorul bunurilor bisericeşti trebuie să prezinte Ierarhului în fiecare an o dare de seamă a administraţiei.
         § 2. Administratorul bunurilor bisericeşti va da socoteală, în mod public, despre bunurile temporare care se oferă Bisericii, conform modului stabilit de dreptul particular, exceptând cazul în care Ierarhul locului, dintr-o cauză gravă, a stabilit altfel.

Can. 1032 - (cf 1288) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va introduce şi nu va intenta proces în numele persoanei juridice în forul civil decât cu permisiunea Ierarhului propriu.

Can. 1033 - (cf 1289 b) Administratorul bunurilor bisericeşti, care şi-a părăsit arbitrar funcţia sau sarcina, este obligat la restituire, dacă datorită demiterii sale arbitrare Biserica a suferit daune.

Can. 1034 - (= 1290) Ceea ce dreptul civil al teritoriului în care s-a încheiat contractul stabileşte referitor la contracte, atât în general cât şi în special, precum şi referitor la plata acestora, se va respecta, cu aceleaşi efecte, prin dreptul canonic, şi în cazurile supuse puterii Bisericii.

Can. 1035 - § 1. (cf 1291 § 1) Pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, care printr-o legitimă atribuire constituie patrimoniul stabil al unei persoane juridice, se cere:
         1° (= 1293) o cauză justă, cum ar fi necesitatea urgentă, utilitatea evidentă, pietatea, caritatea sau un motiv pastoral;
         2° evaluarea obiectului înstrăinării, făcută în scris de către experţi;
         3° în cazurile prevăzute de drept, consimţământul autorităţii competente dat în scris, fără de care înstrăinarea este invalidă.
         § 2. Se vor respecta şi celelalte precauţii prescrise de autoritatea competentă, pentru a fi evitată paguba Bisericii.

Can. 1036 - § 1. (cf 1292) Dacă valoarea bunurilor bisericeşti a căror înstrăinare se propune, este cuprinsă între suma minimă şi suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, se cere consimţământul:
         1° consiliului pentru probleme economice şi colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile eparhiei;
         2° Episcopului eparhial, care are nevoie în acest caz de consimţământul consiliului pentru probleme economice şi al colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse aceluiaşi Episcop eparhial;
         3° autorităţii determinate în tipic sau în statute, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial.
         § 2. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul, se cere consimţământul:
         1° Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, exceptând cazul în care dreptul particular al aceleiaşi Biserici prevede altfel;
         2° Episcopului eparhial, şi de asemenea al Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale;
         3° Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial, chiar de drept pontifical, care este situată în limitele teritoriului Bisericii patriarhale.
         § 3. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul sumei stabilite de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de ex-voto donate Bisericii, se va respecta § 2, însă Patriarhul are nevoie de consimţământul aceluiaşi Sinod.
         § 4. În celelalte cazuri se cere consimţământul Scaunului Apostolic, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma stabilită sau aprobată de însuşi Scaunul Apostolic, şi dacă este vorba de obiecte preţioase sau donate ex-voto Bisericii.

Can. 1037 - Pentru înstrăinarea bunurilor temporare ale Bisericii patriarhale sau ale eparhiei Patriarhului, Patriarhul are nevoie de:
         1° sfatul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor este cuprinsă între suma minimă şi cea maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre bunurile Bisericii patriarhale; dacă, însă, este vorba numai despre bunurile eparhiei Patriarhului, se va respecta can. 1036, § 1, n. 1;
         2° consimţământul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul acesteia;
         3° consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul aceleiaşi sume şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de cele donate ex-voto Bisericii.

Can. 1038 - § 1. (= 1292 § 4) Celor cărora li se cere sfatul prin drept, consimţământul sau confirmarea pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, nu îşi vor da sfatul, consimţământul sau confirmarea fără ca înainte să se fi informat cu exactitate despre starea economică a persoanei juridice ale căror bunuri temporare se propun pentru înstrăinare, precum şi despre înstrăinările deja făcute.
         § 2. Sfatul, consimţământul sau confirmarea nu se consideră date, decât dacă în această cerere sunt exprimate înstrăinările făcute anterior.

Can. 1039 - Pentru orice înstrăinare se cere consimţământul celor interesaţi.

Can. 1040 - (= 1296) Dacă bunurile bisericeşti au fost înstrăinate contrar prescrierilor dreptului canonic, însă înstrăinarea este valabilă prin dreptul civil, autoritatea superioară a celui care a făcut o astfel de înstrăinare va decide, după o evaluare matură, dacă trebuie şi ce fel de acţiune să fie propusă, de către cine şi contra cui, pentru a revendica drepturile Bisericii.

Can. 1041 - (= 1298) Exceptând cazul în care chestiunea este de importanţă minimă, nu este permis ca bunurile bisericeşti să fie vândute sau închiriate propriilor administratori sau rudeniilor lor până la gradul al patrulea de consangvinitate sau de afinitate, fără licenţa specială dată de autoritatea de care aminteşte cann. 1036 şi 1037.

Can. 1042 - (= 1295) Canoanele 1035-1041 trebuie respectate nu numai în cazul înstrăinării, ci şi în orice problemă prin care se poate înrăutăţi condiţia patrimonială a persoanei juridice.

Can. 1043 - § 1. (= 1299) Cel care, conform dreptului natural sau canonic, poate dispune în mod liber de bunurile sale, le poate lăsa pentru cauze pioase, fie printr-un act valabil între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii.
         § 2. În ultimele dorinţe spre binele Bisericii se vor respecta, dacă se poate, prescrierile dreptului civil; dacă acestea nu au fost respectate, moştenitorii vor fi admonestaţi despre obligaţia pe care o au de a îndeplini dorinţa testatorului.

Can. 1044 - (= 1300) Voinţa credincioşilor creştini care donează sau lasă, fie prin acte valabile între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii, bunurile lor pentru scopuri pioase, odată ce au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinită cu atenţie, chiar în ceea ce priveşte forma de administrare şi utilizare a bunurilor, rămânând neschimbat can. 1045.

Can. 1045 - § 1. (= 1301) Ierarhul este executorul tuturor dorinţelor pioase, atât cele valabile din momentul morţii, cât şi cele valabile între vii.
         § 2. În virtutea acestui drept, Ierarhul poate şi chiar trebuie să supravegheze, chiar prin vizită, ca dorinţele pioase să fie îndeplinite, iar ceilalţi executori, după ce şi-au îndeplinit sarcina, trebuie să dea socoteală despre aceasta.
         § 3. Clauzele contrare acestui drept al Ierarhului, anexate ultimelor dorinţe, se consideră ca şi cum nu ar fi adăugate.

Can. 1046 - § 1. (= 1302) Cel care primeşte prin încredinţare bunuri pentru scopuri pioase, fie prin act valabil între vii, fie prin act valabil din cauza morţii, trebuie să-l înştiinţeze pe Ierarhul propriu despre încredinţarea primită, indicându-i toate acele bunuri împreună cu îndatoririle anexate; dacă, însă, donatorul se opune în mod expres şi îi interzice întru totul să facă aceasta, nu va accepta încredinţarea.
         § 2. Ierarhul trebuie să pretindă ca bunurile încredinţate să fie puse în siguranţă şi să aibă grijă, conform normei can. 1045, § 2, ca dorinţa pioasă să fie realizată.
         § 3. Dacă este vorba despre bunuri încredinţate vreunui membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc, care sunt destinate bisericilor locului sau ale eparhiei, a credincioşilor creştini care au acolo domiciliul, sau pentru ajutorarea unor cauze pioase, Ierarhul amintit în §§ 1 şi 2 este Ierarhul locului.

Can. 1047 - § 1. (= 1303) De drept, fundaţiile de pietate sunt:
         1° fundaţiile de pietate autonome, adică totalitatea bunurilor destinate operelor de pietate, apostolatului sau carităţii spirituale sau temporare şi constituite ca persoană juridică de către autoritatea competentă;
         2° fundaţiile de pietate neautonome, adică bunurile materiale predate în orice fel unei persoane juridice cu îndatorire îndelungată, determinată de dreptul particular, vor realiza, din veniturile anuale, scopurile amintite la nr. 1.
         § 2. Bunurile temporare ale unei fundaţii neautonome, dacă au fost încredinţate unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, după trecerea timpului determinat, trebuie destinate institutului special despre care aminteşte can. 1021 § 1, dacă voinţa fondatorului nu a fost altfel manifestată în mod expres; altfel, ele sunt cedate aceleiaşi persoane juridice.

Can. 1048 - § 1. Fundaţiile autonome de pietate nu pot fi înfiinţate decât de Episcopul eparhial sau de o altă autoritate superioară.
         § 2. (1304 § 1) Pentru ca o fundaţie de pietate neautonomă să poată fi acceptată în mod valid de o persoană juridică, se cere consimţământul Ierarhului propriu dat în scris; Ierarhul, însă, nu îşi va da consimţământul înainte de a-şi da seama că persoana juridică va putea îndeplini noua îndatorire pe care şi-o asumă, precum şi îndatoririle deja asumate; acelaşi Ierarh va mai avea grijă ca veniturile să corespundă întru totul îndatoririlor anexate, conform obiceiului propriei Biserici sui iuris.
         § 3. Dreptul particular este cel care va determina celelalte condiţii, fără de care fundaţiile de pietate nu pot fi înfiinţate sau acceptate.

Can. 1049 - (cf 1305) Ierarhul care a înfiinţat o fundaţie de pietate sau care şi-a dat consimţământul pentru acceptarea unei fundaţii de pietate, va stabili imediat un loc sigur în care să fie depozitaţi banii şi bunurile mobile atribuite nominal în dotare, în scopul păstrării aceloraşi bani şi a câştigului din bunurile mobile şi să fie investiţi cât mai repede, cu grijă şi folos, după judecata prudentă a aceluiaşi Ierarh, după ce i-a consultat pe cei interesaţi şi pe consiliul competent, în favoarea fundaţiei însăşi, cu menţionarea expres determinată a îndatoririi.

Can. 1050 - (cf 1306 § 2) Un exemplar al documentului de fundaţie va fi păstrat în arhiva curiei eparhiale, celălalt în arhiva persoanei juridice.

Can. 1051 - § 1. (= 1307) Respectându-se cann. 1044-1046 şi 1031, se va redacta o listă cu îndatoririle ce incumbă fundaţiilor de pietate şi se va expune într-un loc vizibil, pentru ca obligaţiile de îndeplinit să nu fie date uitării.
         § 2. Va exista un registru pe care îl va păstra parohul sau rectorul bisericii, în care să fie adnotată fiecare îndatorire, îndeplinirea ei şi milosteniile.

Can. 1052 - § 1. (= 1308) Reducerea îndatoririi de a celebra Divina Liturghie este rezervată Scaunului Apostolic.
         § 2. Dacă în documentul de fundaţie este prescris în mod expres, Ierarhul poate reduce îndatoririle de a celebra Divina Liturghie, din cauza scăderii veniturilor.
         § 3. Episcopul eparhial are competenţa de a reduce, din cauza scăderii veniturilor, cât timp durează această cauză, în măsura ofertelor în vigoare legitime în eparhie, numărul celebrărilor Divinei Liturghii, dacă nu există vreo persoană care are obligaţia şi care s-ar putea constrânge eficient la mărirea ofertelor.
         § 4. Episcopul eparhial are, de asemenea, competenţa de a reduce datoria celebrării Divinei Liturghii, [datorie] care grevează asupra institutelor bisericeşti, dacă veniturile au devenit insuficiente pentru realizarea îndatoririlor ce se puteau obţine la data acceptării lor.
         § 5. (=) Puterea amintită în §§ 3 şi 4 o au şi Superiorii generali ai institutelor călugăreşti sau ai societăţilor de viaţă comună după model călugăresc, care sunt de drept pontifical sau patriarhal.
         § 6. Puterea amintită în §§ 3 şi 4, Episcopul eparhial o poate delega numai Episcopului coadjutor, Episcopului auxiliar, Protosincelului sau Sincelilor, orice subdelegare fiind exclusă.

Can. 1053 - (= 1309) Aceloraşi autorităţi amintite în can. 1052, le mai revine puterea de a transfera, dintr-o cauză justă, datoria de a celebra Divina Liturghie în zile sau institute diferite de cele stabilite în fondare.

Can. 1054 - § 1. (= 1310) Reducerea, moderarea şi schimbarea dorinţelor credincioşilor creştini care au donat sau lăsat bunurile lor pentru cauze pioase, pot fi făcute de Ierarh numai din cauze juste şi necesare, dacă fondatorul a acordat aceluiaşi Ierarh, în mod expres, puterea de a reduce.
         § 2. Dacă executarea îndatoririlor impuse a devenit imposibilă din cauza micşorării veniturilor sau din alte cauze, fără nici o vină a administratorilor, Ierarhul, după ce s-a consultat cu cei interesaţi şi cu consiliul competent, şi respectând cât se poate mai bine dorinţa fondatorului, poate micşora în mod echitabil acele îndatoriri, rămânând neschimbat can. 1052.
         § 3. În celelalte cazuri se va recurge, în legătură cu acestea, la Scaunul Apostolic sau la Patriarh, care va acţiona cu consimţământul Sinodului permanent.