CCEO

Can. 1055 - § 1. (= 1400 § 1) Obiectul judecăţii este:
         1° obţinerea sau apărarea drepturilor persoanelor fizice sau juridice, sau declararea faptelor juridice;
         2° delictele, în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor.
         § 2. Însă, în controversele născute dintr-un act de putere executivă de conducere este competentă numai autoritatea superioară conform normei cann. 996-1006.

Can. 1056 - În cauzele rezervate vreunui Dicaster al Scaunului Apostolic, tribunalele vor urma normele editate de acelaşi Dicaster.

Can. 1057 - (= 1043 § 1) În cauzele servilor lui Dumnezeu, pentru a fi înscrişi între Sfinţi, se vor respecta normele speciale stabilite de Pontiful Roman.

Can. 1058 - (cf 1404) Pontiful Roman nu este judecat de nimeni.

Can. 1059 - § 1. (cf 1417) În baza primatului Pontifului Roman, oricare credincios creştin are dreptul integral de a-şi înainta cauza, în orice stare sau grad de judecată, spre examinare, însuşi Pontifului Roman, care este pentru întreaga lume catolică judecătorul suprem şi care judecă fie personal, fie prin tribunalele Scaunului Apostolic, fie prin judecători delegaţi de el.
         § 2. Această instanţă interpusă Pontifului Roman, totuşi, exceptând cazul de apel, nu suspendă exercitarea puterii judecătorului care a început deja examinarea cauzei şi de aceea acesta poate continua judecarea chiar până la sentinţa definitivă, exceptând cazul în care se constată că Pontiful Roman şi-a adjudecat sieşi cauza.

Can. 1060 - § 1. (cf 1405 § 1) Numai Pontiful Roman este cel care judecă:
         1° pe Patriarhi;
         2° pe Episcopi în cauze penale;
         3° pe cei care deţin conducerea civilă supremă [=capii de state];
         4° alte cauze pe care el însuşi le-a adjudecat judecăţii sale.
         § 2. Cu excepţia Episcopilor care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, ceilalţi Episcopi vor fi judecaţi în cauzele contencioase de tribunalul desemnat de Pontiful Roman rămânând neschimbat can. 1066, § 2.
         § 3. Judecătorul nu poate cerceta un act sau un document confirmat în formă specifică de către Pontiful Roman, dacă în prealabil nu a primit mandat.

Can. 1061 - (cf 1405 § 3) În faţa tribunalelor Scaunului Apostolic trebuie să vină persoanele care nu au o altă autoritate superioară sub Pontiful Roman, fie că sunt persoane fizice care nu sunt constituite în hirotonirea episcopală, fie că sunt persoane juridice, rămânând neschimbat can. 1063 § 4, nn. 3 şi 4.

Can. 1062 - § 1. Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, rămânând neschimbată competenţa Scaunului Apostolic, este tribunalul superior în limitele teritoriului aceleiaşi Biserici.
         § 2. Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale trebuie să aleagă prin vot secret tot la cinci ani, din propria grupare, un Moderator general al administrării justiţiei, precum şi doi Episcopi care, împreună cu el ca preşedinte, vor constitui tribunalul; dacă, însă, unul dintre aceşti trei Episcopi este în cauză sau nu poate fi prezent, Patriarhul, cu consimţământul Sinodului permanent, îl va substitui cu un alt Episcop; tot astfel şi în cazul recuzării se va ocupa Patriarhul cu consimţământul Sinodului permanent.
         § 3. Acestui tribunal îi revine judecarea cauzelor contencioase, fie ale eparhiilor, fie ale Episcopilor, chiar şi ale Episcopilor titulari.
         § 4. Apelul în aceste cauze se face la Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, exclus fiind un apel ulterior, rămânând neschimbat can. 1059.
         § 5. Moderatorul general al administrării justiţiei are dreptul să supravegheze toate tribunalele situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale şi, de asemenea, dreptul de a decide în caz de recuzare contra vreunui judecător al tribunalului ordinar al Bisericii patriarhale.

Can. 1063 - § 1. Patriarhul trebuie să înfiinţeze un tribunal ordinar al Bisericii patriarhale, diferit de tribunalul eparhiei Patriarhului.
         § 2. Acest tribunal va avea propriul său preşedinte, judecători, promotori ai dreptăţii, apărători ai legăturii şi alţi slujitori necesari, numiţi de Patriarh cu consimţământul Sinodului permanent; preşedintele, judecătorii, promotorul dreptăţii precum şi apărătorii legăturii nu pot fi înlăturaţi decât de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, în timp ce Patriarhul singur poate accepta renunţarea la funcţie.
         § 3. Acest tribunal este tribunalul de apel de gradul doi şi de grade ulterioare de judecată prin intermediul judecătorilor care se schimbă între ei, pentru cauzele care au fost deja definite de tribunalele inferioare; acestui tribunal îi revin şi drepturile tribunalului mitropolitan în acele locuri ale teritoriului Bisericii patriarhale în care nu au fost înfiinţate provincii.
         § 4. Acest tribunal are competenţa de a judeca, prin judecători care se schimbă între ei, în primul şi în ulterioarele grade de judecată, cauzele:
         1° Exarhilor şi ale delegaţilor Patriarhului, care nu sunt Episcopi;
         2° persoanelor fizice sau juridice, care sunt supuse imediat Patriarhului;
         3° institutelor de viaţă consacrată de drept pontifical;
         4° Superiorului institutului de viaţă consacrată de drept pontifical care nu are în acelaşi institut un Superior înzestrat cu puterea judecătorească;
         5° rezervate acestui tribunal prin prescrierile dreptului particular.

Can. 1064 - § 1. Tribunalul mitropolitan, care nu este diferit de tribunalul eparhiei Mitropolitului, este tribunalul de apel pentru sentinţele tribunalelor eparhiale.
         § 2. (cf 1438, 2°) Pentru cauzele tratate în primul grad de judecată în faţa Mitropolitului sau a altui Episcop eparhial, care nu mai are altă autoritate superioară sub Pontiful Roman, trebuie să se apeleze la tribunalul desemnat în mod stabil de către acesta, cu aprobarea Scaunului Apostolic, rămânând neschimbate cann. 139 şi 175.

Can. 1065 - (cf 1438, 2°) Tribunalul de gradul trei este Scaunul Apostolic, dacă dreptul comun nu prevede în mod expres altfel.

Can. 1066 - § 1. (cf 1419) În fiecare eparhie şi pentru toate cauzele ce nu sunt exceptate expres de drept, judecătorul de gradul întâi de judecată este Episcopul eparhial.
         § 2. Dacă, însă, este vorba de drepturi sau de bunuri temporare ale unei persoane juridice reprezentate de Episcopul eparhial, în primul grad de judecată judecă tribunalul de apel, rămânând neschimbat can. 1062, § .3.

Can. 1067 - § 1. (cf 1423 § 1) Tribunalul de gradul întâi, pentru mai multe eparhii ale aceleiaşi Biserici sui iuris, poate fi înfiinţat de către Patriarh, cu consimţământul Episcopilor eparhiali interesaţi, dacă este vorba de eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale; în celelalte cazuri, de către însăşi Episcopii eparhiali care au consimţit la aceasta, cu aprobarea Scaunului Apostolic.
         § 2. (cf 1423 § 1 b) Acest tribunal trebuie înfiinţat dacă Episcopii eparhiali, fiecare în parte, nu pot înfiinţa din nici un motiv un tribunal propriu; în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, dacă este cazul, acest tribunal va fi înfiinţat de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale.
         § 3. În eparhiile pentru care a fost înfiinţat acest tribunal, nu poate fi înfiinţat în mod valid un tribunal eparhial colegial.
         § 4. Grupul Episcopilor eparhiali, care a consimţit la acest tribunal, sau Episcopului eparhial ales de aceasta, îi revine puterea pe care o are Episcopul eparhial în tribunalul său; dacă, însă, acest tribunal este înfiinţat de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, trebuie respectate normele stabilite de acelaşi Sinod sau de Scaunul Apostolic.
         § 5. (cf 1439 § 1) Apelul de la acest tribunal se face, în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, la tribunalul ordinar al Bisericii patriarhale; în celelalte cazuri, însă, la tribunalul desemnat în mod stabil de grupul Episcopilor despre care se vorbeşte în § 4, cu aprobarea Scaunului Apostolic sau desemnat de acelaşi Scaun Apostolic.

Can. 1068 - § 1. (cf 1423) Episcopii eparhiali ai diferitelor Biserici sui iuris, care îşi exercită puterea în acelaşi teritoriu, pot să se înţeleagă între ei pentru constituirea unui tribunal comun, care să examineze fie cauzele contencioase, fie cele penale ale credincioşilor creştini, supuşi ai vreunuia dintre aceşti Episcopi eparhiali.
         § 2. Dacă lipsesc judecătorii sau alţi slujitori apţi pentru tribunale, Episcopii eparhiali se vor îngriji astfel încât să fie constituit un tribunal comun.
         § 3. Episcopii eparhiali, care au consimţit la înfiinţarea unui tribunal comun, trebuie să desemneze pe unul dintre ei înşişi care să aibă faţă de acest tribunal puterile pe care le are Episcopul eparhial în tribunalul său.
         § 4. Împotriva sentinţei tribunalului comun de primul grad, apelul se face la tribunalul desemnat în mod stabil de Scaunul Apostolic.

Can. 1069 - § 1. (cf 1427 §§ 1-2) Controversele dintre persoanele fizice sau juridice din acelaşi institut de viaţă consacrată, cu excepţia institutelor seculare, în care Superiorii sunt înzestraţi cu putere de conducere, vor fi definite în faţa judecătorului sau a tribunalului determinat în tipic sau în statutele institutului.
         § 2. (= 1427 § 3) Dacă se naşte o controversă, cu excepţia institutelor seculare, între persoane fizice sau juridice ale diferitelor institute de viaţă consacrată, sau chiar ai aceluiaşi institut de drept eparhial sau ai altora în care Superiorii nu sunt înzestraţi cu puterea de conducere, sau între un membru sau o persoană juridică a unui institut de viaţă consacrată şi o oricare altă persoană fizică sau juridică, în primă instanţă judecă tribunalul eparhial.

Can. 1070 - (= 1427 § 3) Autoritatea care înfiinţează un tribunal oarecare, se va îngriji astfel ca tribunalul să aibă statute proprii, aprobate de aceeaşi autoritate, în care trebuie să fie determinate modul de numire a judecătorilor şi a celorlalţi slujitori, durata însărcinării, remuneraţia precum şi celelalte lucruri cerute de drept.

Can. 1071 - (cf 1418) Oricare tribunal are dreptul să cheme în ajutor alt tribunal al oricărei Biserici, pentru a îndeplini unele acţiuni procesuale, cu excepţia acelor acţiuni care implică deciziile judecătorilor.

Can. 1072 - (cf 1440) În cauzele despre care se vorbeşte în cann. 1060, 1061, 1062, § 3 şi 1063, § 4 incompetenţa judecătorilor de grad inferior este absolută; la fel este absolută incompetenţa judecătorului dacă nu se respectă competenţa stabilită în virtutea gradului de judecată.

Can. 1073 - § 1. (= 1407) Nimeni nu poate fi chemat la judecata de primul grad decât în faţa judecătorului competent în baza unuia din titlurile determinate de dreptul comun.
         § 2. Se spune că este relativă incompetenţa judecătorului care nu se poate sprijini pe nici unul din aceste titluri.
         § 3. Exceptând cazul în care dreptul prevede expres altfel, reclamantul urmează forul pârâtului; dacă, însă, pârâtul are mai multe foruri, opţiunea forului este concesionată reclamantului.

Can. 1074 - (= 1408) Oricine poate fi chemat în faţa tribunalului domiciliului sau a cvasi-domiciliului.

Can. 1075 - § 1. (= 1409) Nomadul are forul în locul în care actualmente locuieşte.
         § 2. Cel căruia nu-i sunt cunoscute nici domiciliul, nici cvasi-domiciliul şi nici locul locuinţei, poate fi chemat la judecată în faţa forului reclamantului, dacă nu rezultă alt for legitim.

Can. 1076 - (= 1410) Din cauza situării obiectului, pârâtul poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului unde se găseşte obiectul litigiului, de fiecare dată când acţiunea este îndreptată spre acest lucru, sau dacă este vorba despre o cauză de repunere în posesie.

Can. 1077 - § 1. (= 1411) Din cauza unui contract, pârâtul poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului unde a fost încheiat contractul sau trebuie să fie îndeplinit, exceptând cazul în care părţile au ales de comun acord un alt tribunal.
         § 2. Dacă cauza priveşte obligaţiile provenite din alt titlu, pârâtul poate fi chemat la judecată înaintea tribunalului locului unde s-a născut obligaţia sau unde trebuie să fie îndeplinită.

Can. 1078 - (= 1412) În cauzele penale, acuzatul, chiar dacă este absent, poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului unde a fost comis delictul.

Can. 1079 - (1413) Pârâtul poate fi chemat la judecată:
         1° în cazurile privitoare la administrarea de bunuri, în faţa tribunalului locului în care se desfăşoară administrarea;
         2° în cauzele referitoare la moşteniri sau la testamente pioase, în faţa tribunalului ultimului domiciliu sau cvasi-domiciliu sau locuinţei celui a cărui moştenire sau testament pios sunt în cauză, rămânând neschimbat can. 1075, § 2, exceptând cazul în care este vorba de o simplă executare a unui legatar, care va fi examinat conform normelor obişnuite ale competenţei.

Can. 1080 - Dacă nici unul din titlurile de mai sus nu îl sprijină pe judecător şi cauza este introdusă în faţa lui, acesta obţine competenţa dacă părţile şi autoritatea căreia tribunalul este imediat subordonat, consimt.

Can. 1081 - (= 1414) Datorită conexiunii, cauzele conexate între ele trebuie să fie judecate de către unul şi acelaşi tribunal şi în acelaşi proces, exceptând cazul în care se opune o prescriere a dreptului.

Can. 1082 - (= 1415) Datorită prevenţiei, dacă două sau mai multe tribunale sunt în mod egal competente, dreptul de a judeca o cauză îi revine celui care l-a citat primul pe pârât, în mod legitim.

Can. 1083 - § 1. (1416) Conflictele dintre judecători, referitoare la care dintre ei ar fi competent pentru judecarea unei cauze, trebuie definite de către tribunalul de apel al judecătorului în faţa căruia a fost promovată pentru prima dată, în scris, cererea de introducere a cauzei.
         § 2. Dacă, însă, unul dintre tribunale este tribunalul de apel al celuilalt, conflictul va fi definit de către tribunalul de gradul trei al tribunalului la care a fost promovată pentru prima dată acţiunea.
         § 3. Împotriva deciziilor în aceste conflicte nu se dă loc apelului.

Can. 1084 - § 1. (cf 1425 § 1) Sunt rezervate tribunalelor colegiale cu trei judecători:
         1° cauzele despre legătura sacrei hirotoniri;
         2° cauzele despre legătura matrimonială, rămânând neschimbate cann. 1372-1374;
         3° cauzele penale referitoare la delictele care atrag după sine pedeapsa excomunicării majore, privării de funcţie, reducerii la un grad inferior sau a depunerii;
         4° cauzele determinate de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.
         § 2. Celelalte cauze vor fi tratate de un judecător unic, exceptând cazul în care Episcopul eparhial a rezervat o anumită cauză colegiului cu trei judecători.
         § 3. În primul grad de judecată, dacă colegiul nu poate fi constituit, atâta vreme cât durează această imposibilitate, Patriarhul, după consultarea Sinodului permanent, poate permite ca Episcopul eparhial să încredinţeze cauza unui judecător cleric unic care, în măsura posibilului, îşi va alege un asesor şi un auditor; acelaşi lucru îl poate permite Mitropolitul care prezidează o Biserică mitropolitană sui iuris, sau chiar Mitropolitul unei Biserici patriarhale constituit în afara teritoriului aceleiaşi Biserici, fiecare după ce i-a consultat pe cei doi Episcopi eparhiali mai vechi în hirotonirea episcopală; în celelalte cazuri se va recurge la Scaunul Apostolic.

Can. 1085 - § 1. (cf 1426) Tribunalul colegial trebuie să procedeze în mod colegial şi să ia deciziile cu majoritatea de voturi, şi aceasta pentru validitate, dacă este vorba despre:
         1° respingerea cererii unei acţiuni reconvenţionale, sau a unei cauze incidentale;
         2° definirea recursului împotriva unui decret al preşedintelui;
         3° o sentinţă, chiar orală, precum şi de decrete care au putere de hotărâre definitivă.
         § 2. Celelalte acte procesuale le va finaliza punătorul, exceptând cazul în care colegiul şi-a rezervat vreunul, însă nu pentru validitate.
         § 3. (= 1441) Dacă în primul grad de judecată cauza a fost examinată în mod colegial, tot în mod colegial trebuie să fie definită şi în gradul de apel şi nu cu un număr mai mic de judecători (¹ 1441 b); dacă, însă, a fost [examinată] de un judecător unic, şi în gradul de apel va fi definită tot de către un judecător unic, exceptând cazul despre care vorbeşte can. 1084, § 3.

Can. 1086 - § 1. (= 1420) Episcopul eparhial este obligat să constituie un Vicar judecătoresc cu puterea judecătorească ordinară, diferit de Protosincel, exceptând cazul în care micimea eparhiei sau numărul mic de cauze recomandă altfel.
         § 2. Vicarul judecătoresc constituie un tribunal unic împreună cu Episcopul eparhial, însă nu poate judeca cauzele pe care Episcopul eparhial şi le-a rezervat sieşi.
         § 3. Vicarului judecătoresc i se pot da ajutoare care se numesc Vicari judecătoreşti adjuncţi.
         § 4. Atât Vicarul judecătoresc cât şi Vicarii judecătoreşti adjuncţi trebuie să fie sacerdoţi cu faimă integrală, doctori sau cel puţin licenţiaţi în drept canonic, şi să dea dovadă de prudenţă şi râvnă pentru dreptate şi în vârstă de cel puţin treizeci de ani.

Can. 1087 - § 1. (= 1421) În eparhie vor fi numiţi de către Episcopul eparhial judecători eparhiali, care să fie clerici.
         § 2. Patriarhul, după consultarea Sinodului permanent, sau Mitropolitul care prezidează Biserica mitropolitană sui iuris, după ce i-a consultat pe cei doi Episcopi eparhiali mai vechi în hirotonirea episcopală, pot permite ca şi alţi credincioşi creştini să fie numiţi judecători, dintre care, în caz de necesitate, unul poate fi ales pentru a forma colegiul; în celelalte cazuri se va recurge la Scaunul Apostolic în această problemă.
         § 3. Judecătorii vor fi cu faimă integrală, doctori sau cel puţin licenţiaţi în drept canonic, care dau dovadă de prudenţă şi râvnă pentru dreptate.

Can. 1088 - § 1. (cf 1422) Vicarul judecătoresc, Vicarul judecătoresc adjunct şi ceilalţi judecători sunt numiţi pe timp determinat.
         § 2. Dacă timpul determinat a trecut, în timp ce scaunul eparhial este vacant, aceştia nu pot fi înlăturaţi, ci rămân în funcţie până când noul Episcop eparhial va prevedea referitor la aceasta.
         § 3. (= 1420 § 5) Dacă Vicarul judecătoresc este numit de Administratorul eparhiei, cu venirea noului Episcop eparhial are nevoie de confirmare.

Can. 1089 - (= 1424) Judecătorul unic, în orice judecată, poate să îşi aleagă ca şi consultanţi doi asesori dintre credincioşii creştini cu un trai experimentat.

Can. 1090 - § 1. (= 1425 § 3) Vicarul judecătoresc va desemna prin rotaţie, prin ordin, dintre judecătorii eparhiali, doi judecători care împreună cu preşedintele vor constitui tribunalul colegial, exceptând cazul în care Episcopul eparhial, conform prudenţei sale, consideră că este oportun să procedeze altfel.
         § 2. Vicarul judecătoresc nu îi va înlocui pe judecătorii odată desemnaţi, decât dintr-un motiv foarte grav, care trebuie exprimat în decret, pentru validitate.

Can. 1091 - § 1. (= 1426 § 2) Tribunalul colegial va fi prezidat, dacă este posibil, de Vicarul judecătoresc sau de Vicarul judecătoresc adjunct.
         § 2. (= 1429) Preşedintele tribunalului colegial trebuie să desemneze ca punător pe unul dintre judecătorii aceluiaşi tribunal, dacă nu vrea să îndeplinească el însuşi această sarcină.
         § 3. De asemenea preşedintele poate substitui punătorul cu altcineva, dintr-o cauză justă.
         § 4. Punătorul va face referire despre cauză în adunarea judecătorilor şi va redacta sentinţa în scris.

Can. 1092 - Judecătorului unic îi revin drepturile tribunalului şi ale preşedintelui.

Can. 1093 - § 1. (= 1428 § 1) Judecătorul sau preşedintele tribunalului colegial poate să desemneze un auditor pentru realizarea instruirii cauzei, pe care îl aleg fie dintre judecătorii tribunalului, fie dintre credincioşii creştini admişi la această funcţie de către Episcopul eparhial.
         § 2. Episcopul eparhial poate admite în funcţia de auditor credincioşi creştini care se disting prin moravuri bune, prudenţă şi doctrină.
         § 3. Auditorul este cel care strânge doar probele, conform mandatului judecătorului, şi le consemnează judecătorului; dacă mandatul judecătorului nu se opune, el poate decide, totuşi, între timp, care probe trebuie să le culeagă şi în ce fel, dacă eventual se ridică întrebări în această privinţă în timp ce acesta îşi exercită funcţia sa.

Can. 1094 - (1430) Pentru cauzele contencioase în care binele public poate fi în pericol precum şi pentru cauzele penale, va fi constituit în eparhie un promotor al dreptăţii care este obligat să prevadă binele public.

Can. 1095 - § 1. (= 1431) În cauzele contencioase, Episcopul eparhial este cel care judecă dacă binele public este sau nu în pericol, exceptând cazul în care intervenţia promotorului dreptăţii este prescrisă de drept, sau este în mod evident necesară, având în vedere natura lucrurilor.
         § 2. Dacă în precedentul grad de judecată a intervenit promotorul dreptăţii, intervenţia sa se presupune necesară şi în gradele ulterioare.

Can. 1096 - (= 1432) Pentru cauzele referitoare la nulitatea sacrei hirotoniri, sau nulitatea căsătoriei ori dezlegarea sa, se va constitui în eparhie un apărător al legăturii, care este obligat să se opună şi să expună tot ceea ce se poate prezenta în mod raţional împotriva nulităţii sau dezlegării.

Can. 1097 - (= 1433) În cauzele în care se cere prezenţa promotorului dreptăţii sau a apărătorului legăturii, dacă aceştia nu au fost citaţi, actele sunt nule, exceptând cazul în care, fără a fi citaţi, în realitate aceştia au intervenit, sau cel puţin înaintea sentinţei au putut să-şi îndeplinească funcţia lor, examinând actele.

Can. 1098 - (= 1434) Dacă dreptul comun nu prevede în mod expres altfel:
         1° de fiecare dată când legea prescrie ca judecătorul să audieze părţile sau pe una dintre ele, vor fi audiaţi şi promotorul dreptăţii şi apărătorul legăturii, dacă intervin în judecată;
         2° de fiecare dată când se cere instanţa unei părţi pentru ca judecătorul să poată lua o decizie referitoare la ceva, instanţa promotorului dreptăţii sau a apărătorului legăturii care intervin în judecată, are aceeaşi putere.

Can. 1099 - § 1. (cf 1435) Episcopul eparhial este cel care îi numeşte pe promotorul dreptăţii şi pe apărătorul legăturii; în tribunalele care nu sunt eparhiale, aceiaşi sunt numiţi conform normei statutelor tribunalului, dacă dreptul nu prevede altfel.
         § 2. (= 1435) Promotorul dreptăţii şi apărătorul legăturii vor fi credincioşi creştini cu faimă integrală, doctori sau cel puţin licenţiaţi în drept canonic, stimaţi prin prudenţa şi râvna pentru dreptate.

Can. 1100 - § 1. (= 1436) Aceeaşi persoană, dar nu în aceeaşi cauză, îşi poate desfăşura funcţia de promotor al dreptăţii şi pe cea de apărător al legăturii.
         § 2. Promotorul dreptăţii şi apărătorul legăturii pot fi constituiţi fie pentru toate cauzele, fie pentru fiecare cauză în parte; aceştia pot fi, însă, înlăturaţi de către Episcopul eparhial dintr-o cauză dreaptă.

Can. 1101 - § 1. (= 1437 § 1) În orice proces va interveni notarul, astfel încât vor fi considerate nule actele care nu sunt semnate de el.
         § 2. Actele pe care le întocmesc notarii au credibilitate publică.

Can. 1102 - § 1. Judecătorii şi ceilalţi slujitori ai tribunalelor pot fi aleşi din oricare eparhie sau institut călugăresc sau societate de viaţă comună după model călugăresc ai propriei sau altei Biserici sui iuris, însă cu consimţământul scris al propriului Episcop eparhial sau Superior major.
         § 2. Judecătorul delegat, dacă mandatul delegării nu prevede altfel, se poate folosi de ajutorul slujitorilor care locuiesc în teritoriul celui care deleagă.

Can. 1103 - § 1. (= 1444) Toţi credincioşii creştini, şi în primul rând Episcopii, se vor strădui cu sârguinţă pentru ca, stabilită rămânând justiţia, litigiile să fie evitate, pe cât posibil, în sânul poporului lui Dumnezeu sau pentru o cât mai rapidă rezolvare pacifică.
         § 2. Judecătorul, la începutul litigiului şi chiar şi în alt moment, ori de câte ori se întrevede un rezultat bun, nu va omite să îndemne şi să ajute părţile pentru a căuta de comun acord o soluţie echitabilă a controversei şi să le indice căile potrivite pentru acest scop, recurgând chiar la medierea unor oameni importanţi.
         § 3. Dacă însă cauza priveşte bunurile personale ale părţilor, judecătorul va aprecia dacă controversa poate fi încheiată în mod util printr-o tranzacţie sau compromis arbitrar.

Can. 1104 - § 1. Judecătorul competent trebuie să presteze slujirea sa părţii care o cere în mod legitim.
         § 2. (= 1501) Judecătorul nu poate examina nici o cauză, dacă nu i-a fost făcută o cerere, conform normei canoanelor, de către cel care este interesat sau de către promotorul dreptăţii.

Can. 1105 - (= 1447) Cel care a intervenit într-un proces ca judecător, promotor al dreptăţii, apărător al legăturii, procurator, avocat, martor sau expert nu poate mai târziu defini în mod valid aceeaşi cauză în alt grad de judecată ca judecător sau să îndeplinească în aceeaşi [cauză] funcţia de asesor.

Can. 1106 - § 1. (= 1448) Judecătorul nu va accepta examinarea unei cauze care oarecum îl priveşte din motivul consangvinităţii sau afinităţii, în oricare grad al liniei drepte, şi până la al patrulea grad al liniei colaterale inclusiv, sau din motivul tutelei sau curatelei, sau al unei obişnuinţe intime de viaţă, sau al unei duşmănii mari, sau al unui profit de realizat sau al unei daune de evitat.
         § 2. În aceleaşi circumstanţe trebuie să se abţină de la exercitarea funcţiei promotorul dreptăţii, apărătorul legăturii, asesorul şi auditorul.

Can. 1107 - § 1. (cf 1449 § 2) Dacă judecătorul este recuzat, fie în tribunalul ordinar, fie în cel delegat, deşi este competent, autoritatea căreia tribunalul îi este subordonată imediat va defini această excepţie, rămânând neschimbat can. 1062, §§ 2 şi 5.
         § 2. (= 1449 § 3) Dacă Episcopul eparhial este judecătorul şi recuzarea se opune contra sa, se va abţine de la judecată.
         § 3. Dacă recuzarea se opune contra celorlalţi slujitori ai tribunalului, această excepţie va fi tratată de preşedintele tribunalului colegial sau de judecător, dacă este unic.

Can. 1108 - (= 1450) Dacă se admite recuzarea, persoanele trebuie schimbate, însă nu şi gradul judecatei.

Can. 1109 - § 1. (cf 1451 § 1) Chestiunea recuzării trebuie definită foarte expeditiv, după audierea părţilor.
         § 2. Actele făcute de un judecător înainte de a fi fost recuzat sunt valide; cele însă care au fost făcute după ce a fost propusă recuzarea trebuie să fie anulate, dacă o parte cere aceasta în decurs de zece zile de la admiterea recuzării; după admiterea recuzării [actele] sunt invalide.

Can. 1110 - § 1. (= 1452) Într-o cauză care priveşte numai interesul particularilor, judecătorul poate acţiona doar la instanţa unei părţi; dacă însă cauza a fost legitim introdusă, judecătorul poate purcede şi chiar trebuie să o facă, chiar din oficiu, în cauzele penale şi în alte cauze care privesc binele public al Bisericii sau mântuirea sufletelor.
         § 2. Judecătorul poate, de asemenea, suplini neglijenţa părţilor în aducerea probelor sau în opunerea excepţiilor ori de câte ori consideră necesar, pentru a evita o gravă sentinţă injustă, rămânând neschimbat can. 1283.

Can. 1111 - (= 1453) Judecătorii şi tribunalele se vor îngriji ca, stabilită fiind justiţia, toate cauzele să fie terminate cât mai repede posibil, astfel încât în primul grad de judecată să nu fie prelungite mai mult de un an, iar în gradul de apel nu mai mult de şase luni.

Can. 1112 - (cf 1454) Toţi cei care constituie tribunalul sau persoanele care colaborează, trebuie să promită că îşi vor îndeplini sarcina cu fidelitate.

Can. 1113 - § 1. (= 1455) În judecăţile penale trebuie ca întotdeauna, iar în judecăţile contencioase atunci când divulgarea unui act procesual poate aduce prejudiciu părţilor, judecătorii şi adjutanţii tribunalului trebuie să ţină secretul.
         § 2. Sunt, de asemenea, obligaţi să ţină întotdeauna şi faţă de toţi secretul discuţiilor care au loc între judecători în tribunalul colegial înainte de a se da sentinţa şi, de asemenea, privitor la diferitele votări şi opinii pronunţate acolo; la acest secret sunt obligaţi şi toţi cei cărora despre aceste lucruri le-a parvenit ştirea în orice fel.
         § 3. Mai mult decât atât, ori de câte ori natura cauzei sau a probelor este astfel încât prin divulgarea actelor sau a probelor se poate pune în pericol faima altuia, sau se poate da ocazie la naşterea unor disensiuni, sau scandaluri sau altfel de inconveniente de acest fel, judecătorul poate obliga prin jurământ să păstreze secretul pe martori, pe experţi, pe părţi şi pe avocaţii sau pe procuratorii lor.

Can. 1114 - (= 1456) Judecătorului şi tuturor celorlalţi slujitori ai tribunalului le este interzis să accepte orice fel de dar cu ocazia desfăşurării judecăţii.

Can. 1115 - § 1. (= 1457) Judecătorii care, chiar dacă sunt competenţi în mod sigur şi evident, refuză să servească dreptatea sau care, fără nici un fundament într-o prescriere de drept, se declară competenţi şi examinează sau hotărăsc cauze, sau violează secretul prevăzut prin lege, sau prin înşelăciune şi neglijenţă gravă cauzează o altă daună părţilor, pot fi pedepsiţi de către autoritatea competentă cu pedepsele corespunzătoare, inclusiv privarea de funcţie.
         § 2. Cu aceleaşi pedepse pot fi pedepsiţi şi ceilalţi slujitori şi adjutanţi ai tribunalului dacă au greşit în funcţia lor aşa cum se arată mai sus; pe toţi aceştia îi poate pedepsi şi judecătorul.

Can. 1116 - Dacă judecătorul prevede că reclamatul probabil va respinge sentinţa bisericească, fiind întâmplător împotriva lui, şi de aceea drepturile cuvenite pârâtului nu vor fi garantate suficient, la cererea pârâtului sau chiar din oficiu poate impune reclamatului o cauţiune corespunzătoare, în vederea respectării sentinţei bisericeşti.

Can. 1117 - (= 1458) Cauzele vor fi examinate în ordinea în care acestea au fost propuse şi înscrise pe rol, exceptând cazul în care vreuna dintre acestea necesită tratarea grabnică, înaintea tuturor celorlalte; aceasta, însă, trebuie hotărât printr-un decret special însoţit de motivaţii.

Can. 1118 - § 1. (= 1459) Viciile datorită cărora poate rezulta nulitatea sentinţei pot fi aduse ca argumente şi chiar declarate din oficiu de către judecător, în orice stare sau grad al procesului.
         § 2. Excepţiile care cer amânarea procesului, mai ales cele care privesc persoanele şi modul judecăţii, vor fi propuse înainte de începerea contestării litigiului, exceptând cazul în care acestea se ivesc după litigiul contestat deja şi vor fi definite cât mai repede.

Can. 1119 - § 1. (= 1460) Dacă se propune o excepţie contra competenţei judecătorul, aceasta trebuie să o trateze judecătorul însuşi.
         § 2. În cazul excepţiei de incompetenţă relativă, dacă judecătorul se declară competent, decizia sa nu admite apel, însă poate fi atacată prin cererea de anulare, prin restituirea integrală sau prin opoziţia unui terţ.
         § 3. Dacă, însă, judecătorul se declară incompetent, partea care se consideră lezată poate să se adreseze tribunalului de apel, în termen de cincisprezece zile utile.

Can. 1120 - (= 1461) Judecătorul care îşi recunoaşte incompetenţa absolută, în orice stare a judecăţii, trebuie să-şi declare incompetenţa.

Can. 1121 - § 1. (= 1462) Excepţiile unui lucru judecat, ale unei tranzacţii şi alte excepţii peremptorii, care se numesc ale litigiului terminat, trebuie să fie propuse şi examinate înaintea contestării litigiului; cel care le-a ridicat mai târziu nu va fi respins, ci va trebui să plătească cheltuielile de judecată, exceptând cazul în care dovedeşte că nu a întârziat obiecţia din răutate.
         § 2. Celelalte excepţii peremptorii vor fi propuse în contestarea litigiului şi vor fi tratate la vremea lor, conform normelor referitoare la chestiunile incidentale.

Can. 1122 - § 1. (= 1463 § 1) Acţiunile reconvenţionale nu pot fi propuse valid decât în decurs de treizeci de zile de la începerea contestării litigiului.
         § 2. Acţiunile reconvenţionale vor fi examinate împreună cu acţiunea principală, adică în acelaşi grad de judecată cu a acesteia, exceptând cazul în care este necesară examinarea separată sau judecătorul consideră că aceasta e mai oportună.

Can. 1123 - (= 1464) Chestiunile privind cauţiunea pentru cheltuielile de judecată, sau pentru concesionarea apărării gratuite, cerute imediat la început şi altele de acest fel, trebuie examinate în mod obişnuit înaintea contestării litigiului.

Can. 1124 - § 1. (1465) Termenii constituiţi de lege pentru perimarea drepturilor nu pot fi prelungiţi şi nici nu pot fi restrânşi în mod valid decât la cererea părţilor.
         § 2. Ceilalţi termeni, însă, înaintea trecerii lor, pot fi prelungiţi de judecător din motive juste, după audierea sau cererea părţilor, însă nu pot fi restrânşi valid niciodată decât cu consimţământul părţilor.
         § 3. Judecătorul se va îngriji, de asemenea, ca un proces să nu dureze prea mult din cauza amânărilor.

Can. 1125 - (= 1466) Dacă legea nu a stabilit termeni pentru desfăşurarea actelor procesuale, judecătorul trebuie să le determine, ţinând seama de natura fiecărui act.

Can. 1126 - (= 1467) Dacă în ziua indicată pentru un act judecătoresc tribunalul este închis, se subînţelege că termenul se prelungeşte la prima zi următoare de lucru.

Can. 1127 - (cf 1468) Sediul tribunalului va fi, pe cât posibil, stabil şi deschis în orele stabilite, respectând normele stabilite, pentru acestea, de dreptul particular.

Can. 1128 - § 1. (= 1469) Judecătorul expulzat cu forţa din teritoriul său, sau împiedicat să-şi exercite puterea judecătorească, poate să-şi exercite puterea în afara teritoriul său şi să emită sentinţe, înştiinţându-l totodată despre aceasta pe Episcopul eparhial al locului.
         § 2. Pe lângă acestea, judecătorul poate să se deplaseze şi în afara teritoriului propriu, pentru o cauză justă şi după audierea părţilor, pentru a dobândi probe, totuşi cu permisiunea Episcopului eparhial al locului, pe care-l va vizita, şi în sediul indicat de acelaşi [Episcop].

Can. 1129 - § 1. (= 1470) Dacă nu se prevede expres altfel de dreptul particular al Bisericii sui iuris, în timp ce se dezbat cauze în faţa tribunalului, vor fi admişi în aulă numai cei pe care legea sau judecătorul îi stabileşte ca fiind necesari pentru desfăşurarea procesului.
         § 2. Judecătorul îi poate pedepsi cu pedepse corespunzătoare pe toţi cei care, asistând la proces, au avut lipsă gravă de respect şi de supunere datorate tribunalului, după ce i-a admonestat în zadar; îi poate suspenda şi pe avocaţi şi pe procuratori chiar şi de la exercitarea funcţiei lor în faţa tribunalelor bisericeşti.

Can. 1130 - (= 1471) Dacă vreo persoană ce trebuie interogată utilizează o limbă necunoscută judecătorului sau părţilor, se va recurge la un interpret jurat, desemnat de judecător; totuşi declaraţiile se vor redacta în scris, în limba originală, şi se va adăuga traducerea; de asemenea, se va recurge la un interpret şi dacă trebuie interogat un surd sau un mut, exceptând cazul în care judecătorul preferă eventual să se răspundă în scris la întrebările sale.

Can. 1131 - § 1. (= 1472 § 1) Toate actele judiciare, fie cele ce privesc meritul chestiunii, adică actele cauzei, fie cele ce aparţin formei procedurii, adică actele procesului, trebuie redactate în scris.
         § 2. Fiecare foaie a actelor trebuie numerotată şi prevăzută cu o ştampilă autentică.

Can. 1132 - (= 1473) Ori de câte ori în actele judiciare se cere semnătura părţilor sau a martorilor, dacă partea sau martorul nu poate sau nu vrea să semneze, se va nota aceasta în aceleaşi acte, şi în acelaşi timp judecătorul şi notarul se vor încredinţa că actul însuşi a fost citit cuvânt cu cuvânt părţii sau martorului şi că partea sau martorul nu a putut sau nu a vrut să semneze.

Can. 1133 - § 1. (= 1475) La terminarea judecăţii, documentele care sunt proprietatea privaţilor trebuie să fie restituite, însă după ce s-a păstrat o copie.
         § 2. Fără mandatul judecătorului le este interzis notarilor şi cancelarului să elibereze copii ale actelor judiciare şi ale documentelor dobândite în proces.
         § 3. Scrisorile anonime trebuie distruse şi nu se va face menţiune în acte; în acelaşi fel trebuie distruse orice altă scriere şi scrisori iscălite, care nu aduc nimic meritului cauzei sau care sunt calomnioase în mod cert.

Can. 1134 - (= 1476) Oricine, botezat sau nebotezat, poate acţiona în judecată; partea chemată legitim [în judecată] trebuie să răspundă.

Can. 1135 - (= 1474) Chiar dacă reclamantul sau pârâtul şi-au constituit un procurator sau un avocat, totuşi sunt întotdeauna obligaţi să fie prezenţi în persoană la judecată, când o prescrie dreptul sau judecătorul.

Can. 1136 - § 1. (= 1478) Minorii şi cei care sunt lipsiţi de uzul raţiunii pot sta la judecată doar prin intermediul părinţilor, tutorilor sau curatorilor.
         § 2. Dacă judecătorul consideră că drepturile acestora sunt în conflict cu drepturile părinţilor, tutorilor sau curatorilor lor, sau că aceştia nu pot tutela îndeajuns drepturile acestora, vor sta la judecată printr-un tutore sau curator constituit de judecător.
         § 3. Însă în cauzele spirituale şi în cele conexate cu cele spirituale, dacă minorii au ajuns la uzul raţiunii, pot acţiona şi răspunde fără consimţământul părinţilor, sau tutorilor şi chiar prin ei înşişi dacă au împlinit vârsta de paisprezece ani; altfel, prin tutorele constituit de judecător.
         § 4. Cei cărora le este interzisă administrarea bunurilor şi cei slabi de minte pot sta la judecată prin ei înşişi numai pentru a răspunde de propriile delicte sau la prescrierea judecătorului; în celelalte cazuri trebuie să acţioneze şi să răspundă prin curatorii lor.

Can. 1137 - (= 1479) Ori de câte ori un tutore sau un curator este constituit de autoritatea civilă, acesta poate fi admis de către judecătorul bisericesc după ce l-a audiat, pe cât posibil, pe Episcopul eparhial al celui care i-a fost dat; dacă, însă, nu are sau dacă nu se consideră admisibil, judecătorul însuşi va numi un tutore sau un curator pentru cauza respectivă.

Can. 1138 - § 1. (= 1480 § 1) Persoanele juridice vor sta la judecată prin reprezentanţii lor legitimi.
         § 2. Ori de câte ori sunt în pericol bunurile pentru a căror înstrăinare se cere consimţământul, sfatul sau permisiunea cuiva, acelaşi consimţământ, sfat sau permisiune se cere şi pentru introducerea sau contestarea litigiului.
         § 3. În caz de lipsă sau neglijenţă a reprezentantului, Ierarhul poate să apară în justiţie, personal sau prin altcineva, în numele persoanelor juridice care sunt sub puterea sa.

Can. 1139 - § 1. (= 1481) Partea poate să-şi constituie în mod liber un procurator şi un avocat, însă poate, de asemenea, acţiona şi răspunde personal, exceptând cazul în care judecătorul consideră necesar serviciul unui procurator sau avocat.
         § 2. În judecata penală, însă, acuzatul trebuie să aibă întotdeauna un avocat, constituit fie de el însuşi, fie dat de către judecător.
         § 3. În judecata contencioasă, dacă este vorba de minori sau de o cauză în care binele public este în pericol, cu excepţia cauzelor matrimoniale însă, judecătorul va constitui din oficiu un avocat, părţii care este lipsită.

Can. 1140 - § 1. (= 1482) Fiecare parte poate să-şi constituie un singur procurator, care nu poate fi substituit de altul, exceptând cazul în care i s-a permis astfel, în scris.
         § 2. Dacă, însă, din cauză justă, sunt constituiţi mai mulţi procuratori de către aceeaşi parte, vor fi desemnaţi în aşa fel încât între ei să poată avea loc prevenţia.
         § 3. Avocaţi pot fi, totuşi, numiţi mai mulţi deodată.

Can. 1141 - (= 1483) Procuratorul şi avocatul trebuie să fie majori şi cu o reputaţie bună; pe lângă acestea, avocatul trebuie să fie catolic, exceptând cazul în care autoritatea căreia tribunalul îi este imediat subordonat permite altfel, şi să fie doctor în drept canonic sau cel puţin expert adevărat, şi să fie aprobat de aceeaşi autoritate.

Can. 1142 - § 1. (= 1484) Procuratorul şi avocatul, înainte de a-şi asuma sarcina, trebuie să depună la tribunal un mandat autentic.
         § 2. Totuşi, pentru a se evita extincţia unui drept, judecătorul poate admite un procurator şi fără să prezinte mandatul, prestând, dacă e cazul, o cauţiune corespunzătoare; actul judecătorului, însă, este fără nici o valoare dacă, în termenul de perimare ce trebuie fixat de judecător, procuratorul nu prezintă mandatul său.

Can. 1143 - (= 1485) Exceptând cazul în care are un mandat special, procuratorul nu poate renunţa valid la acţiune, la instanţa litigiului sau la actele judiciare şi nici nu poate încheia tranzacţii, pacte, compromisuri arbitrare şi, în general, cele pentru care dreptul cere un mandat special.

Can. 1144 - § 1. (= 1486) Pentru ca îndepărtarea procuratorului sau a avocatului să-şi producă efectul, este necesar ca aceasta să le fie notificată şi dacă litigiul este deja contestat, judecătorul sau partea adversă vor fi înştiinţaţi despre această îndepărtare.
         § 2. După emiterea sentinţei definitive, dreptul şi obligaţia de a declara apel, dacă mandatul nu-i refuză aceasta, îi rămâne procuratorului.

Can. 1145 - (cf 1487) Procuratorul şi avocatul pot fi respinşi de judecător printr-un decret dat fie din oficiu, fie la cererea unei părţi, însă pentru o cauză gravă şi întotdeauna rămânând neschimbat recursul la tribunalul de apel.

Can. 1146 - § 1. (= 1488) Procuratorului şi avocatului le este interzis să cumpere un litigiu sau să trateze un onorar excesiv sau o parte din ceea ce este obiectul litigiului; dacă au făcut astfel, pactul este nul şi pot fi pedepsiţi de judecător prin amendă; avocatul, în plus, poate fi suspendat din funcţie sau chiar, dacă este recidivist, destituit de către autoritatea căreia tribunalul îi este imediat subordonat şi şters de pe lista avocaţilor.
         § 2. În acelaşi mod pot fi pedepsiţi şi procuratorii şi avocaţii care, dejucând legea, sustrag cauze tribunalelor competente, pentru a fi definite mai favorabil de alte tribunale.

Can. 1147 - (= 1489) Procuratorii şi avocaţii care, pentru daruri, promisiuni sau oricare alte motive, trădează sarcina lor, vor fi suspendaţi din exercitarea funcţiei de apărători şi pedepsiţi cu amendă sau alte pedepse corespunzătoare.

Can. 1148 - (= 1490) În fiecare tribunal vor fi constituiţi, pe cât posibil, apărători stabili, remuneraţi de tribunalul însuşi, care să exercite sarcina de procuratori sau avocaţi, mai ales în cazurile matrimoniale, pentru părţile care preferă să-i aleagă.

Can. 1149 - (= 1491) Orice drept este apărat nu numai de o acţiune, dacă nu există o dispoziţie contrară expresă, ci şi printr-o excepţie (1492 § 2), la care se poate recurge întotdeauna şi este prin natura sa perpetuă.

Can. 1150 - (= 1492 § 1) Orice acţiune se stinge prin prescriere conform normei dreptului sau în alt mod legitim, cu excepţia acţiunilor referitoare la starea persoanelor, care [acţiuni] nu se sting niciodată.

Can. 1151 - Acţiunile contencioase, dacă dreptul nu prevede expres altfel, se sting prin prescriere după cinci ani, socotiţi din ziua în care acţiunea ar fi putut fi propusă pentru prima dată, rămânând neschimbate, acolo unde sunt în vigoare, Statutele personale referitoare la acest lucru.

Can. 1152 - § 1. Orice acţiune penală se stinge odată cu moartea vinovatului, cu iertarea de către autoritatea competentă şi prin prescriere.
         § 2. (= 1362 § 1) Acţiunea penală se stinge prin prescriere după trei ani, dacă nu este vorba de:
         1° delicte rezervate Scaunului Apostolic;
         2° acţiunea privind delictele prevăzute în cann. 1450 şi 1453, care se sting prin prescriere, după cinci ani;
         3° delicte care nu sunt pedepsite de dreptul comun, dacă prin dreptul particular s-a stabilit alt termen de prescriere.
         § 3. (= 1362 § 2) Prescrierea decurge din ziua în care a fost comis delictul sau dacă delictul este continuu sau obişnuit, din ziua în care a încetat.

Can. 1153 - § 1. (= 1363) Dacă în limita termenilor despre care vorbeşte can. 1152, socotiţi din ziua în care sentinţa de condamnare devine lucru judecat, nu i s-a comunicat vinovatului decretul executiv al judecătorului, acţiunea pentru executarea pedepsei se stinge prin prescriere.
         § 2. Tot astfel este valabil, respectând cele de respectat, dacă pedeapsa a fost impusă prin decret extrajudiciar.

Can. 1154 - După stingerea acţiunii penale prin prescriere:
         1° nu este stinsă prin aceasta acţiunea contencioasă, născută întâmplător din delict, pentru repararea daunelor;
         2° dacă binele public o cere, Ierarhul se poate folosi de remediile administrative potrivite, inclusiv suspendarea de la exercitarea ministerului sacru sau îndepărtarea din funcţie.

Can. 1155 - (= 1493) Reclamantul poate acţiona în judecată mai multe acţiuni simultane, care însă nu sunt contrare între ele, referitoare fie la acelaşi lucru fie la lucruri diferite, dacă nu depăşesc competenţa tribunalului căruia i s-a adresat.

Can. 1156 - § 1. (= 1494 § 1) Pârâtul poate intenta, în faţa aceluiaşi judecător şi în aceeaşi judecată, o acţiune reconvenţională contra reclamantului, fie în virtutea legăturii cauzei cu acţiunea principală, fie pentru a respinge sau a diminua cererea reclamantului.
         § 2. Nu se admite reconvenţia la reconvenţie.

Can. 1157 - (= 1495) Acţiunea reconvenţională trebuie să fie propusă judecătorului în faţa căruia a fost instituită acţiunea principală, chiar dacă este delegat numai pentru o singură cauză sau este relativ incompetent pentru altele.

Can. 1158 - § 1. (= 1496 § 1) Cel care, prin argumente cel puţin probabile, dovedeşte că are dreptul asupra unui lucru deţinut de altcineva şi că dauna este iminentă, dacă acest lucru nu îi este înapoiat, are dreptul să obţină din partea judecătorului sechestrarea aceluiaşi lucru.
         § 2. În aceleaşi circumstanţe se poate obţine ca unuia să i se interzică exercitarea unui drept.

Can. 1159 - § 1. (= 1497) Sechestrarea unui lucru este admisă şi pentru siguranţa unui credit, în cazul în care dreptul creditorului rezultă suficient de bine.
         § 2. Sechestrarea se poate extinde chiar şi la acele bunuri ale debitorului, care se găsesc la oricine sub un titlu oarecare, precum şi asupra creditelor debitorului.

Can. 1160 - (= 1498) Sechestrarea unui lucru şi interdicţia exercitării unui drept, nu se pot hotărî niciodată, dacă dauna pentru care există temerea poate fi reparată altfel, şi dacă se oferă o garanţie potrivită în scopul reparării sale.

Can. 1161 - (= 1499) Judecătorul poate concesiona celui căruia i-a acordat punerea sub sechestru sau interdicţia exercitării unui drept, o cauţiune prealabilă pentru repararea daunelor, dacă nu va putea dovedi dreptul său.

Can. 1162 - (= 1500) În privinţa naturii şi a puterii unei acţiuni de posesie, se va respecta dreptul civil al locului unde este situat lucrul despre a cărui posesiune este vorba.

Can. 1163 - § 1. Ori de câte ori se introduce o cerere pentru obţinerea unei previziuni pentru întreţinerea unui om, judecătorul, după audierea părţilor, poate stabili printr-un decret o execuţie imediată, prescriind cauţiuni potrivite dacă este cazul, ca între timp să fie asigurate alimentele necesare, fără a prejudicia dreptul ce va fi hotărât prin sentinţă.
         § 2. (cf 1650 § 2) După ce a fost făcută cererea de către o parte sau de către promotorul dreptăţii pentru obţinerea acestui decret, judecătorul, audiind cealaltă parte, va hotărî despre acest lucru cât mai expeditiv, însă niciodată în mai mult de zece zile; după trecerea lor inutilă, sau dacă cererea este respinsă, rămâne deschisă calea recursului la autoritatea căreia tribunalul este imediat subordonat, cu condiţia ca acesta să nu fie judecătorul însuşi sau, dacă vreunul preferă, la judecătorul de apel care, de asemenea, va hotărî cât mai expeditiv despre acest lucru.

Can. 1164 - (cf 1714) În tranzacţie se va respecta dreptul civil al locului în care se realizează tranzacţia.

Can. 1165 - § 1. (= 1715) Tranzacţia nu poate fi făcută valid în cauzele privind acele lucruri sau acele drepturi care privesc binele public, precum şi altele de care părţile nu pot dispune liber.
         § 2. Dacă este vorba însă de bunurile temporare bisericeşti, tranzacţia se poate face, respectând însă, dacă materia o cere astfel, formalităţile stabilite de drept privind înstrăinarea bunurilor bisericeşti.

Can. 1166 - Cheltuielile pe care le-a cerut tranzacţia, dacă nu se prevede expres altfel, vor fi suportate de părţi, fiecare jumătate.

Can. 1167 - Judecătorul nu va accepta, cel puţin de regulă, tratarea de către el însuşi a tranzacţiei, ci o va încredinţa altui expert în drept.

Can. 1168 - § 1. Cei care au o controversă între ei pot să cadă de acord în scris ca aceasta să fie soluţionată de arbitri.
         § 2. Tot astfel pot cădea de acord în scris cei care încheie sau au încheiat un contract între ei, pentru controversele care se vor naşte eventual din acest contract.

Can. 1169 - Nu se pot rezolva în mod valid prin compromisuri arbitrare controversele a căror tranzacţie este interzisă.

Can. 1170 - § 1. Se pot numi unul sau mai mulţi arbitri, însă în număr impar.
         § 2. În însuşi compromisul, dacă aceştia nu vor fi desemnaţi nominal, trebuie cel puţin determinat numărul lor şi în acelaşi timp să fie stabilite criteriile de numire şi substituire.

Can. 1171 - Compromisul este nul dacă:
         1° nu au fost respectate normele stabilite pentru validitatea contractelor care depăşesc administraţia obişnuită;
         2° nu a fost realizat în scris;
         3° procuratorul a recurs fără mandat special la compromisul arbitrar sau au fost violate prescrierile cann. 1169 sau 1170;
         4° controversa nu s-a născut nici nu se va naşte dintr-un contract cert conform normei can. 1168, § 2.

Can. 1172 - Sarcina de arbitru nu o pot îndeplini în mod valid:
         1° minorii;
         2° cei pedepsiţi cu pedeapsa excomunicării, chiar minoră, a suspendării sau a depunerii;
         3° membrii unui institut călugăresc sau a unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc, fără permisiunea Superiorului.

Can. 1173 - Numirea unui arbitru nu are putere dacă el însuşi nu acceptă, în scris, sarcina.

Can. 1174 - § 1. Dacă nu sunt desemnaţi arbitrii în compromis sau dacă trebuie schimbaţi şi părţile sau alţii cărora li s-a încredinţat [desemnarea], sunt în dezacord faţă de alegerea tuturor sau faţă de unii din arbitrii, fiecare parte poate încredinţa cauza tribunalului care este competent să definească cauza în primul grad de judecată, dacă părţile nu au fost de acord altfel; tribunalul, după ce le-a audiat şi pe celelalte părţi, va prevedea printr-un decret.
         § 2. Aceeaşi normă se va respecta dacă oricare dintre părţi neglijează să desemneze arbitru, dacă partea care s-a adresat tribunalului şi-a desemnat arbitri, dacă trebuia să o facă, cu cel puţin douăzeci de zile mai repede.

Can. 1175 - Referitor la recuzarea arbitrilor hotărăşte însă tribunalul despre care este vorba în can. 1174, § 1, care, după ce i-a audiat pe arbitrii recuzaţi şi pe părţi, va decide chestiunea prin decret; dacă acceptă recuzarea, va numi alţi arbitri în locul lor, exceptând cazul în care în compromis se prevede altfel.

Can. 1176 - § 1. Obligaţiile arbitrilor trebuie stabilite în însuşi compromisul, precum şi cele ce privesc păstrarea secretului.
         § 2. Exceptând cazul în care părţile hotărăsc altfel, arbitrii îşi aleg liber modul procedurii; acesta însă trebuie să fie simplu şi termenii trebuie să fie scurţi, respectând echitatea şi ţinând cont de legea procesuală.
         § 3. Arbitrii sunt lipsiţi de orice putere de constrângere; dacă necesitatea o cere, aceştia trebuie să se adreseze tribunalului competent pentru examinarea cauzei.

Can. 1177 - § 1. Cauzele incidentale, care eventual ar apărea, le vor rezolva arbitrii înşişi, prin decret.
         § 2. Dacă, însă, se ridică o chestiuni prejudiciară, pentru care nu se poate compromisul arbitrar, arbitrii trebuie să suspende procesul până când părţile nu vor obţine din partea judecătorului şi nu vor notifica arbitrilor că sentinţa asupra chestiunii a trecut în lucru judecat sau, dacă chestiunea priveşte starea persoanelor, că sentinţa poate fi trimisă spre executare.

Can. 1178 - Dacă părţile nu hotărăsc altfel, sentinţa arbitrară trebuie dată în şase luni socotite din ziua în care toţi arbitrii şi-au acceptat sarcina; termenul poate fi amânat de către părţi.

Can. 1179 - § 1. Sentinţa arbitrară se dă cu majoritate de voturi.
         § 2. Dacă situaţia o permite, sentinţa arbitrară va fi redactată de către arbitrii înşişi în felul sentinţelor judecătoreşti şi semnate de către fiecare dintre arbitrii; pentru validitatea sa însă, se cere şi este suficient să fie semnată de majoritatea lor.

Can. 1180 - § 1. Exceptând cazul în care sentinţa arbitrară este nulă din cauza unei vine grave a arbitrilor, arbitrii au dreptul la recuperarea cheltuielilor lor; pentru acest lucru pot cere cauţiunile potrivite.
         § 2. Este de dorit ca arbitrii să-şi presteze gratuit opera; altfel, remunerarea lor trebuie prevăzută chiar în compromisul făcut.

Can. 1181 - § 1. Textul integral al sentinţei arbitrare trebuie depus în cincisprezece zile la cancelaria tribunalului eparhial, unde sentinţa a fost dată; în decurs de cinci zile de la depunerea ei, dacă nu se constată cu certitudine că sentinţa arbitrală este afectată de nulitate, Vicarul judecătoresc va emite, personal sau prin altcineva, un decret de confirmare ce trebuie notificat imediat părţilor.
         § 2. Dacă Vicarul judecătoresc refuză să emită acest decret, partea interesată poate să se adreseze tribunalului de apel care va rezolva chestiunea cât mai expeditiv; dacă, însă, Vicarul judecătoresc tace timp de o lună, aceeaşi parte poate cere ca acesta să-şi îndeplinească sarcina; dacă însă, cu toate acestea, va tăcea după trecerea a cinci zile, partea poate interpune recurs tribunalului de apel, care va defini această chestiune cât mai expeditiv.
         § 3. Dacă se constată cu certitudine că sentinţa arbitrară este afectată de nulitate din cauza neglijenţei prescrierilor stabilite pentru validitatea compromisului, Vicarul judecătoresc va declara nulitatea şi o va notifica cât mai repede părţilor, fiind înlăturat orice recurs împotriva acestei declaraţii.
         § 4. Sentinţa arbitrară se transformă în lucru judecat imediat după emiterea decretului de confirmare, rămânând neschimbat can. 1182.

Can. 1182 - § 1. Apelul împotriva sentinţei arbitrare se admite numai dacă părţile au căzut de acord în scris între ele că aceasta va fi supusă şi acestui remediu; în acest caz apelul trebuie interpus în decurs de zece zile de la comunicarea decretului de confirmare, în faţa aceluiaşi judecător care a emis decretul; dacă, însă, altcineva este judecătorul competent să primească apelul, purcederea va fi făcută în faţa acestuia în decurs de o lună.
         § 2. Sentinţa arbitrară care admite apel, trece în lucru judecat, conform normei can. 1322.

Can. 1183 - De cererea de nulitate împotriva unei sentinţe arbitrare care a trecut în lucru judecat, de restituirea integrală, dacă se constată în mod evident injustiţia sentinţei însăşi, de opoziţia unui terţ, precum şi de corectarea unei erori materiale ale sentinţei, se va ocupa judecătorul care a emis decretul de confirmare, conform normei obişnuite a dreptului.

Can. 1184 - § 1. Executarea sentinţei arbitrare poate fi făcută în aceleaşi cazuri în care este admisă executarea sentinţei judecătoreşti.
         § 2. Sentinţa arbitrală trebuie mandată spre execuţie, personal sau prin altul, Episcopului eparhial al eparhiei unde a fost emisă, exceptând cazul în care părţile au desemnat alt executor.