CCEO

Can. 1357 - (cf 1671) Orice cauză matrimonială a unui botezat îi revine, de drept propriu, Bisericii.

Can. 1358 - (cf 1672) Rămânând neschimbate, acolo unde sunt în vigoare, Statutele personale ale cauzelor referitoare la efectele pur civile ale căsătoriei, dacă se tratează în mod principal, aparţin judecătorului civil, însă dacă sunt tratate în mod incidental şi accesoriu, pot fi examinate şi definite prin propria autoritate şi de către judecătorul bisericesc.

Can. 1359 - (= 1673) În cauzele despre nulitatea căsătoriei care nu sunt rezervate Scaunului Apostolic, sunt competenţi:
         1° tribunalul locului unde a fost celebrată căsătoria;
         2° tribunalul locului unde pârâtul îşi are domiciliul sau cvasi-domiciliul;
         3° tribunalul locului unde îşi are domiciliul reclamantul, dacă ambele părţi locuiesc pe teritoriul aceleiaşi naţiuni şi Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului care, după ce l-a audiat, consimte;
         4° tribunalul locului unde trebuie strânse în fapt majoritatea probelor, dacă Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului, după ce l-a audiat, consimte.

Can. 1360 - (= 1674) Sunt capabili de a ataca căsătoria:
         1° soţii;
         2° promotorul dreptăţii, dacă nulitatea a fost deja divulgată şi căsătoria nu poate sau nu este oportun să fie validată.

Can. 1361 - § 1. (= 1675) Căsătoria care nu a fost acuzată în timp ce ambii soţi erau vii, după moartea unuia sau a ambilor nu mai poate fi acuzată, exceptând cazul în care chestiunea validităţii este prejudiciată unei alte controverse ce trebuie rezolvată, fie în forul bisericesc, fie în forul civil.
         § 2. Dacă însă soţul moare în timpul desfăşurării cauzei, se va respecta can. 1199.

Can. 1362 - (= 1676) Judecătorul, înainte de a accepta cauza şi ori de câte ori întrezăreşte speranţa unei soluţii favorabile, va recurge la mijloace pastorale pentru a-i induce pe soţi, dacă este posibil, la validarea căsătoriei şi la restabilirea vieţii conjugale.

Can. 1363 - § 1. (= 1677) După ce a admis cererea de introducere a litigiului, preşedintele sau punătorul va purcede la comunicarea decretului de citaţie, conform normei can. 1191.
         § 2. După trecerea termenului de cincisprezece zile socotite de la intimare, preşedintele sau punătorul, exceptând cazul în care una dintre părţi a cerut o sesiune pentru contestarea litigiului, în termen de zece zile, va defini din oficiu, prin decret, formularea dubiului sau a dubiilor şi o va intima părţilor.
         § 3. Formularea dubiului nu va cere numai dacă rezultă validitatea căsătoriei în acest caz, ci va trebui să definească pentru care punct sau puncte este atacată validitatea căsătoriei.
         § 4. După zece zile socotite de la intimarea decretului, dacă părţile nu se opun cu nimic, preşedintele sau punătorul va decide printr-un nou decret instruirea cauzei.

Can. 1364 - § 1. (= 1678) Apărătorul legăturii, protectorii părţilor şi, dacă ia parte la judecată, promotorul dreptăţii, au dreptul:
         1° să fie prezenţi la interogarea părţilor, a martorilor şi a experţilor, rămânând neschimbat can. 1240;
         2° să vadă actele judiciare, chiar şi cele ce nu sunt încă publicate, şi să examineze documentele produse de părţi.
         § 2. Părţile nu pot asista la interogatoriul prevăzut la § 1, nr. 1.

Can. 1365 - (= 1679) Exceptând cazul în care există probe depline din altă parte, judecătorul, pentru a aprecia declaraţiile părţilor, despre care vorbeşte can. 1217, § 2, se va folosi, dacă este posibil, în afară de alte indicii şi proptele, de martori pentru a estima credibilitatea părţilor însăşi.

Can. 1366 - (= 1680) În cauzele despre impotenţă sau despre defectul de consimţământ din cauza unei boli mintale, judecătorul se va folosi de opera unuia sau a mai multor experţi, exceptând cazul în care apar din circumstanţe evident inutile; în celelalte cazuri se va respecta can. 1255.

Can. 1367 - (cf 1681) Dacă în instruirea cauzei rezultă un dubiu foarte probabil privind căsătoria ce nu a fost consumată, tribunalul poate suspenda, cu consimţământul părţilor, cauza despre nulitatea căsătoriei şi poate completa instruirea pentru a se obţine dezlegarea căsătoriei sacramentale neconsumate; apoi va trimite actele Scaunului Apostolic, împreună cu cererea de dezlegare, făcută de unul sau de ambii soţi, şi cu votul tribunalului şi a Episcopului eparhial.

Can. 1368 - § 1. (= 1682) Sentinţa care pentru prima oară a declarat nulitatea căsătoriei va fi trimisă din oficiu tribunalului de apel, împreună cu apelurile, dacă sunt, şi cu celelalte acte judiciare, în decurs de douăzeci de zile de la intimarea sentinţei.
         § 2. Dacă sentinţa a fost pronunţată pentru nulitatea căsătoriei în primul grad de judecată, tribunalul de apel, după ce a cântărit observaţiile, dacă au fost, apărătorului legăturii şi de asemenea ale părţilor, fie va confirma imediat printr-un decret decizia, fie va admite cauza spre examinarea obişnuită celui de-al doilea grad de judecată.

Can. 1369 - (= 1683) Dacă în gradul de apel este invocat un nou punct de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită ca în primul grad de judecată, şi să-l judece.

Can. 1370 - § 1. (= 1684) După ce sentinţa care a declarat pentru prima dată nulitatea căsătoriei a fost confirmată în gradul de apel, fie prin decret, fie prin altă sentinţă, cei a căror căsătorie a fost declarată nulă pot celebra o nouă căsătorie imediat după ce le-a fost intimat decretul sau cealaltă sentinţă, exceptând cazul în care le este interzis de o interdicţie alăturată aceleiaşi sentinţe sau decret, sau stabilită de Ierarhul locului.
         § 2. Can. 1325 trebuie respectat chiar dacă sentinţa care a declarat nulitatea căsătoriei a fost confirmată nu printr-o nouă sentinţă, ci printr-un decret.

Can. 1371 - (= 1685) Îndată ce sentinţa a devenit executivă, Vicarul judiciar trebuie să o notifice Ierarhului locului unde a fost celebrată căsătoria; acest Ierarh trebuie apoi să vegheze ca declaraţia de nulitate a căsătoriei şi eventualele interdicţii stabilite să se înscrie cât mai repede în registrul căsătoriţilor şi a botezaţilor.

Can. 1372 - § 1. (= 1686) După admiterea cererii, Vicarul judiciar sau judecătorul desemnat de către el, lăsând la o parte formalităţile procesului obişnuit, însă după ce a citat părţile şi cu intervenţia apărătorului legăturii, poate declara prin sentinţă nulitatea căsătoriei, dacă dintr-un document care nu este supus nici unei contestaţii sau excepţii rezultă cu siguranţă existenţa unui impediment dărâmător sau al defectului formei celebrării căsătoriei prescrise de drept, dacă în aceeaşi măsură este sigur că nu s-a dat dispensă, sau privitor la defectul validităţii mandatului procuratorului.
         § 2. Dacă însă este vorba de cel care trebuia să respecte forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei, însă a încercat [să celebreze] căsătoria în faţa oficialului stării civile sau a ministrului necatolic, sunt suficiente investigaţiile prematrimoniale despre care se vorbeşte în can. 784 pentru dovedirea stării sale libere.

Can. 1373 - § 1. (= 1687) Împotriva sentinţei despre care se vorbeşte în can. 1372, § 1, apărătorul legăturii, dacă consideră în mod prudent că nu sunt certe, fie viciile, fie defectele dispensei, trebuie să facă apel la judecătorul tribunalului de gradul doi, căruia trebuie să i se transmită actele şi va fi, fără nici o îndoială, înştiinţat în scris că este vorba de un proces prin documente.
         § 2. Partea care se simte lezată are dreptul integral de a face apel.

Can. 1374 - (= 1688) Judecătorul tribunalului de gradul al doilea, cu intervenţia apărătorului legăturii şi după ce a audiat părţile, va decide dacă sentinţa va fi confirmată sau dacă mai degrabă va fi tratată conform procedurii obişnuite de drept; în acest caz o va trimite tribunalului de prim grad.

Can. 1375 - (= 1690) Cauzele pentru declararea nulităţii căsătoriei nu pot fi tratate prin judecata contencioasă sumară.

Can. 1376 - (= 1691) În celelalte ce ţin de procedură se vor aplica, dacă natura lucrului nu se opune, canoanele privind judecăţile în general şi judecata contencioasă obişnuită, respectând normele speciale pentru cauzele care privesc binele public.

Can. 1377 - (= 1689) În sentinţă, părţile vor fi admonestate asupra obligaţiilor morale şi chiar civile, la care eventual sunt obligate una faţă de alta şi faţă de copii, pentru asigurarea întreţinerii şi educaţiei pe care o datorează.

Can. 1378 - § 1. (= 1692) Separarea personală a soţilor, dacă nu se prevede altfel în mod legitim pentru locuri particulare, poate fi hotărâtă prin decretul Episcopului eparhial sau prin sentinţa judecătorului.
         § 2. Acolo unde decizia bisericească nu generează efecte civile, sau dacă se prevede că sentinţa civilă nu va fi contrară dreptului divin, Episcopul eparhial al eparhiei locuinţei soţilor, cercetând atent circumstanţele speciale, poate acorda licenţa pentru recurgerea la forul civil.
         § 3. Dacă cauza priveşte şi efectele pur civile ale căsătoriei, judecătorul se va strădui astfel încât, cu permisiunea Episcopului eparhial, cauza să fie deferită de la început forului civil.

Can. 1379 - § 1. (= 1693 § 1) Exceptând cazul în care o parte cere judecata contencioasă obişnuită, se va aplica judecata contencioasă sumară.
         § 2. Dacă s-a aplicat procedura contencioasă obişnuită şi s-a interpus apel, tribunalul de gradul al doilea, după ce a audiat părţile, ori va confirma decizia cu un decret, ori va admite cauza spre examinarea obişnuită a celui de-al doilea grad de judecată.

Can. 1380 - (= 1694) Referitor la competenţa tribunalului, se va respecta can. 1359, nr. 2 şi 3.

Can. 1381 - (= 1695) Judecătorul, înainte de a accepta cauza şi de fiecare dată când va întrevedea speranţa unei soluţii favorabile, va utiliza mijloace pastorale pentru reconcilierea soţilor şi pentru a-i induce la restaurarea consorţiului vieţii conjugale.

Can. 1382 - (cf 1696) În cauzele privind separarea soţilor trebuie să intervină promotorul dreptăţii, conform normei can. 1097.

Can. 1383 - § 1. (= 1707 § 1) Ori de câte ori moartea unui soţ nu poate fi probată printr-un document autentic, bisericesc sau civil, celălalt soţ nu va fi considerat liber de legătura matrimonială, decât după declararea morţii presupuse făcută de către Episcopul eparhial.
         § 2. Această declaraţie o poate pronunţa Episcopul eparhial numai dacă, după ce a făcut cercetările potrivite, a obţinut certitudinea morală a decesului soţului din depoziţiile martorilor, din faimă sau din indicii; simpla absenţă a soţului, chiar dacă de lungă durată, nu este suficientă.
         § 3. În cazurile incerte şi complexe, Episcopul eparhial care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale îl va consulta pe Patriarh; ceilalţi Episcopi eparhiali vor consulta însă Scaunul Apostolic.
         § 4. În procesul presupunerii morţii soţului se cere intervenţia promotorului dreptăţii, nu însă şi a apărătorului legăturii.

Can. 1384 - (cf 1697-1706) Pentru obţinerea dezlegării căsătoriei neconsumate sau a dezlegării căsătoriei în favoarea credinţei (cf 1143-1147), se vor respecta cu grijă normele speciale date de Scaunul Apostolic.

Can. 1385 - (= 1708) Au dreptul de a ataca validitatea sacrei hirotoniri, fie clericul însuşi, fie Ierarhul căruia îi este supus clericul, fie cel în a cărui eparhie a fost hirotonit.

Can. 1386 - § 1. (cf 1709) Cererea de acuzare a validităţii sacrei hirotoniri trebuie trimisă Dicasterului competent al Curiei Romane, care va decide dacă cauza trebuie tratată de el însuşi sau de un tribunal desemnat de acelaşi.
         § 2. (cf 1710) Dacă Dicasterul trimite cauza unui tribunal, se vor respecta, dacă nu se opune natura lucrului, canoanele privind judecăţile în general şi cele privind judecata contencioasă obişnuită, nu însă şi canoanele privind judecata contencioasă sumară.
         § 3. (= 1709 § 2) După trimiterea cererii, clericul este oprit de dreptul însuşi să-şi exercite hirotonirile sacre.

Can. 1387 - (= 1712) După a doua sentinţă care a confirmat nulitatea sacrei hirotoniri, clericul pierde toate drepturile proprii stării clericale şi este eliberat de toate obligaţiile aceleiaşi stări.

Can. 1388 - În îndepărtarea sau transferul parohilor se vor respecta cann. 1389-1400, dacă dreptul particular aprobat de Scaunul Apostolic nu stabileşte altfel.

Can. 1389 - (= 1740) Dacă ministerul unui paroh dintr-o cauză oarecare, chiar şi fără vina sa gravă, a devenit dăunător sau cel puţin ineficace, parohul poate fi îndepărtat din parohie de către Episcopul eparhial.

Can. 1390 - (1741) Cauzele pentru care un paroh poate fi înlăturat în mod legitim din parohia sa, sunt mai ales următoarele:
         1° un mod de acţionare care aduce un grav detriment sau perturbare comuniunii bisericeşti;
         2° incompetenţa sau infirmitatea permanentă intelectuală sau corporală, care face ca parohul să nu fie în stare să-şi îndeplinească mod util sarcinile sale;
         3° pierderea reputaţiei din partea parohialilor cinstiţi şi serioşi, sau aversiunea faţă de paroh care se prevede că nu va înceta curând;
         4° o gravă neglijenţă sau violare a obligaţiilor parohului care persistă şi după admonestare;
         5° o proastă administrare a lucrurilor temporare cu daună gravă Bisericii, de fiecare dată când nu se poate aplica un alt remediu acestui rău.

Can. 1391 - § 1. (= 1742) Dacă în urma instruirii făcute se constată că există o cauză pentru îndepărtare, Episcopul eparhial va discuta situaţia cu doi parohi aleşi din grupul de parohi pe care consiliul preoţesc l-a ales în mod stabil pentru acest scop, la propunerea Episcopului eparhial; dacă din acestea el consideră necesară îndepărtarea, îi va sugera părinteşte parohului să-şi prezinte renunţarea în termen de cincisprezece zile, indicându-i pentru validitate cauza şi argumentele.
         § 2. Parohul care este membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc, poate fi înlăturat fie din voinţa Episcopului eparhial, după ce l-a înştiinţat pe Superiorul major, fie din cea a Superiorului major, după ce l-a înştiinţat pe Episcopul eparhial, fără cererea consimţământului altcuiva.

Can. 1392 - (= 1743) Renunţarea poate fi făcută de către paroh şi sub condiţie, dacă aceasta poate fi acceptată legitim de către Episcopul eparhial şi va fi acceptată în realitate.

Can. 1393 - § 1. (= 1744) Dacă parohul nu a răspuns în termenul prestabilit, Episcopul va reînnoi invitaţia, prelungind timpul util pentru răspuns.
         § 2. Dacă Episcopului eparhial îi rezultă că parohul a primit cea de-a doua invitaţie însă nu a răspuns, chiar dacă nu era în nici un fel împiedicat, sau dacă parohul refuză să renunţe fără motive, Episcopul eparhial va emite decretul de îndepărtare.

Can. 1394 - (= 1745) Dacă însă parohul contestă motivul invocat şi argumentele acestuia, prezentând motivele care i se par insuficiente, Episcopul eparhial, pentru a acţiona valid:
         1° îl va invita pe acesta, după examinarea actelor, să-şi adune atacurile de dat într-o relatare scrisă, ba chiar îl va invita să prezinte probele contrare, dacă are vreuna;
         2° apoi, după ce a completat instruirea, dacă este necesar, va examina cazul împreună cu cei doi parohi despre care se vorbeşte în can. 1391, § 1, exceptând cazul în care trebuie desemnaţi alţii din cauza imposibilităţii acelora;
         3° va decide, în fine, dacă parohul este de înlăturat sau nu, şi imediat va emite un decret în acest sens.

Can. 1395 - (= 1746) Episcopul eparhial se va îngriji să-i confere altă funcţie parohului ce a fost îndepărtat, dacă este apt pentru aceasta, sau să-i asigure o pensie, în funcţie de caz şi dacă împrejurările o permit.

Can. 1396 - § 1. (= 1747) Parohul îndepărtat trebuie să se abţină de la exercitarea funcţiei de paroh, să elibereze cât mai repede casa parohială şi să predea tot ceea ce ţine de parohie celui căruia Episcopul eparhial i-a încredinţat parohia.
         § 2. Dacă însă este vorba de un bolnav care nu poate fi transferat fără inconveniente din casa parohială în alt loc, Episcopul eparhial îl va lăsa să folosească, chiar în exclusivitate, casa parohială atâta vreme cât va fi necesar.
         § 3. Atâta vreme cât recursul împotriva decretului de îndepărtare este în curs de desfăşurare, Episcopul eparhial nu poate numi un nou paroh, ci va prevedea la grija interimară parohiei printr-un administrator parohial.

Can. 1397 - (= 1748) Dacă mântuirea sufletelor, necesitatea sau utilitatea Bisericii o cer, pentru ca un paroh să fie transferat din parohia pe care o conduce în mod util la o altă parohie sau într-o altă funcţie, Episcopul eparhial îi va propune în scris acest transfer şi îl va sfătui să accepte în numele dragostei faţă de Dumnezeu şi de suflete.

Can. 1398 - (= 1749) Dacă parohul nu intenţionează să se supună sfatului şi rugăminţii Episcopului eparhial, va expune raţiunile sale în scris.

Can. 1399 - § 1. (= 1750) Dacă, în ciuda raţiunilor invocate, Episcopul eparhial consideră că nu trebuie să revină asupra propunerii sale, va aprecia, împreună cu doi parohi aleşi din grupul celor despre care vorbeşte can. 1391, § 1, raţiunile favorabile şi defavorabile transferului; dacă apoi el va considera după aceasta că transferul trebuie făcut, va reînnoi parohului îndemnurile sale părinteşti.
         § 2. (1750) După îndeplinirea acestora, dacă parohul însă se împotriveşte şi dacă Episcopul eparhial consideră că transferul trebuie făcut, acesta va emite decretul de transfer, stabilind că parohia va fi vacantă de la trecerea unei zile determinate.
         § 3. După ce acest termen a trecut inutil, Episcopul eparhial va declara parohia vacantă.

Can. 1400 - În cazul transferului se vor respecta can. 1396, drepturile cerute şi echitatea.